Oficial: Centura de sud a Timisoarei va fi trecuta in masterplan, desi… nu era necesara!

Centura de sud a Timișoarei va fi inclusă în versiunea revizuită a Masterplanului General de Transport, însă nu e sigur că se va întâmpla la fel și în cazul centrului intermodal. Un alt lucru e cert însă: Ministerul Transporturilor recunoaște, negru pe alb, că nu a considerat necesară o centură de sud la Timișoara!

autostrada

Masterplanul General de Transport, versiunea revizuită, urmează să fie prezentată în guvern până pe data de 15 decembrie 2014. „În urma dezbaterilor publice avute în luna octombrie 2014 au fost primite aproximativ 130 de adrese/interpelări cu sugestii, propuneri și observații (aprox. 30 s-au repetat). (…) Până în data de 15 decembrie 2014 se va prezenta în guvern Masterplanul General de Transport (MPGT) – versiunea revizuită, care urmează a fi prezentat în primă lectură, guvernul urmând a decide dacă acesta va fi adoptat sub forma unui proiect de lege pentru dezvoltarea infrastructurii de transport sau va fi adoptat prin hotărâre de guvern”, se precizează într-un document care conține corecturi propuse pentru revizuirea ediției din septembrie a MPGT. Acesta a fost prezentat marți, de ministrul Ioan Rus.

centura

Astfel, la propunerea „includerea variantei ocolitoare Timișoara Sud în Scenariul de Referință al Masterplanului”, în document se precizează foarte clar că „recomandarea a fost luată în considerare și va fi inclusă în varianta finală a MPGT”. În ceea ce privește al doilea mare of al Timișului, centrul intermodal anunțat în Giroc, lucrurile nu sunt la fel de așezate. „Modificarea locației terminalului intermodal de la Timișoara – Semenic (locația actuală) la aeroportul «Traian Vuia»alternativa propusă în cadrul dezbaterii publice va fi analizată o dată cu elaborarea raportului de MPGT revizuit. Se au în vedere dificultățile de realizare a unui terminal intermodal de transport”, este notat în același document.

intermodal

Pe de altă parte, dincolo de declarațiile de până acum ale liderilor social-democrați din Timiș, care au susținut că lăsarea pe dinafară a centurii de sud a Timișoarei este doar o eroare de redactare a masterplanului, Ministerul Transporturilor admite că la baza acestei decizii a stat cu totul altceva. Într-un act semnat de ministrul Ioan Rus, se precizează atât faptul că nu s-a pus niciodată problema finanțării unei asemenea investiții, cât și faptul că o astfel de șosea nici măcar nu era necesară! „Până în acest moment, la nivelul Autorității de Management pentru Programul Operațional Sectorial Transport 2007-2013 (AM-POST) nu a fost depusă o cerere de finanțare care să vizeze construcția variantei de ocolire Timișoara Sud (…) Menționăm totuși faptul că în Masterplanul General de Transport (…) a fost realizată o analiză pentru identificarea potențialelor proiecte pentru variante ocolitoare, care a ținut cont de populația orașelor și de traficul de tranzit al vehiculelor grele și ușoare. Această analiză nu a identificat nevoia pentru implementarea unei variante ocolitoare în partea de sud a orașului Timișoara”, scrie în documentul semnat de Rus.

Citește și: Bojin a rezolvat centura de sud si intermodalul, dar nu prezinta documente oficiale
Citește și: Centura Timișoarei nu e în masterplan, pentru că e deja aprobată
Citește și: Dacă până în 2016 nu începe șantierul la centură, Bojin nu mai candidează

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

liviu a spus: (noiembrie 26th, 2014 at 14:58 )

Multumim lui Ioan Rus!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

A venit și anunțul oficial. Impozitul pe clădirile rezidențiale ale persoanelor fizice se majorează la Timișoara cu aproximativ 79 la sută

Joi, municipalitatea anunța că este nevoită să retragă proiectul de hotărâre de stabilire a taxelor și impozitelor ca urmare a modificărilor aduse de Guvernul Bolojan, acum știm și cât va fi majorarea, adică aproximativ 79% la impozitul pe case, la persoane fizice. Dacă vreți să vedeți ce sume veți plăti, puteți consulta proiectul de hotărâre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A venit și anunțul oficial. Impozitul pe clădirile rezidențiale ale persoanelor fizice se majorează la Timișoara cu aproximativ 79 la sută
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Distracție pe patine 29 noiembrie - 11 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Bogdan Popa Mirel Dragoste

Timișoara întâlnește Brașovul sub panou

Baschetbaliștii violeți înfruntă Corona Brașov, în etapa a 13-a a Ligii Naționale. Partida va avea loc sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 19.00, la sala Constantin Jude. SCM Politehnica Timișoara și Corona sunt vecine de clasament: brașovenii, pe locul 8, cu 17 puncte, în vreme ce echipa bănățeană se află pe poziția a noua, cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara întâlnește Brașovul sub panou
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Sâmbătă, la ora 12, vor suna sirenele la Timișoara

Ziua de 20 decembrie este una specială pentru Timișoara. Sâmbătă, la ora 12, în întreg orașul vor răsuna sirenele. Luna decembrie reprezintă un reper esențial al memoriei colective, fiind perioada în care sunt comemorați eroii-martiri ai Revoluției din Decembrie 1989, dar și momentul în care Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din România,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă, la ora 12, vor suna sirenele la Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările pe tronsonul Margina – Holdea din autostrada A1 au ajuns la jumătate din total/Foto

Anul 2025 se va încheia cu aproximativ jumătate din lucrările de pe tronsonul lipsă, Margina – Holdea, din autostrada A1. Constructorii care lucrează pe șantier continuă intervențiile la cele două tuneluri de pe traseu. La primul tunel, unde anul acesta au fost străpunse ambele galerii, se lucrează la aplicarea hidroizolației și montarea armăturii pe boltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe tronsonul Margina – Holdea din autostrada A1 au ajuns la jumătate din total/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Baschetbaliștii violeți înfruntă Corona Brașov, în etapa a 13-a a Ligii Naționale. Partida va avea loc sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 19.00, la sala Constantin Jude. SCM Politehnica Timișoara și Corona sunt vecine de clasament: brașovenii, pe locul 8, cu 17 puncte, în vreme ce echipa bănățeană se află pe poziția a noua, cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara întâlnește Brașovul sub panou
Joi, municipalitatea anunța că este nevoită să retragă proiectul de hotărâre de stabilire a taxelor și impozitelor ca urmare a modificărilor aduse de Guvernul Bolojan, acum știm și cât va fi majorarea, adică aproximativ 79% la impozitul pe case, la persoane fizice. Dacă vreți să vedeți ce sume veți plăti, puteți consulta proiectul de hotărâre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A venit și anunțul oficial. Impozitul pe clădirile rezidențiale ale persoanelor fizice se majorează la Timișoara cu aproximativ 79 la sută
Ziua de 20 decembrie este una specială pentru Timișoara. Sâmbătă, la ora 12, în întreg orașul vor răsuna sirenele. Luna decembrie reprezintă un reper esențial al memoriei colective, fiind perioada în care sunt comemorați eroii-martiri ai Revoluției din Decembrie 1989, dar și momentul în care Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din România,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă, la ora 12, vor suna sirenele la Timișoara
Lucrările la stadionul Eroii Timișoarei nu se opresc în această perioadă. Viceprimarul Ruben Lațcău anunță că acolo se va lucra în interior, stadiul investiției permite deja aceasta. Investiția realizată la Stadionul LEGO a ajuns la peste 70%. Având în vedere temperaturile reci de afară, se va lucra la interior. Astfel, se vor termina compartimentările și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorii de la Stadionul LEGO se mută la interior. Se realizează compartimentări, tencuieli, instalații electrice și sanitare/VIDEO
Proiect profesional transfrontalier. Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de ID/IFR și Educație digitală (DeL), a arătat că susține eforturile cadrelor didactice din Ucraina, prin organizarea unei vizite de studiu dedicată susținerii sistemului educațional din țara vecină. Activitatea, desfășurată sub egida proiectului european Erasmus+ LECTURE, a oferit cadrul necesar pentru schimbul de experiență și transferul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Solidaritate academică! UPT sprijină formarea a peste 20 de profesori din universitățile ucrainene
Anul 2025 se va încheia cu aproximativ jumătate din lucrările de pe tronsonul lipsă, Margina – Holdea, din autostrada A1. Constructorii care lucrează pe șantier continuă intervențiile la cele două tuneluri de pe traseu. La primul tunel, unde anul acesta au fost străpunse ambele galerii, se lucrează la aplicarea hidroizolației și montarea armăturii pe boltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe tronsonul Margina – Holdea din autostrada A1 au ajuns la jumătate din total/Foto
Sâmbătă, 20 decembrie 2025, de la ora 18.00, Sala Senatului UPT va găzdui concertul tradițional de colinde susținut de Corul Avocaților din Baroul Timiș, sub bagheta doamnei dirijor Mihaela-Codruța Niculescu.  Prima ediţie a acestui eveniment a vut loc în 2016, iar donațiile colectate cu ocazia edițiilor precedente au ajutat multe cauze sociale și culturale.  ”Concertul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corul Avocaților din Baroul Timiș se reuneşte pentru tradiționalul concert caritabil de Crăciun, ajuns la noua ediţie
La Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), tehnologia este asumată ca prioritate strategică. UVT își propune să fie un actor activ al transformării digitale, nu doar un beneficiar al acesteia. Inteligența Artificială (IA) nu mai aparține viitorului. Este deja parte din prezentul nostru, influențând modul în care învățăm, lucrăm și ne conectăm. Mai mult decât un trend,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT își propune să fie un actor activ al transformării digitale și a aplicării inteligenței artificiale în procesul educațional
Societatea Aquatm, operatorul regional de apă și canal, a avut și în 2025 un an excelent. Investițiile în rețele și stații de epurare sau livrare a apei potabile au continuat, activitatea preluată în Lugoj începe să funcționeze, iar firma a ocupat și în acest an primul loc în Topul Național al Firmelor. Aquatim operează în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim încheie un nou an cu rezultate excelente
Sâmbătă, 20 decembrie, la Sânnicolau Mare va avea loc un eveniment de suflet pentru cel mai vestic oraş al României. Este vorba de tradiționalul concert de colinde, care se va desfăşura la Biserica Catolică din Sânnicolau Mare, începând cu ora 17.00.  Precum în fiecare an, la evenimentul unic prin ecumenismul său sunt invitate toate bisericile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tradiționalul concert de colinde de la Sânnicolau Mare va avea loc sâmbătă, la Biserica Catolică
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.