Bojin a rezolvat centura de sud si intermodalul, dar nu prezinta documente oficiale

Președintele Consiliul Județean Timiș, Titu Bojin, afirmă că lucrările la centura de sud a Timișoare vor începe anul viitor. În plus, a rezolvat și problema Centrului Intermodal, trecut în Masteplanul General de Transport ca fiind în Giroc. Teoretic, sună bine. Practic, Bojin n-a prezentat niciun act oficial care să-i susțină declarațiile. În mai, ministrul Transporturilor excludea categoric centura din lista proiectelor finanțate de la bugetul de stat.

accident pe centura

Săptămâna trecută, recunoștea sincer că nu s-a uitat în Masterplanul General de Transport, dar acum susține că lucrurile s-au schimbat radical. Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș, are explicații teoretice perfecte despre centura de sud a Timișoarei și Centrul Intermodal de la Remetea. Prima nu apare defel în Masterplanul General de Transport, iar cel de-al doilea figurează ca fiind în Giroc. Bojin spune acum că șoseaua ocolitoare va fi făcută cu siguranță și avansează chiar un termen pentru începerea lucrărilor. „La anul viitor. Deci așa este promis, Centura de Sud nu mai trebuie să fie aprobată în masterplan, pentru că a fost aprobată anterior, și va fi pusă în proiectele care vor fi puse în achiziție anul viitor. În condiții normale, nu ar trebui să existe niciun impediment ca să nu înceapă aceste lucrări”, afirmă șeful CJ. Centrul Intermodal ar fi fost și el rezolvat. „Este aprobat și Centrul Intermodal. Am trimis o adresă la Ministerul Transporturilor, pentru a le cere să readucă Intermodalul la locul lui, adică la Remetea Mare Am făcut intervenția ca să fie corect pentru că a fost scris locație Giroc, luat după o stație care e acolo și unde se face tranzit CFR, dar nu are nicio legătură cu Centrul Intermodal. Centrul Intermodal va fi între aeroport și Remetea”, a mai spus Bojin.

sova si bojin

Teoretic, sună perfect și toată lumea ar trebui să fie fericită. Titu Bojin nu a prezentat însă niciun act oficial care să-i certifice declarațiile și, până atunci, Masterplanul General de Transport îl contrazice flagrant. Cel puțin în privința șoselei de centură. În masterplan scrie, negru pe alb, la pagina 3 din cele 512: „În plus, există o altă categorie de proiecte ce nu sunt evaluate în cadrul procesului de elaborare a Masterplanului. Acestea sunt proiectele incluse în «Scenariul de Referință», proiecte deja «angajate» a căror finanțare este deja asigurată sau a căror implementare este în desfășurare la momentul de timp al definirii Scenariului de Referință în cadrul Modelului Național de Transport, și anume anul 2013. Anexa E include lista proiectelor din această categorie, precum și o planșă ce include traseele orientative ale acestora”. Conform afirmațiilor lui Titu Bojin, Centura de Sud a Timișoarei a fost aprobată, deci ar trebui să figureze pe această anexă. Anexa E se găsește la pagina 508 a masterplanului, însă aici nici urmă de această șosea. Altfel spus, conform unui document oficial al Ministerului Transporturilor, Centura de Sud a Timișoarei nu are nici sursă de finanțare alocată și nici nu se află în desfășurare. Pe de altă parte, venit în vizită la Timișoara în luna mai, Dan Șova, la vremea respectivă ministru al Transporturilor, spunea, cel puțin la fel de clar, că șoseaua ocolitoare a orașului de pe Bega nu va primi bani de la minister, ci doar din fonduri europene. „Centura de sud a Timișoarei este un proiect care va beneficia de finanțare din fonduri europene, are studiile realizate”, spunea Șova.

Citește și: Niciun ban de la buget pentru centura Timișoarei!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Doina a spus: (octombrie 13th, 2014 at 11:51 )

Tovarasul Bojin minte de ingheata apele. Din pacate pentru el, va intra in istoria judetului Timis ca cel mai slab sef de judet dar si ca cel mai nepasator sef de judet fata de semeni. Asta va doriti, tovarase Bojin? Asta primiti. Stiam ca sunteti un om cu frica de Dumnezeu. Sa va ajute Dumnezeu tot asa cum promisiunile facute vor fi puse si in practica.

Jos PSD! a spus: (octombrie 13th, 2014 at 16:31 )

Minciuna a devenit politica de stat in Romania, odata ce seful guvernului minte de ingheata apele si n-are niciun dram de onoare. Toti ceilalti PSD-isti imputiti se iau dupa el, asa ca nici Bojin nu trebuie crezut. Mint cu totii „pana trec alegerile”, acesta fiind, de altfel, singurul lor obiectiv. Cum sa fie crezuti PSD-istii cand guvernul alcatuit de ei ignora Timisoara cu totul, de ani si ani. Probabil, vom contrui centura Timisoarei cand vom deveni autonomi si ne vom gospodari singuiri finantele.

Jos PSD! a spus: (octombrie 13th, 2014 at 17:28 )

Jos PSD! Asta ar trebui sa fie pe buzele fiecarui banatean adevarat. Asadar, dragi banateni: Jos PSD!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării

Asociația de firme care a câștigat contractul de execuție pentru noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul, demarează săptămâna viitoare primele lucrări la acest proiect. Șantierul va duce și la introducerea unor modificări în circulația rutieră din zonă. În prima etapă, începând de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară, preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Liuca Nculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă

ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie

Universitatea Politehnica Timișoara marchează o reușită de prestigiu la nivel internațional prin alegerea prof. dr. ing. Anca Drăghici în funcția de Președinte al Federației Europene de Ergonomie (FEES – Federation of the European Ergonomics Societies). Desemnarea a avut loc pe 1 octombrie 2026, la Dubrovnik, în cadrul Adunării Generale a organizației, oferind comunității academice românești...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară, preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Liuca Nculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Acuzat de PSD-istul Alexandru Iovescu de faptul că folosește dubla măsură în actele administrative, mai precis la problema verificării stațiilor de autobuz pentru transportul în județ, prefectul de Timiș, Paul Finta, răspunde prompt acuzațiilor. Membru USR, el vorbește despre acuzații fără sens, atunci când nu există argumente juridice. Atacarea hotărârii CJ Timiş legată de stațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul Paul Finta răspunde acuzațiilor de folosire a dublei măsuri și execuție la comandă politică
Peste 5.000 de alergători din 19 țări au ales să participe la ediția a noua UVT Liberty Marathon. Este un nou record de participare și a adus la start chiar și 1.500 de copii. Sub sloganul „Dare to Run” și cu Nadia Comăneci ambasadoare, ediția din 2026 a transformat Timișoara, timp de două zile, într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Record de participare la UVT Liberty Marathon
Asociația de firme care a câștigat contractul de execuție pentru noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul, demarează săptămâna viitoare primele lucrări la acest proiect. Șantierul va duce și la introducerea unor modificări în circulația rutieră din zonă. În prima etapă, începând de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
Universitatea Politehnica Timișoara marchează o reușită de prestigiu la nivel internațional prin alegerea prof. dr. ing. Anca Drăghici în funcția de Președinte al Federației Europene de Ergonomie (FEES – Federation of the European Ergonomics Societies). Desemnarea a avut loc pe 1 octombrie 2026, la Dubrovnik, în cadrul Adunării Generale a organizației, oferind comunității academice românești...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie
Vă plimbați prin parcurile Timișoarei și aveți o băutură răcoritoare într-o sticlă returnabilă, ei bine, acum nu mai trebuie să o aruncați la coșul de gunoi sau să o ”scăpați” lângă. Primăria intră în sistemul SGR, gestionat prin RetuRO, care preia aceste ambalaje. Vor fi amplasate 300 de asemenea sisteme, de fapt un fel de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria devine actor în sistemul de colectare al ambalajelor returnabile. Se vor monta 300 de containere speciale, în parcuri și zonele circulate
ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
Administrația Timișoarei scoate de la naftalină un proiect deja uitat de majoritatea cetățenilor. Zona aferentă străzii Proclamația de la Timișoara a fost inclusă în urmă cu mulți ani într-un proiect pe care a fost pusă să îl comande societatea care urma să devină ulterior actualul Serviciu Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Timpark. Iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul schimbării la față a străzii Proclamația de la Timișoara, scos de la naftalină. Suma solicitată e peste 60 de milioane de lei/FOTO
Vechea dispută pe tema împărțirii transportului cu autobuze în județul Timiș, între asociațiile în care sunt implicate Primăria Timișoara, pe de o parte, și Consiliul Județean, pe de altă parte, revine din nou în prim plan, chiar dacă credeam că situația se lămurise. Acum, disputa apare sub altă formă și îl implică pe prefectul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș e acuzat de aplicarea cu dublă măsură a activității administrative, dar și de conflict de interese
Festivalul Vinului şi Papricaşului de la Buziaş, cea mai mare şi populară manifestare de gen din vestul ţării, va avea loc, în acest an, în zilele de 10 şi 11 octombrie. Unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale toamnei a ajuns la ediţia cu numărul XVI. Festivalul Papricaşului, Vinului şi Ţuicii de la Buziaş va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu vă faceţi program în weekend-ul care urmează. La Buziaş se întoarce mult-aşteptatul Festival al Papricaşului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.