Spatiile verzi din Timisoara ar putea ajunge, fara licitatie, exclusiv la Horticultura

Primăria ar putea renunța la contractele pentru întreținerea spațiilor verzi sau a drumurilor, încheiate cu terțe firme. În plenul de vineri s-a votat în favoarea realizării unui studiu care să stabilească dacă n-ar fi mai avantajoasă încredințarea, prin delegare, a acestor servicii către propriii operatori. Prima vizată, Horticultura SA, care s-ar putea ocupa de toate spațiile verzi din oraș sau le-ar putea… subcontracta! În prima fază, societatea CL va primi contractele care expiră în următoarele două luni.

copaci

Contractele cu firmele care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi și a locurilor de joacă din Timișoara expiră la începutul toamnei, iar primăria ar trebui, teoretic, să organizeze o nouă licitație. Practic însă, aceste servicii ar putea reveni direct la Horticultura SA, societate a CL. Primarul Nicolae Robu susține că o astfel de decizie este recomandată și de Curtea de Conturi. „Curtea de Conturi chiar a avut dreptate. În primărie dintotdeauna s-a greșit în privința spațiilor verz, a întreținerii drumurilor și așa mai departe, pentru că înainte de a se decide că aceste servicii se fac cu firme contractate prin licitație publică, ar fi fost nevoie să se ia o decizie în CL, între două alternative: aceasta, ca serviciile să fie prestate cu operatori contractacți prin licitație deschisă sau să fie efectuate prin delegare de administrare către operatori proprii”, a declarat edilul.

Conform primarului, legea permite delegarea acestor servicii către propriii operatori, fără limită de sumă. „Acest lucru se pare că nu l-a știut nimeni în primărie, până când nu a apărut constatarea Curții de Conturi. Noi ne-am conformat solicitării CC, de a ne pregăti să luăm acea decizie. Vom plăti un studiu tehnico-economic către un operator independent de specialitate și apoi, pe baza acelui studiu, CL va da un vot ce vom face de acum înainte: licităm lucrările de întreținere a spațiilor verzi către diverși operatori, prin licitații la care poate participa inclusiv operatorul primăriei, sau delegăm administrarea către operatorul primăriei, care este societatea Horticultura. Opțiunea mea personală ar fi pentru delegarea administrării către Horticultura, iar la drumuri, către SDM. Consiliul local va trebui să voteze, iar votul trebuie dat pe bază de studiu tehnico-economic făcut de specialiști”, explică Nicolae Robu.

Interesant este însă altceva: „operatorii primăriei au dreptul de a subcontracta lucrările”, după cum susține Robu. Primarul s-a declarat extrem de mulțumit de prestația Horticultura. Aceasta gestionează zona 0 a orașului, unde „munca este mult mai delicată și necesită mult mai multă manoperă”. Întrebat în plen dacă dorește și poate să administreze toate spațiile verzi din Timișoara, Andrei Drăgilă, directorul Horticultura, a fost categoric: „Dați-mi voie să vă explic situația exactă. Până în 2002, asta am făcut. Societatea are puterea și economică, și fizică, avem peste 248 de angajați și consider că avem baza materială de producție prin care putem să întreținem spatiile verzi din Timișoara”. În prezent, primăria are contract pentru întreținerea parcurilor cu SC Rogera, iar pentru defrișări și tăieri de arbori, cu Tradecomia. Ambele firme au legături apropiate cu liberalii. Până una-alta, consilierii locali au votat și „atribuirea directă către Horticultura SA (…) a gestiunii serviciilor de administrare a domeniului public și privat pentru întreținerea și amenajarea spațiilor verzi, parcurilor, locurilor de joacă (…) începând cu data încheierii acordurilor-cadru încheiate de municipiul Timișoara pentru aceste servicii”. Ultimul contract din această categorie cu o firmă terță expiră la începutul lui octombrie.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

brutarul a spus: (august 4th, 2014 at 08:56 )

robul asta chiar vrea la brutoriieee! vai cum ar arata cu latele dupa el prin faina, prag sau sub dusurile comune si jucand fotbal cu jiji!

Bobby a spus: (august 4th, 2014 at 10:57 )

Cu aceasta ocazie se „devoaleaza” afacerile facute de acest personaj grotesc si caraghios, Nicolae Robu. A adus in orasul Timisoara sa se ocupe de spatiiel verzi o firma de deratizare din Bucuresti, Tradecomia SRL, care nici macar experienta in domeniu nu are. Au dat un tun de 40 000 de euro in Timisoara (bani impartiti, probabil, intre Busoiul respectiv, Robu si altii) iar in oras se vede cu ochiul liber masacrul creat in spatiile verzi si copaci, taiati fara discernamant, fara nicio noima, cu coronamentul distrus. De malurile begai se ocupa o alta firma „favorita”, dar din Arad, adusa tot de Robu. Cacanare, mai ai 2 ani de mandat si zbori de la Primarie. Dar poate ca pana atunci vei fi deferit justitiei.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița merge la Voluntari în ultima deplasare din 2025

CSC Dumbrăvița dispută la finalul acestei săptămâni, ultimul joc oficial din deplasare din acest an calendaristic. Sâmbătă, de la ora 11.00, joacă în fieful celor de la FC Voluntari, în cadrul etapei a 16-a din Liga 2. Cele două echipe se întâlnesc pentru a doua oară într-un meci direct. La 14 decembrie 2024, tot pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița merge la Voluntari în ultima deplasare din 2025
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad

Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie, seminarul științific cu tema „Practica analizei riscurilor geopolitice”. Evenimentul a fost susținut de Dr. Timothy Less, Senior Advisor for Geopolitics la Cambridge Centre for Risk Studies, Judge Business School, University of Cambridge. Seminarul a fost deschis de Prof. Dr. Dana-Maria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Una dintre cele mai puternice companii multinaționale cu activitate în domeniul automotive din Timișoara, prezentă aici cu o unitate de producție și cercetare, va concedia peste două sute de persoane ca parte a unui proces realizat la nivel global de companie. Vizate sunt toate sectoarele de activitate ale companiei. Societatea Aumovio, desprinsă de curând din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie, seminarul științific cu tema „Practica analizei riscurilor geopolitice”. Evenimentul a fost susținut de Dr. Timothy Less, Senior Advisor for Geopolitics la Cambridge Centre for Risk Studies, Judge Business School, University of Cambridge. Seminarul a fost deschis de Prof. Dr. Dana-Maria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad
Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și arhitecturală. Imobilul va fi transformat într-un hub educațional și cultural pentru studenți, deschis pentru întreaga comunitate. • Casa Mühle – o clădire cu o importantă valoare arhitecturală și emoțională pentru Timișoara – este amplasată în vecinătatea campusului Universității Politehnica Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric: UPT a cumpărat Casa Muhle pe care o va transforma într-o clădire importantă pentru oraș
Sâmbătă, de la ora 14.00, va avea loc un nou tur din seria “Descoperă-ți orașul!”, De această dată este vorba de  “Turul Timișoara interbelică”, pe care îl puteţi descoperi alături de istoricul Dan Codre. Evenimentul este găzduit de Visit Timişoara şi Timisoara Citz Tours. Perioada dintre cele două războaie mondiale a fost momentul în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă puteţi descoperi “Timișoara interbelică” într-un nou tur ghidat
Bazele de deszăpezire aparținând Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și cele ale Consiliului Județean Timiș au în stoc destul material antiderapant, iar utilajele pot interveni la nevoie. Prefectul de Timiș. Cornelia Elena Micicoi, a vizitat bazele respective. Au fost vizitate Centrul de întreținere și coordonare Orțișoara, Centrul de întreținere și coordonare Țipari, Bazele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bazele de deszăpezire din Timiș au în stoc material antiderapant necesar pe vreme de iarnă
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, aduce din nou în prim plan ”unirea” Spitalului Județean și a Spitalului Municipal în cadrul unui consorțiu medical. După ce a insistat că spitalele aflate în subordinea instituției pe care o conduce oferă condiții mai bune, el a subliniat că e important ca achizițiile de dotări să se facă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis propune din nou unirea Spitalului Județean cu Spitalul Municipal Timișoara în cadrul unui consorțiu
Pentru o seară, duminică de la ora 18.00, Piața Libertății va deveni un loc în care imaginația se întâlnește cu arta într-un mod unic. Pationoarul din Piața Libertății devine duminică loc de spectactol. Trupa Circus on Ice Savieliev Grand va transforma patinoarul într-un univers magic inspirat din lumea Harry Potter, într-o producție spectaculoasă care îmbină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Personajele din Harry Potter prind viață pe gheața patinoarului din Piața Libertății
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.