Robu, deranjat de speculatiile privind licitatia pentru parcuri

La Primăria Timișoara, toate licitațiile sunt cinstite și perfect transparente. O certifică primarul Nicolae Robu, iritat de speculațiile făcute în jurul SC Rogera, firma care a câștigat licitația pentru întreținerea parcurilor. Societatea din Chișoda are experiență, după ce, în mai, a câștigat la Arad o licitație similară, în asociere cu Drufec.

parc

Licitația pentru întreținerea spațiilor verzi și parcurilor din Timișoara a fost câștigată de SC Rogera SRL. Firma cu sediul în Chișoda este deținută de familia lui Răzvan Anheliuc, șeful de cabinet al senatorului liberal Ben-Oni Ardelean. Timișoara a fost împărțită în cinci sectoare, iar pe unul dintre ele licitația a fost contestată de SC Bindalim, una dintre firmele abonate la contracte cu PMT, în vremea administrației Ciuhandu.

Nicolae Robu este supărat din cauza speculațiilor făcute pe marginea acestui subiect. „La PMT, licitațiile sunt cinstite, se respectă legea cu strictețe și nu ne interesează de niciun fel dacă firma câștigătoare este apropiată de PDL, PNȚCD, PSD, PNL sau cine o fi. Ne interesează doar să selectăm firma care obține punctajul cel mai bun. Mă uimește să vad tot felul de speculații, ce ne interesează?”, a spus primarul, venit ca… invitat la conferința de presă a viceprimarului Traian Stoia. Edilul șef a promis că, la proxima ocazie, va prezenta diferențele de preț între oferta Rogera și cea a restului firmelor înscrise la licitație. În luna mai 2013, Rogera și-a adjudecat un contract similar cu Primăria Arad, în asociere cu Drufec, o altă societate care a dus-o foarte bine pe vremea vechii administrații.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

dani a spus: (septembrie 6th, 2013 at 15:24 )

Contează sa avem o Timisoara curata. Restul sunt povesti

Crasi a spus: (septembrie 6th, 2013 at 16:57 )

De ce tot va bateti gura aiurea cu tot felul de texte nesemnificative? In loc sa va bucurati ca avem un oras Timisoara pentru cultura altora mai curat, voi va luati si comentati numai aiurea. Va duceti si voi ca prssalertul pe apa sambetei cate de curand daca o tineti tot asa ;)!

tina bubulina a spus: (septembrie 6th, 2013 at 19:44 )

Bindalum au legături strânse cu fostul director Ciupa, chiar inrudite iar despre Drufec nu mai e cazul sa comunicam. Si ei au tupeul sa conteste ceva? Obraz gros si gluma buna

i-Think a spus: (septembrie 6th, 2013 at 19:56 )

Voi ziceti de bine sau de rau aici? Din text sau ca nu mai inteleg 😐

stoicanel a spus: (septembrie 6th, 2013 at 20:11 )

Parca actuala conducere a primariei a oprit anul trecut un „tun” al administratiei ciuhi ce dorea contractare pt 15 ani ingrijirea spatiilor verzi catre firmelor mai sus mentionate… ptr sume enorme desigur (vezi Rosign, etc.). Ar trebui sa fie satuli… dar se pare ca nu stiu cand sa se opreasca. Sper ca cei ce au venit acum sa nu se comporte ca si Bindalim sau Drufec…sa isi bata joc de oras cu 4-5 muncitori si cateva greble…

banatean a spus: (septembrie 7th, 2013 at 09:49 )

Tupeu nemarginit la Drufec, rusine la cum arata orasul in comparatie cu milioanele de euro care s-au luat.
O alta gaura neagra este firma Horticultura si nu inteleg de ce nu se iau masuri asupra conducerii firmei Horticultira……, condusa de binecunoscutul domn Dragila Andrei, nu inteleg de ce DNA-ul nu se sesizeaza sa verifice activitatea acestei firme sa vada cum si unde se duc milioanele de euro incasate de la primarie ? sau o fi avand legaturi stranse acolo ?
DNA spor la treaba,

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor

La propunerea Secretarului General al Guvernului, timişoreanul Dan Reşitnec, a fost pusă în transparență publică o Hotărâre prin care RA-APPS va face publică lista completă a imobilelor și a beneficiarilor lor. Reşitnec afirmă că astfel românii vor putea vedea cine folosește aceste imobile, prin ce tip de contract, dacă au fost date direct sau prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care trebuie uitat. Poli pierde la Zalău, după 20 de meciuri fără înfrângere

La şase zile de la marea sărbătoare de pe Bega care a marcat revenirea Politehnicii în Liga a II-a, timişoirenii au mers pentru penultima etapă a play-off-ului, la Zalău. După un meci de uzură, gazdele au reuşit victoria cu 1-0, rezultat cu care rămân cu şanse la baraj. Este prima înfrângere a timişorenilor, după 20...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care trebuie uitat. Poli pierde la Zalău, după 20 de meciuri fără înfrângere
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 20 – 24 mai 2026, Centrul Regional de Afaceri Timișoara găzduiește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment dedicat celor care își doresc să descopere colecții noi, produse de calitate și oferte atractive înaintea sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară – producători și comercianți – vor aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viteza nu a dat unui șofer nicio șansă la supraviețuire. S-a întâmplat astăzi într-o zonă în care se petrec frecvent accidente grave. Înaintea orei 16, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe E70, în apropierea localității Găvojdia. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact mortal lângă Găvojdia! Un șofer și-a pierdut viața, altul a ajuns la spital
CSC Dumbrăvița anunță continuarea colaborării cu antrenorul Florin Fabian și pentru sezonul 2026/2027. Tehnicianului i s-a prelungit automat înțelegerea odată cu îndeplinirea obiectivului de menținere în Liga 2, conform unei clauze contractuale. Cu tehnicianul originar din Satu Mare la timonă, echipa bănățeană de fotbal a reușit un parcurs decent în sezonul 2025/2026, încheiat cu menținerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Fabian rămâne antrenorul Dumbrăviței și în sezonul viitor
În perioada 20 – 24 mai 2026, Centrul Regional de Afaceri Timișoara găzduiește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment dedicat celor care își doresc să descopere colecții noi, produse de calitate și oferte atractive înaintea sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară – producători și comercianți – vor aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare
Consiliul Județean Timiș a lansat în transparență decizională, în conformitate cu Legea nr. 52/2003, Proiectul de hotărâre nr. 132/14.05.2026 privind aprobarea structurii organizatorice a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Având în vedere necesitatea dimensionării adecvate a serviciilor sociale în raport cu evoluția nevoilor sociale, reorganizarea D.G.A.S.P.C. Timiș este justificată de creșterea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua schemă de personal de la DGASPC Timiș a fost pusă în dezbatere
Joi a fost semnat contractul de finanțare pentru construirea unei noi grădinițe în Sânnicolau Mare, un proiect important pentru copiii și familiile din această zonă a orașului. Noua grădiniţă se va ridica pe strada Nufărului, actuala clădire urmând să fie demolată. Noua grădiniță va oferi condiții mult mai bune pentru copii, educatori și părinți: spații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare se construieşte o nouă grădiniţă. A fost semnat contractul de finanțare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.