PNL loveste dur Timisoara: sediul regional al ANAF se muta in Hunedoara

O veste crudă a căzut ca un tăvălug peste liderii PNL Timiș vineri dimineață. Aceasta, după ce au aflat că, joi seară, la București, șefii partidului au decis ca sediul ANAF la nivel regional să fie mutat de la Timișoara la Deva. De fapt, decizia a fost luată de Dan Radu Rușanu (foto), combinatorul de serviciu al PNL, într-o discuție cu președintele ANAF, Gelu Diaconu, de asemenea membru liberal. Hotărârea a fost luată fără o discuție prealabilă cu liderii PNL Timiș.

rusanu
Politicienii locali nu sunt deloc de acord cu decizia luată la București. Deputatul PSD Sorin Grindeanu a rămas interzis când a auzit despre mutarea sediului ANAF. „Sunt total împotriva acestei mutări. Atât eu, cât și, sunt convins, colegii mei din PSD vom face tot ce este posibil ca să nu se întâmple aşa ceva. Este inadmisibil, este o decizie luată pe picior care nu ţine cont de realitatea fiscală din regiune. Mutarea sediului ANAF nu ar face decât să bulverseze şi mai mult lucrurile. Vom face tot posibilul să îndreptăm această măsură”, ne-a declarat Grindeanu. Fostul europarlamentar liberal Cristian Bușoi, actualul președinte al Casei Naționale de Sănătate, nu pare nici el prea încântat. „Nu am auzit despre o asemenea mutare, nu pot comenta prea multe, dar nu cred că este o idee bună”, a spus Bușoi.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

9mm a spus: (iulie 19th, 2013 at 17:07 )

ce sa-ti spun, imi dau lacrimile.

somle a spus: (iulie 19th, 2013 at 17:33 )

Bojin și Ciobanu au stiut de combinația asta și si-au dat girul. Niște combinatori de doi lei!

Na bine a spus: (iulie 19th, 2013 at 18:03 )

De parca trebuie sa credem ca nu s-au vorbit intre ei… Asta e servita publicului, ca ei au fost luati pe la spate, ca ei se vor lupta. La final ori iese ceva – recte a fost o stire doar ca sa fie adus un aport de imagine (adica PNL Timis sa aibe activitate, vezi, cei ce i-au ales s-au luptat si au castigat), fie se muta ANAF si ei raman ca niste luptatori care s-au sacrificat, dar nu au putut invinge miticii, stiti si voi textele. Politica e o curva si aia care o practica…

Didi a spus: (iulie 19th, 2013 at 19:36 )

Asta e cretineala lui Dragnea El sustine ca un oras e capitala regiunii, iar in celelalte orase vor fi sediile institutiilor regionale, care de fapt nici nu vor fi regionale ci tot centralizate, ale ministerelor Ce vor face cu ditai cladirea noua a fiscului din Timisoara? O inchid si construiesc alta in alt oras Va fi o dementa regionalizarea daca nu il opreste nimeni pe Dragnea Ca sa nu mai vorbim de costuri, cica bugetele locale vor finanta 20 la suta din bugetul regiunii

critic a spus: (iulie 20th, 2013 at 07:49 )

„Marele” combinagiu Dan Rusanu l-a impus senator pe Ben-Oni Ardelean, a mutat sediul regional al ANAF si va mai face si multe altele. Toate in defavoarea Timisului si fara sa consulte PNL-ul local. Cred ca ar trebui intrebati public Robu si Busoi ce parere au despre modul in care sunt priviti si tratati la Bucuresti.

n a spus: (iulie 20th, 2013 at 09:05 )

Poate asa sacpam de incompetentii, nesimtitii de inspectori din cadrul DGFP TIMIS. Aici sunt famili intregi de functionari publici care NU au nicio notiune despre economie si fiscalitate. Ca sa NU mai vorbim despre abuzurile savarsite de catre acestia. Pentru ei legile fiscale NU exista, ei au regulile lor. Asta e cu fosti comunisti e greu sa faci capitalism. Poate asa mediul de afaceri din Timisoara va putea respira un pic. Le aduc la cunostiinta stimatilor tovarasi din cadrul DGFP TIMIS ca NU ca intr-o societate normala, intr-un stat de drept CONTRIBUABILUL TRBUIE RESPECTA< CI NU TRATAT CA UN PREZUMTIV EVAZIONIST < FARA A PROBA IN VREUN FEL ACEST ASPECT. RSNTA UNUI STAT DE DREPT SI CARE SE PRETINDE DEMOCRATIC STE RESPCTUL CARE TRBUIE SA FIE RECIPROC, ADICA ATAT DIN PARTEA STATULUI, CAT SI DIN PARTEA CETATENILOR,da voi nu reusiti sa intelegeti acest lucru. VA DORESC DRUM BUN!

ionel a spus: (iulie 20th, 2013 at 09:05 )

Poate asa sacpam de incompetentii, nesimtitii de inspectori din cadrul DGFP TIMIS. Aici sunt famili intregi de functionari publici care NU au nicio notiune despre economie si fiscalitate. Ca sa NU mai vorbim despre abuzurile savarsite de catre acestia. Pentru ei legile fiscale NU exista, ei au regulile lor. Asta e cu fosti comunisti e greu sa faci capitalism. Poate asa mediul de afaceri din Timisoara va putea respira un pic. Le aduc la cunostiinta stimatilor tovarasi din cadrul DGFP TIMIS ca NU ca intr-o societate normala, intr-un stat de drept CONTRIBUABILUL TRBUIE RESPECTA< CI NU TRATAT CA UN PREZUMTIV EVAZIONIST < FARA A PROBA IN VREUN FEL ACEST ASPECT. RSNTA UNUI STAT DE DREPT SI CARE SE PRETINDE DEMOCRATIC STE RESPCTUL CARE TRBUIE SA FIE RECIPROC, ADICA ATAT DIN PARTEA STATULUI, CAT SI DIN PARTEA CETATENILOR,da voi nu reusiti sa intelegeti acest lucru. VA DORESC DRUM BUN!

Citeste mai mult pe: PNL loveste dur Timisoara: sediul regional al ANAF se muta in Hunedoara | deBanat.ro – spune realitatea! http://www.debanat.ro/2013/07/pnl-loveste-dur-timisoara-sediul-regional-al-anaf-se-muta-in-hunedoara/#ixzz2ZYyYkMeP

ionel a spus: (iulie 20th, 2013 at 09:09 )

Poate asa scapam de incompetentii, nesimtitii de inspectori din cadrul DGFP TIMIS. Aici sunt famili intregi de functionari publici care NU au nicio notiune despre economie si fiscalitate. Ca sa NU mai vorbim despre abuzurile savarsite de catre acestia. Pentru ei legile fiscale NU exista, ei au regulile lor. Asta e, cu fosti comunisti e greu sa faci capitalism. Poate asa mediul de afaceri din Timisoara va putea respira un pic. Le aduc la cunostiinta stimatilor tovarasi din cadrul DGFP TIMIS ca intr-o societate normala, intr-un stat de drept CONTRIBUABILUL TRBUIE RESPECTA, CI NU TRATAT CA UN PREZUMTIV EVAZIONIST, FARA A PROBA IN VREUN FEL ACEST ASPECT. ESENTA UNUI STAT DE DREPT SI CARE SE PRETINDE DEMOCRATIC ESTE RESPCTUL CARE TRBUIE SA FIE RECIPROC, ADICA ATAT DIN PARTEA STATULUI, CAT SI DIN PARTEA CETATENILOR,dar voi nu reusiti sa intelegeti acest lucru. VA DORESC DRUM BUN!

marius brediceanu a spus: (iulie 20th, 2013 at 13:42 )

nici un avantaj cu sediul regional anaf la timis nu se pot concentra toate sediile regionale la timisoara pentru ca restul judetelor vor fi clar dezavantajate. timisul vra sediul silvic pe regiune la timisoara , consider asta o aberatie cand acesta ar trebui sa fie la resita si asa mai departe. nu se poate ca toti banii sa fie concentrati la timisoara ca pe vremea comunistilor.
sa nu uitam aradul care este un judet cu potential deci hai sa o lasam mai moale cu sediul regiunii la timis hai sa castigam toti nu numai unii.

Seby a spus: (iulie 21st, 2013 at 23:46 )

PNL-ul trebuie ingropat definitiv, odata pentru totdeauna, la alegerile viitoare. Cand ajungeti in cabina de votare, amintiti-va de toate aceste lucruri, precum si de mecla lui Cacarau. PNL trebuie aruncat la lada de gunoi a istoriei, impreuna cu toti liderii sai locali sau nationali. Se intrec cu totii in marsavii si porcarii, asa ca este cazul sa ne despartim de ei pentru totdeauna.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp

Timișoara a fost aleasă să găzduiască discuțiile dintre miniștrii Transporturilor din România și Serbia, privitoare la autostrada dintre capitala Banatului și Belgrad, dar și la o posibilă reluare a traficului feroviar dintre cele două țări. Desigur, interesul tuturor se leagă mai ales de autostradă. Dacă ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Radu Miruță a manifestat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Pledoarie pentru rugby! Timișoara învinge Steaua după un meci de pus în ramă

Antepenultima rundă a sezonului regular în Liga Națională de rugby a produs un duel de calitate între SCM USV Timișoara, echipă ce lupta pentru primul loc și veșnica rivală Steaua, formație ce se agață de locul 4 și implicit de semifinalele campionatului. A ieșit un meci absolut superb cu eseuri de excepție și faze ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pledoarie pentru rugby! Timișoara învinge Steaua după un meci de pus în ramă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Veste bună de pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva, au fost turnați primii kilometri de asfalt. Șantierul continuă evoluția bună și a ajuns la un procent de execuție de 72 la sută din total. Antreprenorul român care lucrează acolo, UMB Spedition, așterne stratul de bază pe aproximativ 4 km, iar până acum a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La nici o zi de la solicitarea de către Serbia a ajutorului în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă a Uniunii Europene, un contingent format din 69 de persoane și 15 mijloace tehnice, utilaje pentru stingerea incendiilor, format rapid la Timișoara cu pompieri din mai multe județe, a plecat în prima parte a zilei de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de pompieri români au plecat de la Timișoara în Serbia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetație/VIDEO
Poli Timişoara a făcut, indiscutabil cel mai bun meci din ultimii ani, izbutind o victorie clară la Chiajna în faţa unei echipe cu pretenţii la promovare. A fost spectacol şi un sec 5-1, omul meciului fiind tânărul Ianis Doană, care a reuşit să înscrie nu mai puţin de 4 goluri. Cu această superbă victorie, Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli o demolează pe Chiajna şi îşi depune serios candidatura pentru promovarea în primul eşalon. Doană, meci fabulos
Anunțat în urmă cu câteva luni ca un proiect care va transforma circulația din oraș, proiectul inelului 2 rămâne deocamdată … proiect. Un proiect nou, care ar urma să fie schimbat față de cel inițial, o modificare care a dus la anularea licitației care era în derulare. Proiectul tehnic al inelului 2 va fi revizuit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru inelul 2 de circulație al Timișoarei a fost anulată. Primăria vrea să refacă proiectul tehnic
SCM Politehnica Timișoara a fost învinsă clar de campioana en-titre, CS Dinamo București, scor 25–35, în prima semifinală a Supercupei României la handbal masculin. Competiția de tip Final Four se desfășoară în acest weekend în TeraPlast Arena din Bistrița. Handbaliștii alb-violeți au dat o replică curajoasă în prima parte a întâlnirii, conducând chiar cu 6-2...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriză! SCM Poli nu a făcut față campioanei Dinamo în semifinalele Supercupei
Un incendiu violent a mistuit un complex de locuințe sociale din Săcălaz. Apelul de urgență s-a dat în jurul orei 0.30, moment în care salvatorii de la ISU Timiș au plecat spre locul indicat. Flăcările s-au manifestat extrem de violent la nivelul acoperișului, extinzându-se rapid pe o suprafață de peste 400 de metri pătrați. Panica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în miez de noapte în județul Timiș: o persoană a murit strivită de tavan, iar alta a ajuns la spital după un incendiu violent
Primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a semnat proiectul “Împreună pentru Bunicii Noștri” prin care au fost atraşi 4,9 milioane lei, din care 98% fonduri europene. De acest proiect se vor bucura 108 persoane de vârsta a treia din Giarmata. Ce înseamnă acest proiect pentru cei 108 beneficiari din comuna Giarmata, explică reprezentanţii primăriei. “Înseamnă ajutor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Giarmata, bunicii nu vor mai fi singuri. Proiect european de aproape un milion de euro, în sprjinul persoanelor de vârsta a treia
Agenţia AsTour Timişoara vă propune, în toamnă, între 25 și 28 septembrie, o escapadă în sudul Italiei, un colț de lume unde istoria prinde glas, iar marea șoptește povești vechi de secole. Va fi un city break atent organizat, cu zbor direct din Timișoara, cazare confortabilă la un hotel de 4 stele și program turistic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La final de septembrie, AsTour Timişoara vă propune o escapadă dincolo de timp. Descoperiţi farmecul sudului Italiei: Napoli, Pompeii, Sorento şi Capri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.