Arhiva pentru eticheta: terenuri

Sute de dosare închise. Problema terenurilor de sub case și a curților a fost, în mare parte, rezolvată în Timiș

Sute de dosare închise. Problema terenurilor de sub case și a curților a fost, în mare parte, rezolvată în Timiș

Una dintre reușitele mandatului de prefect de Timiș pentru Mihai Ritivoiu este legată de deblocarea rezolvării problemei terenurilor aferente caselor. Legea se referă la reglementarea situației terenurilor de sub case și curțile aferente acestora, o problemă blocată de ani buni de zile, din cauza lipsei normelor de aplicare. La nivelul Timișului s-a găsit modalitatea de

blocuri reabilitate

Piața imobiliară din Timiș e a patra la nivel național

Piața imobiliară timișeană se menține printre primele din țară, potrivit datelor oficiale. Luna iulie a adus 15.096 de tranzacții imobiliare. Aceasta plasează Timișul pe locul patru la nivel național. Desigur, cea mai puternică piață imobiliară rămâne cea din București, urmează cea din Ilfov și din Brașov. Timișul e pe patru, iar Cluj pe cinci. Aradul

Editorial de Eugen Sasu

În sfârșit, o idee despre viitorul „Colterm”

Primarul Dominic Fritz este acuzat în dezbaterile publice și politice că duce Colterm la groapă, ca și cum criticii nu tot asta fac când le moare cineva. Colterm este o societate care produce agent termic și până mai ieri îl și distribuia/furniza. Îl producea scump din “jde” mii de motive întemeiate și neîntemeiate, dar prețul

Primăria Timișoara vrea terenuri de la CFR, din zona vizată de reabilitare. Primarul Fritz propune conexiuni pietonale, minigări și puncte intermodale/FOTO

Primăria Timișoara a descoperit că CFR are în oraș mai multe terenuri care au perspective pentru comunitate și nu ar fi folosite. Descoperirea vine chiar după lansarea proiectului imens de regenerare a zonei traversate de calea ferată în zona orașului, unul de 1,4 miliarde de lei plus TVA. Primarul Fritz vrea acele terenuri vorbește despre

Proprietarii de terenuri din Ghiroda, invitaţi la primărie pentru rezolvarea unor neconcordanţe topografice

Primăria Ghiroda transmite că, în urma unor măsurători topografice făcute cu drone, au fost constatate diferenţe între suprafețele declarate în vederea impozitării și cele reale. Prin urmare locuitorii comunei sunt invitaţi la sediul primăriei să verifice dacă au astfel de neconcordanţe. “În atenția proprietarilor de clădiri și terenuri din Giarmata Vii! În perioada septembrie –

Zeci de timișoreni, amendați pentru că nu au cosit ambrozia de pe terenurile pe care le dețin

Alergia la ambrozie este un chin pentru foarte mulți timișoreni. Din cauza polenului acestei plante, persoanele sensibile au reacții care pot însemna crize de strănut și ochi roșii, dar pot merge până la șoc anafilactic. Și, deși există o lege care-i obligă pe proprietarii de terenuri să taie bălăriile, ambrozia continuă să se răspândească. Ambrozia

Cosmin Tabara

Viceprimarul Tabără anunță rezolvarea problemei terenurilor pentru tineri de la Timișoara

Problema veșnică a terenurilor pentru case acordate tinerilor din Timișoara și-ar putea găsi, în sfârșit, finalul la următoarea ședință de plen a consiliului local. Viceprimarul Cosmin Tabără, pus să se ocupe de rezolvare, spune că s-a ajuns la descâlcirea ițelor încurcate în acest caz. Dezbaterea soluției propuse, de către aleșii locali, ar fi trebuit să

Amenzi mari pentru proprietarii de terenuri din Timișoara care nu le întrețin

Dacă nu v-ați preocupat de terenurile pe care le dețineți în Timișoara, trebuie să știți că riscați să plătiți amenzi nu tocmai mici. Poliția Locală va verifica terenurile, iar dacă ați omis să cosiți buruienile și vegetația crescută pe acestea, amenzile sunt cuprinse între 1.500 și 2.500 lei, conform unei hotărâri a consiliului local. În

teren agricol

Piața imobiliară din Timiș coboară semnificativ în topul național

Judeţul Timiș nu mai e pe podiumul național al tranzacțiilor imobiliare, fiind depășit chiar și de Brașov. Altă dată vedeta absolută la achiziția de terenuri agricole, județul nu mai apare pe primele locuri ale clasamentului. După primele 11 luni ale anului, piața imobiliară din Timiș este doar pe locul cinci al clasamentului național. Pe primele

parcul rozelor

Primăria vrea terenurile de tenis din Parcul Rozelor. Robu: Trebuie să le exploatăm la maximum

Primăria Timișoara vrea să preia, de la statul român, peste 17.000 metri pătrați din Parcul Rozelor. Este vorba despre terenurile de tenis administrate, în prezent, de Ministerul Tineretului și Sportului. Acolo ar urma să se facă „amenajări interesante de sport-agrement”.

proiect

Modificări pe lista cu terenuri de casă de la PMT. Doi tineri și-ar putea pierde locurile

Lista cu cei 128 de tineri, printre care și colaboratori apropiați ai primarului Nicolae Robu, care trebuie să primească gratis teren de casă ar putea suferi modificări. Două persoane și-ar putea pierde locurile, după ce primăria a pierdut în instanță în cazul celor două contestații depuse. Lista a fost anuntață în primăvara lui 2017.

Dosar penal pe numele senatorului PSD Eugen Dogariu?

Prefectura Timiș confirmă oficial faptul că a furnizat DNA documente referitoare la un transfer de terenuri efectuat în 2012, când prefect era actualul senator PSD Eugen Dogariu. Estte vorba de 1.000 de hectare de teren, care, foarte probabil, au ajuns în posesia unui afacerist apropiat de Dogariu, dar și de alți lideri ai PSD Timiș.

Parcelele pentru tineri, votate in CL Timisoara. Procedura de atribuire ar putea fi insa anulata

Lista parcelelor pe care ar trebui să le primească 128 de tineri, pe baza Legii 15/2003, au fost validată de CL Timișoara la aproape un an de când au fost făcute publice numele celor care au îndeplinit condițiile de atribuire. Parcelele nu sunt însă egale și, mai mult decât atât, întreaga procedură ar putea fi anulată.

drumul boilor

Inca o promisiune pentru Drumul Boilor. Acum depinde de 4 oameni

Șoseaua către Drumul Boilor e încă blocată, deși e vorba de un drum de numai 1,5 kilometri. El trece însă peste mai multe terenuri private, ai căror proprietari încă n-au putut fi convinși să le doneze spre binele public. Primarul Nicolae Robu anunță din nou că negocierile sunt pe ultima sută de metri.

Nicolae Robu telefon

Retrospectiva anului 2017 (2). Cu Robu la… Nu la psihiatru, doar la DNA

17 februarie. Primarul Nicolae Robu ajunge la sediul DNA București, unde, după audieri, i se pune calitatea de suspect într-un dosar privind vânzarea frauduloasă de imobile. Au mai fost chemați, printre alții, fostul primar Gheorghe Ciuhandu, viceprimarul Dan Diaconu și fostul viceprimar Traian Stoia. Ulterior, DNA anunță că toți patru sunt urmăriți penal pentru abuz

Taxa pe paragina devine realitate la Timisoara. Primii proprietari care platesc impozite majorate cu 500%

Două timișorence și 10 firme sparg gheața către suprataxa pe paragină, instituită de Primăria Timișoara. În plenul de marți după-amiază, consilierii locali trebuie să aprobe 12 proiecte de majorare a impozitului pe teren, între 250 și 500%, pentru proprietarii care au ignorat avertismentele repetate ale Poliției Locale.

Top