Arhiva pentru eticheta: radio timisoara

Alin Nica vede Direcția Agricolă sau Inspectoratul Școlar la consiliile județene: ”Cei de la București încă doresc ca provincia să vină cu mâna întinsă acolo”

Alin Nica vede Direcția Agricolă sau Inspectoratul Școlar la consiliile județene: ”Cei de la București încă doresc ca provincia să vină cu mâna întinsă acolo”

Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, se dovedește un adept convins al descentralizării totale. Deconcentratele ar trebui să fie departamente ale consiliilor județene, nu entități ale autorităților centrale, dar de la București nu se dorește o descentralizare adevărată, pentru că aceasta ar însemna o cedare a puterii, spune Alin Nica. ”Noi ne lovim de multe

Ovidiu Draganescu

O familie de refugiați ucrainieni, găzduită de subprefectul Ovidiu Drăgănescu

O familie de ucrainieni va fi găzduită în una dintre locuințele subprefectului de Timiș. Ovidiu Drăgănescu. Refugiații au ajuns la Timișoara prin intermediul unor informații obținute pe un grup de Facebook. Familia are doi copii, de 5 și de 11 ani, alături de părinți aceștia părăsind țara vecină. „Astăzi a sosit o familie din Ucraina,

Dominic Fritz

În zona Solventul se pregătește un nou cartier al Timișoarei

Fosta platformă industrială din zona Solventul își va schimba destinația, urmând să se transforme într-un nou cartier de locuințe al Timișoarei, a spus primarul Dominic Fritz. Este o zonă care se va dezvolta foarte mult în viitor, mai spune acesta. Respectivul dezvoltator, proprietarul terenului a și donat o parcelă de teren municipalității timișorene, special pentru

Dominic Fritz

Timișoara vrea nu mai puțin de 218 milioane de lei suplimentari de la bugetul de stat, pentru Colterm

Luni, primarul Timișoarei a transmis o scrisoare deschisă către primul ministru al României și către parlamentarii de Timiș, prin care le cerea sprijinul în vederea alocării de bani în plus de la bugetul de stat pentru Colterm. Subprefectul de Timiș confirmă că s-au solicitat bani, iar suma este una imensă. Nu mai puțin de 218

sala polivalenta

Primarul Fritz anunță realitatea: sala Polivalentă și nou stadion de la Timișoara, finalizate, cu mult noroc, în 2024

Nu se poate vorbi despre sală polivalentă sau stadion nou la Timișoara, cel puțin până în 2024, și aceasta cu mult noroc, a spus primarul Dominic Fritz, după ce a vizitat Bucureștiul la finalul săptămânii trecute. Mai mult, el spune că a discutat deja cu Alin Nica, șeful CJ Timiș, instituția care are în administrare

Gelu Stan, cunoscutul om de radio și muzicolog, a murit azi-noapte, în somn

Gelu Stan a murit la 80 de ani, azi-noapte, în somn. Pasionat de folclor, cel care și-a dedicat viața muzicii și radioului, dirijorul Gelu Stan a trecut la cele veșnice. Ascultătorii Radio Timișoara și-l amintesc pe Gelu Stan și de pe calea undelor, unde a inițiat emisiunea de dedicații muzicale cu care se trezeau ascultăîtorii

Holograf a cantat pentru 60 de ani de Radio Timisoara / FOTO

Pentru că spre seară ploaia torențială care a căzut sâmbătă s-a oprit, timișorenii care au rămas în oraș în mini-vacanța de 1 mai au luat cu asalt Piața Operei. La aniversarea a 60 de ani, Radio Timișoara a dat drumul distracției, oferindu-le ascultătorilor un concert Holograf. Sărbătoarea continuă până marți.

Porti deschise la Radio Timisoara

Timișorenii sunt așteptați sâmbătă, între orele 10 și 17, la Ziua Portilor Deschise la Radio Timișoara. Ei își vor putea cunoaște realizatorii preferați și vor putea face un tur al instituției. Pe 1 noiembrie 1928 a fost difuzată prima emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, astfel că Radio România aniversează 86 de ani.

Mihai Anghel ramane director la Radio Timisoara

Lupta între Mihai Anghel, actualul director al studioului regional Radio Timişoara, şi Stelu Iordache, directorul televiziunii Europa Nova, s-a încheiat practic înainte de ultimul fluier. Proiectul lui Iordache n-a întrunit punctajul necesar, iar acesta și-a admis înfrângerea, spunând că totul a fost foarte corect, fără ca politicul să fie implicat în vreun fel.

Top