Arhiva | Fata deBanat.ro
Galerii foto a unor frumoase fete banatene (si nu numai) ce isi doresc o cariera stralucita de topmodele. Fetele sunt in curs de afirmare lucrand ca actrite sau modele la diverse evenimentele locale si prezentari de moda.
Maria, un manechin “boboc”
Maria este o începătoare în ceea ce privește modelingul. Nu are deloc experiență în acest domeniu, pentru că nu s-a gândit că i s-ar potrivi așa ceva. A pozat până acum doar din pasiune, dar camera pare s-o iubească, astfel că rezultatele au fost, de fiecare dată.
Citeste articolul
Madalina, intre economie si modeling / FOTO
Mădălina împlinește, peste câteva săptămâni, 17 ani și este una dintre tinerele cele mai promițătoare într-ale modelingului în Timișoara. Cu o silueta fină și o privire pătrunzătoare, frumoasa adolescentă este sub contract cu agenția Hermes Models, participând deja la primele evenimente organizate sub sigla acesteia.
Citeste articolul
Laura, incapatanata si ambitioasa
Laura are aproape 20 ani, dar are în spate, deja, mulți ani de modeling. Ca oricărei puștoaice, îi plăcea să pozeze în fața oglinzii. Lucrurile au devenit mai serioase din momentul în care, la sfatul mamei ei, Laura a ajuns pentru prima dată într-o agenție de modeling.
Citeste articolul
Raluca, un model pasionat de lectura si calatorii
Raluca Birău a început de curând colaborarea cu agenția Hermes Models, deși se ocupă de modelling de un an și jumătate. Tânăra de 24 de ani a participat atunci la un casting, iar în acest an a colaborat cu Fashion TV, participând la Mamaia Summer Festival.
Citeste articolul
Radianne, independenta si incapatanata
Radianne are 20 de ani, este născută în zodia Vărsătorului şi locuieşte, în prezent, la Roma. Manechin al agenţiei Hermes Models, îşi împarte viaţa între prezentări de modă şi şcoală, fiind studentă la Ştiinţe Economice.
Citeste articolul
Andreea, model la indemnul parintilor
Roșcata Andreea este studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Cu o siluetă superbă și un zâmbet cuceritor, tânăra încearcă să-și facă un nume în lumea modei. Primul ei contact cu modellingul s-a produs pe când avea numai 15 ani, când Andreea a intrat într-o agenție de manechine.
Citeste articolul
Sandi, un model care iubeste masinile
Sandi e un model puțin atipic și primul lucru pe care îl remarci este coafura ei scurtă. Spre deosebire de alte colege de breaslă, tânăra timișoreancă e absolut îndrăgostită de acest gen de coafuri, chiar dacă uneori e criticată pentru asta. Sandi are 18 ani și a terminat Colegiul Național Bănățean. Îi plac mașinile și [...]
Citeste articolul
Alexandra a vrut de mica sa fie model
Alexandra are 16 ani și, peste câțiva ani, ar putea fi învățătoare. Asta, pentru că este elevă în clasa a XI-a la Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” din Timișoara. Până atunci însă, se preocupă de școală, iar în timpul liber își vede împlinit un vis din copilărie: acela de a fi model. Alexandra este îndrăgostită de [...]
Citeste articolul
Heny, un model pasionat de dans
O cheamă Henrietta, dar toată lumea îi spune Heny. Are 17 ani şi este elevă în clasa a XI-a la Grupul Şcolar de Poştă şi Telecomunicaţii. Silueta ei fragilă şi aspectul inocent atrag imediat privirile celor din jur.
Citeste articolul
Adina, o fata care stie ce vrea
Adina Petrovan are 19 ani și este studentă la Universitatea de Vest Timișoara. E pasionată de modă, așa că nu e de mirare că este și model, la calitățile fizice pe care le are. Deși foarte tânără, Adina știe perfect ce vrea de la viață și e convinsă că doar rămânând în luptă poți învinge.
Citeste articolul
Iana, o fata cu atitudine
Model cu ani de experienţă, Iana s-a afirmat pe catwalk în multe din prezentările agenţiei PTK Image. Mers scenic excelent, o atitudine de invidiat şi un corp superb – iată atributele care o duc pe Iana în topul modelelor timişorene. Tânăra originară din Republica Moldova îşi doreşte o carieră în modeling la nivel internaţional. Pentru [...]
Citeste articolul
Nina, o obisnuita a podiumului de prezentare
Nina Motişan are numai 15 ani, dar este obişnuită cu prezentările de când era foarte mică. Nici nu e de mirare, având în vedere că mama ei este creatoarea de modă timişoreancă Mihaela Motişan.
Citeste articolul
Alexandra vrea sa devina actrita
Alexandra este nou venită în echipa PTK Image. E o fată cuminte şi liniştită, iar cei care o cunosc spun că nu au văzut-o niciodată supărată. Ca orice adolescentă, e pasionată de modă şi îi place să fie la curent cu ultimele noutăţi.
Citeste articolul
Ramona isi imparte timpul intre sala de sport si prietene
Ramona Bamboi este, la cei 28 de ani ai săi, model al agenţiei PTK Image. E o fire deschisă şi veselă, astfel că are o mulţime de prietene.
Citeste articolul
Andrada Larisa, naturala si prietenoasa
Andrada Larisa Popa are 17 ani şi este model al agenţiei PTK Image. Este încă elevă, aşa că încearcă întotdeauna să păstreze un echilibru între şcoală şi distracţie.
Citeste articolul
Vanesa, mereu vesela
Vanesa Dragacichi are 17 ani şi este model al agenţiei PTK Image. E încă foarte copilăroasă şi, pentru că are o fire foarte deschisă, e mai mereu cu zâmbetul pe buze.
Citeste articolul
Bianca, microbista si manechin
Bianca are 19 ani şi este model al agenţiei PTK Image. E pasionată de modă, iubeşte dansul şi e suporteră a lui Poli Timişoara.
Citeste articolul
Andreea, viitor inginer si fan Shakira
Andreea Draga are 21 de ani şi este model al agenţiei PTK Image. Este studentă la Ingineria Mediului, la Universitatea Politehnică, iar modellingul e una din pasiunile ei din adolescenţă.
Citeste articolul
Roxana, chimista cu fire sensibila
Roxana Creţu are 20 de ani şi este manechin al agenţiei PTK Image. E pasionată de modă, astfel că e mereu în temă cu ultimele tendinţe în domeniu.
Citeste articolul
Denisa, o actrita in devenire
Denisa Şipoş are 17 ani şi este model al agenţiei PTK Image. Este o fire deschisă şi veselă şi, cum era de aşteptat, este pasionată de tot ce are legătură cu moda.
Citeste articolul
Adeline, manechin de la 12 ani
Adeline Dănuţ are 18 ani şi este model al agenţiei PTK Image. Modelling-ul este o pasiune veche a tinerei, care a urcat prima dată pe un podium de prezentare pe vremea când avea numai 12 ani.
Citeste articolul
Alexandra, un model pasionat de desen
La cei 17 ani ai săi, Alexandra Iatan este cel mai nou membru al agenţiei de modelling PTK Image. Puştoaica este pasionată de dans şi desen, iar în timpul liber ascultă multă muzică.
Citeste articolul
O bruneta aproape perfecta
Ionela Bilt este o frumoasă brunetă din Sânnicolau Mare, pasionată de machiaj şi de fotografie. Ieşirile în club sunt o bună metodă de relaxare, dar tânăra nu refuză nici invitaţiile la film, aşa cum un week-end perfect poate însemna o excursie la munte, împreună cu prietenii.
Citeste articolul
Corinei ii place jazz-ul
Corina David este din Buziaş şi are 21 de ani. E studentă la Timişoara, la Cadastru. Având preocupări profesionale atât de stricte, n-ai crede că, dincolo de nenumărate cifre şi măsurători seci, se ascunde un suflet de artist. Acesta este însă cazul Corinei, care, în timpul liber, cântă într-o formaţie de jazz! Spre deosebire de [...]
Citeste articolul
Claudia, intre Eminem si dans sportiv
Claudia Mitrea a împlinit, de curând, 19 ani şi este un Capricorn aşa cum scrie la carte: ambiţioasă, practică, dar şi încăpăţânată. Are 1,65 m înălţime şi 48 de kilograme, îi place să danseze şi să iasă în cluburi cu prietenii.
Citeste articolul
Roxana, intre hip-hop si house
Roxana Rotaru este o timişoreancă focoasă, care n-a împlinit încă 20 de ani. E născută în zodia Gemenilor, despre care spune că se potriveşte perfect cu felul ei de-a fi.
Citeste articolul
Emanuela prefera cartofii prajiti si trupa Pendulum
Emanuela Cuciurean a împlinit de curând 21 de ani şi s-a născut la Orăştie. Este studentă la Timişoara şi, în timpul liber, manechin. La 1,70 m înălţime, are 52 de kilograme şi dimensiuni ideale: 87 – 60 – 89.
Citeste articolul
Elena iubeste hip-hopul si pe Michael Jackson
Elena Cristina Ciobanu este o frumoasă timişoreancă de 24 de ani, pasionată de DJ-ing! E înnebunită după raggae şi hip-hop, dar interpretul preferat este şi, spune ea, va rămâne Regele Pop, Michael Jackson.
Citeste articolul
Pasionata de patinaj si psihiatrie
Laura Bărbulescu va împlini, în vară, 20 de ani. Deşi foarte tânără, este deja un manechin cu atitudine. Evident, modellingul este una dintre pasiunile ei, pe lângă muzică şi… psihiatrie!
Citeste articolul
Roxana, pasionata de lectura si muzica lui Amy Winehouse
Roxana Diac a împlinit de curând 24 de ani. Are 1,70 m înălţime şi, la cele 47 de kilograme ale ei, este posesoarea unor dimensiuni aproape ideale: 90 – 60 – 93. Dacă are o clipă liberă, preferă s-o petreacă alături de cei dragi, pentru că, spune ea, acesta este cel mai bun mod de relaxare pe care şi-l poate imagina.
Citeste articolul
Adelina, o voleibalista rock
Adelina Larisa Iacobuţi are 22 de ani şi măsuri aproape ideale: 88 – 66 – 90. E timişoreancă get-beget, iar cel mai bine se simte atunci când dansează. Face asta ori de câte ori are ocazia, ieşind în cluburi cu prietenii.
Citeste articolul
Mihaela si-a indeplinit visul
La 22 de ani, Mihaela Potra este o împătimităm declarată a modelingului. S-a văzut model de mică, iar acum se bucură că visul său a devenit realitate. Atunci când are timp, nu ratează ieşirile cu cele mai bune prietene prin cluburile timişorene. Înotul este sportul ei preferat, iar când vine vorba despre mâncare, Mihaela a [...]
Citeste articolul
Diana – minte sanatoasa intr-un corp sanatos
E frumoasă, are 1,75 m, iubeşte dansul, sportul şi muzica. Diana Loba ascultă orice gen muzical, „atâta timp cât e voie bună”. Ieşirile cu prietenele în oraş sunt mereu pe agenda Dianei.
Citeste articolul
Dansatoarea de street dance
Ori de câte ori iese în oraş cu prietenii pentru a petrece în club, Ada Krakcsik este în centrul atenţiei. Nu pentru că ţine neapărat, ci pentru că este o dansatoare înrăită de când se ştie.
Citeste articolul
Fata de la Facultatea de Matematica
La cei 20 de ani ai săi, Ioana-Adina Onisimiuc este o superbă domnişoară din Timişoara care excelează atunci când vine vorba despre matematică. Este şi normal, pentru că Ioana-Adina este una dintre studentele Universităţii de Vest Timişoara, la Facultatea de Matematică.
Citeste articolul
Manuela iubeste modelingul si iesirile in cluburi
Manuela Bacoş este o tânără originară din Sebiş, care s-a stabilit la Timişoara. Îi place, atunci când are timp, să cutreiere cluburile din oraşul de pe Bega, însoţită de cele mai bune prietene.
Citeste articolul
Poli, intre campania electorala si cacealmalele conului Iancu
De câteva zile, conu’ Iancu a reînceput să facă turul televiziunilor naționale și locale, purtând cu el aceeași veche placă: gata, pleacă de la Timișoara. Așa cum a mai „plecat” și în urmă cu doi ani, și acum un an, și acum două luni etc. Mai degrabă jucător de alba-neagra și barbut, conu’ Iancu a blufat de fiecare dată și, în general, i-a mers.
Citeşte articolul
„Nebunelul” si suicidul politic
Știți ce au în comun Mihail Pungă, Simion Surdan - Dumnezeu să-l ierte! -, Dorel Borza, Viorel Oancea, Horia Ciocârlie, Ion Răducanu, Gheorghe Ciobanu, Rodica Vlad, Viorel Coifan, Maria Grapini și mulți alții? Au fost temuți sparring partneri pentru Gheorghe Cuhandu în cele patru partide electorale la care a participat cu succes edilul țărănist înaintea celei de-a cincea.
Citeşte articolul
Prefinantarea proiectelor
Din iulie 2011 s-a modificat plafonul de prefinanţare a proiectelor finanţate din fonduri europene, în baza ordinelor Ministrului Finanţelor nr. 2359, din 26 iulie 2011 şi nr. 2370, din 27 iulie 2011. Principalele prevederi cuprinse în aceste ordine se referă la reducerea procentului de prefinanţare acordată beneficiarilor.
Citeşte articolul
Sondaj
Cele mai
- Catavencu: Of of, cata rautate in poporul asta. Vin alegerile...
- Poe: Cristi Oancea este gogosarul albastru! Cristi ai c...
- Marian: Bai incompetentilor, anonimi de bloguri si forum, ...
- nume: fiecare face ce-l poate capu,iar cum capu politici...
- Gheorghe Ciuhandu: Pe mine domnul Pirva m-a convins. La urmatoarele a...
- Liderii politici vor sa cumpere Poli de la Iancu!
- Trocul electoral poate decide soarta UPT
- „Reteta” de succes a Targului de Craciun: nu sponsorizezi, nu participi!
- Carnea injectata, pericolul din farfurie
- Oferta liberala pentru PSD: Ciuhandu in locul lui Bojin sau al lui Grindeanu
- Critica liberala: masterplanul Timisoarei e facut pentru olari si impletitori de covoare!
- Drumul spre Semenic a fost redeschis
- „Am evoluat incredibil de slab pe final de meci”
- BC Timisoara rateaza Cupa Romaniei
- Modelingul, in povesti sordide din spatele reflectoarelor
Evenimente in Timişoara
- Campania „Îndrăgostiţi de cărţi” in Librariile Carturesti - Joi, 23.2.2012 10:00
- Vernisajul expoziţiei de pictură a artistei plastice ANA ŞTEFANIA ANDRONIC - Joi, 23.2.2012 18:00
- Efecte secundare: spectacol-lectură din seria Teatrul la bibliotecă - Joi, 23.2.2012 19:00
- Teatru: OMUL INVIZIBIL - Joi, 23.2.2012 19:30
- Thursday Dragobete Party - Joi, 23.2.2012 20:00
- Stand up comedy cu Tibi Neuronu @ People Caffe - Joi, 23.2.2012 22:00
- Campania „Îndrăgostiţi de cărţi” in Librariile Carturesti - Vineri, 24.2.2012 10:00
- CONCERT SIMFONIC - Vineri, 24.2.2012 19:00
- Teatru: SPĂLĂTORUL DE CREIER - Vineri, 24.2.2012 19:30
- Sa ne iubim pe romaneste. Sarbatoarea Dragobetelui - Vineri, 24.2.2012 20:00
- JazzyBIT - un nou trio timișorean de jazz - Vineri, 24.2.2012 21:00
- Comedia muzicala FURNITUR de Vinnai András - Sambata, 25.2.2012 19:00
- Teatru: SPĂLĂTORUL DE CREIER - Sambata, 25.2.2012 19:30
- Jay Cunning (Sub Slayers, UK) - Sambata, 25.2.2012 22:00
- Concert Fely, Horea şi Florin @ People Caffe - Sambata, 25.2.2012 22:00
- Teatru de papusi: Cenuşăreasa - Duminica, 26.2.2012 12:00
- Teatru: Prima IUBIRE - Luni, 27.2.2012 19:30
- Phonk D'Or (Miami - Amsterdam - Singapore) @ Le Cinema - Luni, 27.2.2012 22:00
- Teatru: PREMIERA: Copenhaga de Michael Frayn - Marti, 28.2.2012 19:00
- Film: Am Ende kommen Touristen - Joi, 1.3.2012 18:30
- More...
Intreruperi de curent
Compania Enel anunță, pentru miercuri, întreruperi de energie electrică după următorul program: Timişoara – str. Romulus (p), Rădulescu (p), Al. Odobescu (p), Gh. Doja (p), Remus, Filaret Barbu, V. Madgearu (p), Giurgiu (p), Şoimoş (p), orele 9 – 16; Uivar (Poşta, Romtelecom, CEC Bank), Sânnicolau Mare (str. C. Porumbescu), Cenad (p), Cladova, orele 9 – [...]
Citeste articolul
Sarbatoarea Dragobetelui, la Covaci
Ziua Îndrăgostiților există și în varianta neaoșă, românească. Aceasta este celebrată la zece zile după cea importată, a Sfântului Valentin, și are adepții ei. Cei care vor să sărbătorească Dragobetele sunt invitați vineri, 24 februarie, de la ora 20, la un eveniment… arhaic.
Citeste articolul
Intreruperi de curent
Compania Enel anunță, pentru marți, întreruperi de energie electrică după următorul program: Timişoara – Zona Lunei – blocuri (p), Piaţa Badea Cârţan nr. 3, orele 9 – 16; Grabaţi (p), Cenad (p), orele 9 – 16; Remetea Mică (p), orele 9 – 18; Ciacova (p), Obad (p), orele 8 – 16.
Citeste articolul
ETICHETE POPULARE
-
accident
aeroport
alegeri
amenzi
apa calda
aquatim
arad
bani
baschet
bc timisoara
caldura
colterm
concert
concurs
constantin ostaficiuc
cupa romaniei
curent
distractie
dna
enel
expozitie
festival
finantare
gheorghe ciuhandu
infrangere
intrerupere
marian iancu
mircea bacala
nicolae robu
party
pdl
poli
Politie
primaria
Primaria Timisoara
primarie
protest
psd
romania
scandal
timis
Timişoara
titu bojin
transfer
victorie



























