Consultatii de planning de un milion de lei, decontate in fals!

Percheziţii la o clinică privată din Timişoara şi la o şcoală de şoferi într-un dosar de decontări fictive de servicii medicale. Poliţiştii Serviciului de Investigare Fraudelor Timiş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, au descins joi la patru adrese. UPDATE: Este vorba despre clinica FizioCenter SRL.

percheztiiConsul

Perchezițiile au avut loc la cele două sedii ale unei clinici private, la o şcoală de şoferi şi la locuinţa uneia dintre persoanele vizate în dosar. Din cercetări reiese că în perioada iunie 2013 – septembrie 2014, două femei, administratorul şi reprezentantul clinicii, ar fi raportat servicii medicale fictive care ulterior au fost decontate prin intermediul Casei Judeţene de Sănătate Timiş. Mai exact, au fost decontate nu mai puțin de… 800 de consultaţii de planning familial. Oamenii legii au suspiciuni că datele ar fi fost preluate din evidenţele unei alte societăţi comerciale, respectiv o şcoală de şoferi din Timişoara. Prejudiciul este estimat la un milion de lei. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şu uz de fals.

„În urma verificărilor efectuate de Corpul de Control al CJAS Timiş la SC FizioCenter SRL, s-a constatat că au fost raportate spre decontare servicii medicale care nu au fost efectuate în realitate, cu atât mai mult cu cât asiguraţii au și declarat că nu au beneficiat niciodată de aceste servicii medicale. Printre ele figurează şi cinci persoane angajate la CJAS Timiş, raportate spre decontare de aceeași societate, deşi, în realitatem acestea nu au beneficiat niciodată de servicii medicale din partea furnizorul amintit. Furnizorul în cauză nu se mai află în relaţie contractuală cu CJAS Timiş pe servicii clinice, ci doar pe servicii de recuperare medicală”, a declarat Mariana Marcu, purtătorul de cuvânt al CJAS.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

mircu a spus: (noiembrie 24th, 2014 at 21:19 )

Persoana in cauza este Cioca Eugenia patron la fiziocenter si la scoala de soferi Consauto cu sotul sau Cioca Ionel.E posibil ca Cioca Ionel sa nu fi stiut ce face scumpa lui sotie? Cel mai grav lucru este ca nu se dau nume, nici de politie, cei care fac cercetari,nici de presa care a preluat comunicatul .Oare de ce? Eugenia Cioca este mai presus de Alina Bica sau de alte persoane politice sau oameni de afaceri care au fost supusi perchezitiilor??? Nu sunteti corecti!!! Nici politia, nici presa!! Pentru unii ciuma si pentru altii muma,vorba romanului!!!Bine ar fi sa dati informatii clare,sau n-na Cioca Eugenia a platit gras?!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală

Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte

Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2024 † IOAN Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj SCRISOARE PASTORALĂ la sărbătoarea Învierii Domnului – 2024 Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu Preacucernici părinți, dragi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Paşti a PS Ioan Călin Bot, episcopul greco-catolic de Lugoj
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.  „Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit este moartea.”  (I Corinteni 15, 26) Hristos a înviat!                                    Iubiți fii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Învierea Domnului a IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului
Top