Au luat-o razna: Dragnea a vazut 3.000 de maghiari la mitingul din Timisoara

În cadrul unei dezbateri la RTV privind „pericolul maghiar” și secesiunea Banatului, vicepremierul Liviu Dragnea a spus că la mitingul de sâmbăta trecută de la Timișoara au participat 3.000 de etnici maghiari! Culmea, același post a văzut la același miting sub 1.000 de participanți. Din care 3.000 erau unguri, se pare!

dragnea

La aproape 25 de ani de la Proclamația de la Timișoara, subiectul separării Banatului și Transilvaniei de România este din nou pus pe tapet. Precum în urmă cu un sfert de veac, el este readus în prim-plan de diversioniștii PSD. N-au ratat acum ocazia de-a deveni penibili pe acest subiect nici lideri importanți ai partidului, precum președintele executiv Liviu Dragnea. Exact separarea Transilvaniei de România și eventuala alipire la Ungaria și înființarea Republicii Banat au fost subiectele discuției docte de joi seara la RTV între vicepremierul Dragnea și moderatorul Victor Ciutacu. Evident, toate acestea se vor întâmpla în cazul în care Klaus Iohannis va ajunge președintele României. Cei doi s-au întrecut cu presupunerile privind aceste lucruri, vorbind de provocatori, agenturi etc. La un moment dat, chiar și Bogdan Chireac, prezent în studio, s-a jenat de aceste aberații, spunând că în Europa de astăzi nu mai sunt posibile. N-a reușit însă să-i stopeze pe cei doi, care i-au dat înainte cu pericolul unguresc. La un moment dat, Liviu Dragnea, la modul foarte serios și pe un ton că știe ce spune, a afirmat că la mitingul de sâmbăta trecută de la Timișoara au fost prezenți… 3.000 de etnici maghiari. Atenție, a spus acest lucru la o televiziune care a văzut la acel miting „sub 1.000 de oameni”! Pe scurt, din 1.000 de participanți ,3.000 erau maghiari, ceea ce, trebuie să recunoaștem, e o performanță chiar și pentru PSD și postul lui Ghiță. Altfel, trebuie remarcat că, tot cu 25 de ani în urmă, Nicolae Ceaușescu vedea tot la Timișoara agenturi, unguri și ruși. Se pare că nimic nu se mai poate schimba la PSD. Vineri seara se anunță un nou miting în Timișoara. Oare câți unguri vor fi din nou în Piața Operei? 5.000 dintr-un total de 2.000?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

muye pinnochio a spus: (noiembrie 14th, 2014 at 11:00 )

astea s emisiuni pentru cei din rezervatia teleorman. iar tema cu secesiunea nu e rea, poate reusim sa i separam cu sarma ghimpata, ca ne am saturat de hotiile culegatorilor vanatori telespectatori.
d asta atâtea ciori in Timisoara, ca le au lasat astia fara habitat.

mai bine cu Klausy, ungurii si tiganii din Banat, decat cu hotii din regat!

carmen a spus: (noiembrie 14th, 2014 at 14:08 )

Dragilor Nu conteaza citi sunt maghiarii astia dar la Piski Telep va iau parcul de sub k…Poate plinge Marele Politist pina la anu’ viitor! Lasati ca va baga amenzi la greu si cui pasa de un parc si o Pasare amarita?

Bobby a spus: (noiembrie 14th, 2014 at 21:20 )

Dragnea trebuia sa se afle demult la zdup, cu vreo 15 coti parnaie in spate, nu sa-l vedeti pe la televiziunile lui chifla. El este unul dintre ticalosii din PSD pusi pe capatuiala pe care victoria lui Iohannis i-ar trimite acolo unde le este locul: dupa gratii. De-aia se cramponeaza astia de marioneta mongolida Ponta. E „omul lor”.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pe Centura Sud lucrurile merg strună. Termenul de finalizare a lucrărilor ar putea fi devansat

Muncitorii celor de la UMB se mișcă, pe șantierul Centurii Sud, ca furnicile, iar aceasta se vede efectiv pe șantier. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vizitat vineri șantierul, acolo progresul fizici a ajuns la aproape 85 la sută din total, iar termenul final, adică luna iulie, va fi, cel mai probabil, anticipat, centura urmând să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Centura Sud lucrurile merg strună. Termenul de finalizare a lucrărilor ar putea fi devansat
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSU Poli a ratat finala mare la o tuşă, dar a obţinut bronzul la floretă pe echipe

Medalie de bronz pentru floretistele de la Poli. CS Rapid Bucureşti a câştigat titlul naţional în proba feminină pe echipe la floretă, vineri, în Sala de scrimă ”Ana Pascu” din Bucureşti, după ce a învins-o în finală pe CSA Steaua 1, cu 45-35. CS Rapid, condusă de proaspăta campioană de la individual, Emilia Corbu, alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSU Poli a ratat finala mare la o tuşă, dar a obţinut bronzul la floretă pe echipe
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Interes enorm din partea timişorenilor pentru Garry Kasparov şi „Provocările Lumii Moderne”/FOTO

Un dialog de excepţie, ce s-a bucurat de un interes major. Un eveniment marca UPT care a umplut Teatrul Naţional. În urma interesului extraordinar manifestat pentru conferința „Tech Talks by UPT”, Universitatea Politehnica Timișoara a ținut să ofere timișorenilor un eveniment special, dedicat exclusiv dialogului cu Garry Kasparov, sute de admiratori ai legendarului simbol al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interes enorm din partea timişorenilor pentru Garry Kasparov şi „Provocările Lumii Moderne”/FOTO
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Vreți casă frumoasă, cu curte în periurban? Pregătiți banii, la Dumbrăvița e cel mai scump, la Sânmihaiu Român e considerat cel mai ieftin

Dumbrăvița continuă să fie una dintre cele mai scumpe localități din România, ocupând primul loc în Timiș, dar și locul cinci la nivel național. O analiză realizată de imobiliare.ro arată că la Dumbrăvița sunt cele mai scumpe locuințe din periurbanul timișorean, în timp ce la Sânmihaiu Român ar fi cele mai ieftine, dar trebuie spus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vreți casă frumoasă, cu curte în periurban? Pregătiți banii, la Dumbrăvița e cel mai scump, la Sânmihaiu Român e considerat cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Muncitorii celor de la UMB se mișcă, pe șantierul Centurii Sud, ca furnicile, iar aceasta se vede efectiv pe șantier. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vizitat vineri șantierul, acolo progresul fizici a ajuns la aproape 85 la sută din total, iar termenul final, adică luna iulie, va fi, cel mai probabil, anticipat, centura urmând să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Centura Sud lucrurile merg strună. Termenul de finalizare a lucrărilor ar putea fi devansat
Dumbrăvița continuă să fie una dintre cele mai scumpe localități din România, ocupând primul loc în Timiș, dar și locul cinci la nivel național. O analiză realizată de imobiliare.ro arată că la Dumbrăvița sunt cele mai scumpe locuințe din periurbanul timișorean, în timp ce la Sânmihaiu Român ar fi cele mai ieftine, dar trebuie spus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vreți casă frumoasă, cu curte în periurban? Pregătiți banii, la Dumbrăvița e cel mai scump, la Sânmihaiu Român e considerat cel mai ieftin
Primăria Timișoara anunță o nouă victorie în lupta cu garajele ”gazdă” pentru murături și biciclete vechi. Municipalitatea a anunțat că a reușit amenajarea a 100 locuri de parcare noi, în zona Lipovei. Acestea au fost amenajate pe locul vechilor garaje. Astfel, pe strada Silistra, la intersecția cu strada Verde, după demolarea a 16 construcții, au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În zona Lipovei au fost amenajate 100 de locuri de parcare după demolarea unor vechi garaje
Aleșii PSD (și nu numai) nu se lasă și convoacă o nouă ședință de plen a Consiliului Județean Timiș pentru împărțirea banilor alocați pentru reparațiile de drumuri județene. La precedenta ședință, luni, proiectul a picat la un singur vot, iar inițiatorii au acuzat conducerea instituției că ar fi manipulat ”tehnic” votul, nu toate opțiunile fiind,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai încearcă o dată. Consilierii județeni, plus PNL, au convocat un nou vot pe modul de alocare a banilor pentru drumurile județene
Staff-ul tehnic al echipei SCM USV Timişoara a decis primul XV pentru partida cu Rapid București. Jocul va avea loc sâmbătă, 18 mai, ora 11.00, la stadionul Gheorghe Rășcanu. Partida contează pentru etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan s-au oprit asupra următoarei formule: Ciprian Chiriac, Eugen...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara întâlneşte Rapidul la rugby
Un dialog de excepţie, ce s-a bucurat de un interes major. Un eveniment marca UPT care a umplut Teatrul Naţional. În urma interesului extraordinar manifestat pentru conferința „Tech Talks by UPT”, Universitatea Politehnica Timișoara a ținut să ofere timișorenilor un eveniment special, dedicat exclusiv dialogului cu Garry Kasparov, sute de admiratori ai legendarului simbol al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interes enorm din partea timişorenilor pentru Garry Kasparov şi „Provocările Lumii Moderne”/FOTO
Eliberarea străzii Cezar, dar mai ales îndemnul lui Cristopher Cîrpaci adresat coetnicilor săi pentru a-l vota pe Nicolae Robu a fost doar o strategie de campanie electorală a lui Dominic Fritz elaborată de Ocultă împreună cu clanurile ţigăneşti. Acesta a fost „verdictul” dat de cei care se hrănesc cu conspiraţii şi lupte cu statul paralel....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (13). S-a mai spart o conspiraţie. Cristopher Cîrpaci chema clanurile alături de Nicolae Robu încă din urmă cu doi ani
Pentru cei care se bucură de zilele de primăvară și vor să întâmpine vara cu entuziasm, brandurile din Iulius Town au pregătit sugestii interesante pentru completarea garderobei de sezon! Sezonul acesta se poartă relaxarea și stilul quiet luxury, iar catalogul fashion de la Iulius Town îți oferă inspirația de care ai nevoie pentru vacanțe reușite....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul catalog Enjoy Life a ajuns la Iulius Town Timișoara!/Foto
Așa cum ”partenerul” său de alianță, Nicolae Robu, a avut parte de o lansare grandioasă în cursa pentru primăria Timișoara, la fel și Alfred Simonis, candidatul alianței PSD – PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș. Locul ales pentru eveniment a fost sala Constantin Jude, cea în care a avut loc și lansarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și-a lansat candidatura la șefia consiliului județean în cadrul unui show electoral la sala Constantin Jude
Top