Adio, cozi la platit de taxe! ANAF introduce plata online si cu cardul

Contribuabili din Timiș, dar și din restul țării, vor scăpa de cozile interminabile atunci când vor să-și plătească taxele și impozitele către ANAF. Ei trebuie să mai aibă totuși răbdare până în martie, când vor fi introduse modalități alternative de plată.

contabil

Constantin Tudor, șeful ANAF Timiș, a declarat că instituția pe care o conduce este incapabilă să gestioneze numărul mare de persoane care se prezintă la sfârșit de lună pentru a-și plăti taxele și impozitele. De vină pentru acest lucru este numărul mic de personal, dar și faptul că nu există casierii suficiente. Astfel, într-un act normativ care a fost aprobat joi, s-a decis ca, de acum, contribuabilii să poată plăti taxele online sau cu cardul. Mai mult, comisionul perceput pentru tranzacție nu va fi suportat de plătitori. „Referitor la noutățile pe linia plății cu cardul, respectiv online, am primit ieri (n.r. – joi) un material că un act normativ s-ar fi aprobat și, începând din luna martie, agenții economici sau, mai bine zis, contribuabilii din țară vor putea să-și achite taxele și impozitele fie cu cardul, fie online. Va fi un comision de 0,3% din suma plătită, așa am primit în material, dar comisionul va fi suportat de la buget. Ne ajută pentru că, în primul rând, scăpăm de cozi, mai ales în zilele de 24 – 25 ale fiecărei luni, când contribuabilii ocolesc banca, pentru că acolo se taxează comision, și vin să plătească la buget”, a declarat Tudor. În cadrul Consiliului Prefectural, Constantin Tudor a prezentat și raportul de activitate al ANAF din ultimele zece luni. Astfel, instituția pe care o conduce este pe locul patru în țară, la colectarea de taxe.

Etichete , , , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara

Sâmbătă a fost rândul fostului primar, Nicolae Robu, acum reprezentantul a două partide, PNL și PSD, să își prezinte viziunea cu care vrea să obțină un al treilea mandat de primar al Timișoarei. Cu multe proiecte pe care le dorea în precedentele mandate, cu unele ”reparații” prin care să se revină la modul de guvernare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Top