130 de ani de iluminat stradal electric in Timisoara, tot cu pene de la Enel

Timișoara se pregătește să-și celebreze una dintre multele sale premiere. Pe 12 noiembrie 1884, orașul de pe Bega devenea primul din Europa cu iluminat stradal electric. 130 de ani mai târziu, penele de curent sunt o obișnuință pentru timișoreni, dar primarul Nicolae Robu spune că se lucrează la… retehnologizare.

bezna3

În 12 noiembrie 1884, felinarele Timișoarei se aprindeau pentru prima dată grație curentului electric. Era o premieră absolută pentru Europa, orașul de pe Bega fiind, la vremea respectivă, al doilea din lume în care se întâmpla acest lucru, după… New York! Între timp, Timișoarei nu i-a rămas decât să se mândrească cu acel moment, iar timișorenilor, să-și pună în genți o lanternă, să nimerească drumul spre casă, în desele seri în care pe străzi domnește bezna.

Primarul Nicolae Robu susține că Enel, furnizorul de energie electrică, a devenit… mult mai cooperant. Asta, după ce, în vară, contractul a fost prelungit cu încă un an. „Enel încearcă acum să pună lucrările la punct, face retehnologizare. Compania nu a fost penalizată, pentru că așa este contractul și nu poate fi altfel. Penalitățile pot apărea doar dacă nu se remediază avariile în 24 de ore”, spune edilul. În 2013, Primăria Timișoara încheia cu Enel un contract de furnizare a energiei electrice, deși inițial ar fi vrut să achiziționeze curent de pe bursă. S-a ajuns însă la concluzia că era prea multă bătaie de cap cu această procedură, deoarece, vară fiind, ar fi trebuie prezentate situații referitoare la consumul de curent ale mai multor instituții din subordine, inclusiv școli. Or, aceste instituții erau în vacanță. Un alt argument a fost reducerea substanțială oferită de Enel, de circa două milioane de euro. Contractul a fost prelungit cu încă un an în vara lui 2014, fiind însoțit de o nouă reducere, de această dată de 1,1 milioane de lei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Noi recomandări de la Simonis pentru Fritz: ”Când pisica nu e acasă, sunt unii care dansează pe masă”

Șeful Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, i-a recomandat vineri primarului Timișoarei, Dominic Fritz, să mai stea și pe acasă, pentru că în lipsa sa ”sunt unii care dansează pe masă”, referindu-se la înlocuitorii săi. Replica urmează conflictului pe tema bolovanilor. După ce Fritz a acuzat ingerințe politice, Simonis i-a răspuns acuzând conducerea municipalității de autovictimizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi recomandări de la Simonis pentru Fritz: ”Când pisica nu e acasă, sunt unii care dansează pe masă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV ia maximum de puncte în meciul contra campioanei! Ora exactă în rugby se dă la Timișoara

Clasicul rugby-ului românesc din acest mileniu și-a meritat renumele. Meci intens, la limită, cu un joc demn de vremuri mai bune între Banat și Maramureș. În cele din urmă, Timișoara a scos maximum din meci, 5 puncte după o victorie superbă cu 30-17. A fost spectacol în Ronaț, în cea mai tare și importantă partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV ia maximum de puncte în meciul contra campioanei! Ora exactă în rugby se dă la Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Județul Caraș-Severin este unul dintre cele mai spectaculoase colțuri ale României. Cu 65% din suprafață acoperită de munți și cu lacuri care oglindesc cerul în toate anotimpurile, zona Gărâna–Văliug–Trei Ape a devenit una dintre destinațiile preferate ale turiștilor care caută natură autentică și liniște. Nu e surprinzător că, an de an, tot mai mulți vizitatori...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Șeful Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, i-a recomandat vineri primarului Timișoarei, Dominic Fritz, să mai stea și pe acasă, pentru că în lipsa sa ”sunt unii care dansează pe masă”, referindu-se la înlocuitorii săi. Replica urmează conflictului pe tema bolovanilor. După ce Fritz a acuzat ingerințe politice, Simonis i-a răspuns acuzând conducerea municipalității de autovictimizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi recomandări de la Simonis pentru Fritz: ”Când pisica nu e acasă, sunt unii care dansează pe masă”
Aflat la Timişoara pentru un eveniment din cadrul „Zilelor studenţilor timişoreni”, Traian Băsescu va avea, în această seară, o întâlnire cu mai mulţi foşti primari şi lideri ai PDL Timiş. Întrevederea, găzduită de localul preşedintelui PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, are loc pe fondul unor atacuri în valuri ale fostului preşedinte la adresa lui Ilie Bolojan....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuţii la un şpriţ de vară sau ceva mai mult? Traian Băsescu se întâlneşte cu mai mulţi PNL-işti, ex-PDL, din Timiş în localul preşedintelui PNL Timişoara
Primăria Municipiului Timișoara a conturat primele propuneri pentru cele trei parcuri din Kuncz, Blașcovici și Dâmbovița. Terenurile, în prezent degradate, vor fi transformate în zone pentru toate vârstele, cu spații pentru fitness, zone dedicate copiilor și tinerilor, pergole pentru picnic și parcuri pentru câini. În plus, pe strada Taborului și pe strada Paul Constantinescu vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara amenajează trei parcuri pe care vor include iazuri artificiale și zone moderne de recreere
Angajaţii Horticultura continuă lucrările de reabilitare și întreținere în Parcul Rozelor, acolo unde intervențiile au fost realizate pe o mare parte din suprafață totală a parcului.  Tot în Pracuil Rozelor, cei de la Horticultura au plantat 2.600 de trandafiri din multiple specii, iar la baza lor a fost împrăștiat compost. În etapa următoare va începe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura continuă lucrările de reabilitare în Parcul Rozelor. Au fost plantați 2.600 de trandafiri
Ediție care a confirmat tradiția. Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a găzduit joi, 21 mai 2026, cea de-a V-a ediție a evenimentului de tradiție „Zilele Mecanicii – MEC DAYS”. Manifestarea a transformat sediul facultății de pe Bulevardul Mihai Viteazu nr. 1 într-o platformă dinamică de interacțiune, unde tehnologia de ultimă generație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tehnologia de ultimă oră, educația de top și oportunitățile de carieră au avut un punct comun: MEC DAYS 2026
Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, Parcul Copiilor se transformă într-un loc unde curiozitatea, joaca și grija pentru sănătate se întâlnesc într-un mod cu totul special. Administrația pentru Sănătate și Educație din cadrul Primăriei Timișoara continuă și în acest an demersul de a aduce mai aproape de copii noțiunile esențiale despre sănătate, prin cea de-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul „Supereroii Sănătății” revine, pe 1 iunie, în Parcul Copiilor, cu activități dedicate celor mici
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) găzduiește, între 21 și 25 mai, tabăra Lotului Național de Inteligență Artificială, un program intensiv dedicat selecției și pregătirii celor mai buni elevi din țară în domeniul AI. Lotul reunește treizeci dintre cei mai performanți elevi din România, iar în urma probelor și workshopurilor organizate la Timișoara vor fi selectați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Treizeci de elevi din România se pregătesc în domeniul tehnologiilor AI la Universitatea de Vest Timișoara
Județul Caraș-Severin este unul dintre cele mai spectaculoase colțuri ale României. Cu 65% din suprafață acoperită de munți și cu lacuri care oglindesc cerul în toate anotimpurile, zona Gărâna–Văliug–Trei Ape a devenit una dintre destinațiile preferate ale turiștilor care caută natură autentică și liniște. Nu e surprinzător că, an de an, tot mai mulți vizitatori...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.