Un „abuz” sanatos

Aud tot mai apăsat în ultima vreme că procurorii DNA ar face tocmai în prag de alegeri un oribil abuz prin această campanie „Mani Pulite” în politica românească. Când crede că e prea înțelept, românul trage niște concluzii aprige, considerând că ceva-ceva pute pentru nasul său fin. „Ce, crezi că arestările astea venite exact în campania electorale sunt coincidențe?”. Sau: „De ce nu s-au făcut până acum sau de ce nu după campanie? De ce fix acum?”. Uite de ce? De aia! Genul ăsta de solidarizare nemărturisită cu hoțul e tipică românului. Nu apucă să se bucure că hoții care l-au prăduit ani de zile intră la pârnaie, iar milioane de euro din banul contribuabilului ar putea merge pe viitor spre alte destinații mai utile societății, că omului i se și aprinde o luminiță sub bască.

Nici nu încerc să înțeleg de ce aceste arestări se petrec exact în acest moment. Nu vreau să cred în coincidențe, dar încerc să mă bucur de aceste zile frumoase în prag de iarnă. Hrebenciuc Jr, Hrebenciuc Sr, Aristotel C., „Pinalti”, Cocoș, Sandu G. și, dacă dă Dumnezeu și Parlamentul României, poate mai vedem și ceva foști miniștri după gratii. Nu-mi bat capul precum alții dacă treaba asta e plecată de la Băsescu, că doar nu era marinarul bătut în cap să-și aresteze fratele și apoi șogorul finanțator la partid. Pe de altă parte, trebuie să fii nebun ca procuror să mergi pe o mână moartă cu câteva zile înainte de alegerile care-ți înlătură protectorul. Alții se întreabă dacă paza bună a celor din DNA vine de la Bruxelles, dar și să fie așa, e greu să reziști sub ghearele mafiei naționale, bazându-te pe ajutor de la Uniune sau de la ambasada americană. Unii nu exclud ipoteza că ar fi vorba de o reacție banală de supraviețuire a DNA, prin care procurorii vor să păstreze obiectul de activitate al instituției în fața unui PSD pregătit să pună Justiția pe butuci.

Habar n-am, dar e bine. Hai să acceptăm de dragul scenariilor că este un abuz al magistraților. Dar ce bine vine acest „abuz”, ca o bere rece vara, după un meci de fotbal! La urma urmelor, și berea e dăunătoare sănătății, cum e și abuzul periculos în democrație, dar parcă nu mai stai să te gândești și savurezi momentul. Și știți de ce e așa răcoritor abuzul ăsta? Că îi doare foarte tare pe politicienii care protejează marea corupție, cei mai mulți găzduiți de PSD. De ce să am eu scrupule și să-mi fac inimă rea că DNA ne surprinde prin coincidențe stranii, când e clar că pe politicieni în acest moment îi doare, nu înainte și cu atât mai puțin după? Acum îi doare pe cei de la PSD* că DNA scormonește și arată populației interesate ce fel de partid este când își protejează bandiții prin vot explicit sau lipsă de cvorum.

Dacă ei abuzează de noi după alegeri, uitând de promisiunea că se vor face harnici și cinstiți, de ce să nu „abuzăm” și noi înțelegând înainte de a vota ce fel de oameni sunt? Și cum am putea face asta fără materialul didactic pus la dispoziție de procurorii anticorupție? Partea tristă însă ar putea veni din rezultatul votului, când probabil vom constata că alegătorul majoritar are o admirație morbidă pentru cel care-l fură cu zâmbetul pe buze. Iar dacă poporul vrea să fie furat, poți tu, pesedist, să te pui împotriva voinței poporului?

* Când vorbesc de hoți și de bandiți în politică mă refer la pesediști și arcul lor parlamentar dintr-un motiv care atârnă greu. Nu pentru că hoți n-ar fi fost la PDL sau la PNL pe când aceste partide erau la putere. DNA ne tot arată de ceva vreme că patima asta e transpartinică. Ci pentru că PSD și arcul guvernamental compus din PC, UNPR, UDMR plus minoritățile naționale altele decât cea maghiară apără corupții cu religiozitate, din principiu, indiferent din ce partid provine șmenarul. Dacă i-ar apăra de arestări doar pe ai lor, aș zice că sunt complici punctual cu banditul X sau Y, bun amic, că au un blat scurt cu cutare sau cutare. Dar când tu îi aperi și pe pesediști, dar și pe hoții ălora din opoziție, treaba devine cronică și îmbracă ideologia mafiei ajunsă pe toate palierele la putere. Poate că de aici vine și sloganul: „Președintele care unește”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Top