Sfarsit de legenda: Marian Iancu

În urmă cu zece ani, mai exact în decembrie 2004, Marian Iancu descăleca la Timișoara, iar în ianuarie prelua oficial echipa Poli Timișoara. Se întâmpla la puțin timp după ce Traian Băsescu câștiga alegerile prezidențiale cu un mesaj anti-corupție, printre subiectele preferate fiind chiar Rafo Onești, supranumit „Jafo”. O afacere murdară de unde provenea și cel supranumit „Elefantul”. Cu toate acestea, șeful PDL-ist de la acea vreme al județului, Constantin Ostaficiuc, afirma c-a primit „undă verde” pentru Iancu chiar de la Băsescu. Campania trecuse, iar noul președinte începea o altă campanie, de recuperare a unor oameni din „sistemul ticăloșit” păstorit de Adrian Năstase

Culmea, aproape toți „reevaluații” și „recuperații” aveau legături mai mici sau mai mari cu o Doamnă blondă, pentru care Băsescu pare să-și fi pierdut orice fel de rațiune. Dau la întâmplare câteva nume: Gabriel Oprea, gruparea Cocoș-Bittner-Petrache, Puiu Popoviciu, Ioan Talpeș, Marin Anton și mulți alții. Cu toții au făcut parte din sistemul creat de Năstase, cu toții recuperați de mega-integrul Băsescu.

Dar să revin la „pachidermul” nostru. Marian Iancu a fost o creație perfectă a regimului Năstase, în care prăduirea statului era un sport național, permis însă doar celor care cotizau. Cu cât o făceai mai grosier, cu atât erai mai apreciat într-un sistem în care banii însemnau totul. A fost preluat însă de Băsescu, cu tot Grupul Rafo, poate și din ura pe care președintele o avea față de celălalt grup puternic din zona petrolieră, din jurul lui Dinu Patriciu. Având protecție prezidențială și bazându-se pe imunitate de la „serviciile” cu care același Băsescu a condus țara un deceniu, Iancu a crezut că poate face în continuare exact ce vor mușchii lui. (Sau, mă rog, osânza lui!) Dar cu furăciunile din zona petrolieră era deja mai greu, așa că a pus ochii pe zona imobiliară a Timișoarei. Și cum era la modă ca toți marii afaceriști care au prăduit statul să aibă și o echipă de fotbal, a preluat-o pe Poli.

A fost primit ca un Mesia la Timișoara, chiar și de cei care se prezentau ca cei mai integri oameni de pe planetă. Chiar dacă toată lumea știa că banii pentru Poli erau sifonați de la stat în afacerea „Jafo”, nimeni n-a strâmbat din nas. Fostul primar Gheorghe Ciuhandu a vrut să-i dea moca un teren în Timișoara de 200 de hectare, dar s-a împotrivit consiliul local. A pus ochii și pe Solventul și alte și alte afaceri imobiliare A luat bani de la CJT și CLT. În paralel nu plătea nimic, continuând să dea țepe mai mici sau mari. N-a plătit datorii la stat, la cluburi, cantonamente, hoteluri, angajați, buticuri, șaormerii etc. „Râd prietenii din București de mine dacă plătesc datoriile la fisc”, tuna „Elefantul” la mesele la care îngurgita câte o jumătate de porc și un butoi de vin.

În fine, ce nu înțeleg mulți, nu de dragul lui Poli a venit la Timișoara, ci să facă bani, așa cum a fost învățat. Cât privește fotbalul, s-a comportat ca în afaceri. Înconjurat de Mitică Dragomir și Gheorghe Chivorchian urla împotriva corupției din fenomen. Era ca și cum ai duce o campanie împotriva terorismului cot la cot cu Bin Laden. E drept, a fost o perioadă bună pentru Poli, dar fără finalizare: niciun titlu, nicio cupă a României. Și a pierdut campionatul nu la Steaua și Dinamo, ci la Urziceni și Oțelul. Uneori extrem de suspect, speculându-se că a cedat intenționat cel puțin un titlu. Iar finalul nu putea fi altul decât cel care s-a și întâmplat în realitate: Poli a fost omorâtă și îngropată de Iancu! Și aici o precizare. Nu el a făcut-o ca s-o omoare! Ca atare, odată cu plecarea lui Marian Iancu după gratii se termină o eră a dinozaurilor din afaceri și fotbal, creată în era Năstase, dinozauri care au fost convinși că le este permis să fure și să-și bată joc de toată lumea, fiindcă sunt deasupra tuturor lucrurilor. S-a dovedit însă că nu e chiar așa!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

++ a spus: (octombrie 16th, 2014 at 20:07 )

da, cred ca asta e adevarul.

birlic a spus: (octombrie 21st, 2014 at 09:04 )

am fost unul dintre cei mai critici la practicile lui iancu”de Timisoara” facut tot de voi ziaristii ,acum nu mai dau in el ca-i acolo ,s-o ispaseasca-n pace . Da nu inteleg ce ai cu Basescu ,tot el e vinovat de atata ploaie in anul acesta.

Alin a spus: (octombrie 28th, 2014 at 17:46 )

Pachiderm?! Ash… Jabba The Hut chiar exista 😛

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top