Rusinea de la Albina: zeci de minute la coada, ca sa treci podul / FOTO

Multora dintre timișorenii amatori de papricaș le-a trecut, duminică, orice poftă de mâncare, după ce au stat chiar și jumătate de oră ca să treacă podul de la Albina. Asta, pentru că drumul de mai puțin de 30 de kilometri spre Buziaș s-a parcurs în… peste o oră! Mai mult de jumătate din acest interval s-a mers bară la bară.

podul de la albina

După o zi precum cea de duminică, necesitatea terminării lucrărilor la podul de la Albina a devenit și mai evidentă. Sute de mașini au plecat de la Timișoara de la Buziaș, însă șoferilor tentați de o porție de papricaș fierbinte li s-a cam aplecat… așteptând să treacă podul de la Albina! În zonă se circulă pe un singur fir, așa că a fost instalat un semafor, iar mașinile trec alternativ, când dintr-un sens, când dintr-altul. Timișorenii care au ajuns, în cele din urmă, în parcul din centrul Buziașului spuneau că au așteptat chiar și 30 de minute.

termen pod albina

Pe 29 aprilie 2010, Consiliul Județean Timiș a adoptat o hotărâre referitoare la „Documentaţia de Avizare Lucrări de Intervenţie pentru proiectul de investiţie «Reabilitare pod pe DJ 592, km 14+392, peste râul Timiş la Albina»”. Valoarea totală a lucrărilor, la vremea respectivă: 4,21 milioane de euro, cu durată de realizare 28 de luni. Podul ar fi trebuit să fie gata în aprilie 2014. Suntem în octombrie 2014, iar traficul e dirijat tot pe vechiul pod. În martie, CJ Timiș a luat 156 de milioane de lei împrumut de la CEC Bank. Banii sunt destinați mai multor investiții din județ, printre care și eternul pod de la Albina. Duminică, pe podul „în lucru” stăteau la soare doi oameni…

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Cristi a spus: (octombrie 12th, 2014 at 19:46 )

OK, apreciez articolul. Mi-ar fi placut sa fi trimis si o adresa la CJT in virtutea accesului liber la informatii publice, prin care sa le solicitati o explicatie pentru intarzierea finalizarii lucrarilor, si sa-i puneti sa precizeze un termen nou.

si din partea celor care s-au bronzat azi asteptand la semafor, n-ar strica sa-i intrebati ce penalizari au fost aplicate constructorului care nu termina in 3 ani consolidarea unui pod care s-ar face in 6 luni. Sau ar fi fost o obraznicie prea mare?

editor a spus: (octombrie 12th, 2014 at 19:56 )

duminica dupa-masa e putin mai greu de obtinut informatii de la vreo institutie. vedem in zilele următoare care sunt raspunsurile. de ce sa fie obraznicie?

Rusine alesilor psd a spus: (octombrie 13th, 2014 at 09:31 )
xxxl cu 10 grei a spus: (octombrie 13th, 2014 at 10:28 )

Mere SUCIU CU 7-aru.. Bojin cu SUV-ul.. Grindeanu cu 7-aru..

voi muritori de rand, votati cu PSD, ca tot la coada aia o sa stati in LOGAN.

@xxxl cu 10 grei a spus: (octombrie 13th, 2014 at 11:33 )

Asa sunt oamenii de stanga din Timis. Niste tarani cocliti imbracati in costume de mii de euro si posesori de bolizi de la 50 de mii de euro in sus. Iar prostimea ii voteaza. Cine poarta vina, daca nu tot prostimea?

Aurel a spus: (octombrie 13th, 2014 at 15:48 )

Am stat 40 de minute. La intoarcere am ocolit pe la Topolovat. Rusine! Pe podul asta de cel putin 10 ani se tot lucreaza….de toata jena!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie

O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Top