Robu, catre Ponta: E inadmisibil ca Timisoara sa nu aiba centura

Primarul Nicolae Robu a făcut publică scrisoarea pe care urmează să i-o trimită oficial premierului Victor Ponta. Edilul îi solicită acestuia o asumare oficială a modificării Masterplanului General de Transport și introducerea în acesta a șoselei de centură a Timișoarei.

ponta

Epistola către premier își propune să reflecte nemulțumirea timișorenilor, care, deși plătesc impozite însemnate către bugetul de stat, nu primesc bani pentru obiective de importanță majoră. Unul dintre acestea este și centura de sud a orașului, care nu a fost inclusă în Masterplanul General de Transport, care stabilește strategia pe infrastructură a României până în 2030. Deși președintele CJ Timiș, Titu Bojin, susține că problema e ca și rezolvată, primarul Nicolae Robu cere o confirmare oficială. Iată textul scrisorii, care va fi trimisă la guvern alături de semnături de susținere ale timișorenilor.

Stimate Domnule Prim Ministru,

Am aflat cu surprindere că master planul pe transporturi pentru perioada 2014-2030 nu conţine unul dintre cele mai importante obiective pentru municipiul Timişoara, şi anume: centura auto de sud.
Domnule Prim Ministru,
Timişoara nu merită asta! Timişoara, cel mai dinamic oraş din România în 2013, conform reputatei reviste Forbes, al doilea oraş propice pentru afaceri în 2013 după Bucureşti, conform aceleiaşi reviste, al doilea pol economic şi al doilea contributor la bugetul centralizat al statului, de asemenea după Bucuresti, al treilea oraş al ţării după populaţie ar fi trebuit să aibă demult centura auto completă! Este inadmisibil ca şi în continuare oraşul nostru să fie traversat de TIR-uri şi de mii şi mii de maşini aflate zilnic în tranzit, cu ambuteiajele inerente, cu poluarea aferentă, cu distrugerile provocate drumurilor, cu crăpăturile cauzate clădirilor etc. Noi, cetăţenii Timişoarei vă cerem respectuos – respectuos, dar imperativ – domnule Prim Ministru, să dispuneţi corectarea acestei grave erori a master planului pe transporturi, incluzând în el şi centura de sud a Timişoarei. Ca oameni civilizaţi ce suntem, n-am dori să organizăm mitinguri de protest întru susţinerea revendicării noastre legitime tocmai acum în campania electorală, dar nici nu ne putem mulţumi cu comunicate „liniştitoare” din partea Biroului de Presă al PSD Timis, care face dovada că habar nu are ce înseamnă un master plan, ca de altfel nici măcar un proiect pe fonduri europene. Avem nevoie urgent, domnule Prim Ministru, de o asumare oficială de catre Guvernul României a modificării documentului programatic menţionat, în sensul celor cerute de noi.
Ne exprimăm speranţa că veţi fi receptiv la solicitarea noastră, a timişorenilor şi că vom primi din partea dumneavoastră un feedback pozitiv, în timp util -avem în vedere durata scurtă a perioadei de dezbatere publică asupra master planului.
Cu stimă,

Nicolae Robu
Primarul Timişoarei

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

A fost lansată licitaţia privind reabilitarea zonei centrale a oraşului Sânnicolau Mare, proiect de 5,5 milioane de euro

Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, a anunţat că a fost lansat în liciatţie proiectul privind reabilitarea zonei centrale a localităţii. Valoarea totală a investiției depășește 5,5 milioane de euro, dintre care 4,15 milioane de euro provin din fonduri europene. Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizată cu fonduri europene. O piațetă modernă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost lansată licitaţia privind reabilitarea zonei centrale a oraşului Sânnicolau Mare, proiect de 5,5 milioane de euro
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele USR Timiş, Sorin Șipoș: AUR a dat mâna cu sistemul pentru pensiile speciale

Senatorul Sorin Șipoș, preşedinte al USR Timiş, afirmă că AUR, deşi are un discurs anti-sistem, cu care a reuşit să-i amăgească pe mulţi români, în realitate e parte a sistemului. O ultimă dovadă este faptul că AUR s-a zbătut pentru menţinerea pensiilor speciale pentru magistraţi. Sorin Şipoş afirmă că există un sport național al vechii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele USR Timiş, Sorin Șipoș: AUR a dat mâna cu sistemul pentru pensiile speciale
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă ce a tremurat serios pentru a se impune, muncit și meritat în fața formației din Ploiești, 107-100. Bănățenii au condus meciul destul de clar în prima repriză, când și-au creat în mai multe rânduri un avantaj format din două cifre,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

ANAF

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări la Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată, care prevăd astfel reformarea sistemului de eșalonări prin reducerea tratamentelor fiscale preferențiale și sprijinind totodată disciplina fiscală în rândul tuturor categoriilor de contribuabili. Astfel, în cazul eșalonării la plată în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din întreaga țară, format din sesiuni de pregătire pentru examenul de bacalaureat, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală și consiliere individuală în carieră. Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat va debuta în data de 7 martie, urmând să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi
Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări la Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată, care prevăd astfel reformarea sistemului de eșalonări prin reducerea tratamentelor fiscale preferențiale și sprijinind totodată disciplina fiscală în rândul tuturor categoriilor de contribuabili. Astfel, în cazul eșalonării la plată în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale
Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se plâng din cauza gropilor foarte multe apărute în asfalt. Numărul celor care au ajuns cu anvelopele distruse pe marginea drumului e extrem de mare. În același timp, DRDP Timișoara ne anunță că se lucrează la astuparea craterelor din șosea. Postările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO
Copiii au nevoie de mai mult decât informație și reguli. Au nevoie să fie văzuți, ascultați și sprijiniți, iar familiile au nevoie de contexte în care să crească împreună cu ei. Asociația „Andrei suntem toți” este una dintre acele inițiative care pun copilul și familia în centrul comunității, transformând nevoile reale în proiecte cu impact...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația „Andrei suntem toți” – acolo unde copilul este văzut, ascultat și sprijinit
Medicina de familie, domeniul care ar trebui să fie unul dintre pilonii sănătății, are în prezent cel mai mare grad de îmbătrânire dintre disciplinele medicale. În Timiș sunt 36 de localități care nu au un asemenea medic. La nivel instituțional se caută soluții de rezolvare a problemei. Președinta Colegiului Medicilor din România (CMR), Cătălina Poiană,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de localități din Timiș nu au medic de familie. Președintele Colegiului Medicilor cere implicarea autorităților
România va fi reprezentată la ediția cu numărul 61 a Bienalei de Artă de la Veneția, de expoziția „Marea Neagră la plural – Compoziții pentru ochiul sonor” / „Black Seas – Scores for the Sonic Eye”, semnată de artiștii Anca Benera și Arnold Estefán și curatoriată de Diana Marincu și Corina Oprea. Facultatea de Arte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi artiști timișoreni reprezintă, prin intermediul unei expoziții, România la Bienala de artă de la Veneția
Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, medicul Tudor Constantin Luca, a primit de la mama sa, Rodica Luca, o donaţie de 1 milion de euro, realatează G4Media. Este vorba de una dintre cele mai mari donații de bani dintr-o declarație de avere a unui bugetar din România, arată sursa citată. Donaţia de un milion...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoste de mamă. Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara a primit o donaţie de un milion de euro de la mama sa
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.