Cum ajunge Visinel victima politica si ce pelerinaj a avut loc la fratii Cristescu

Țiganii i-au promis în scris Generalului „Izmană” Gabi Oprea că vor vota cu Ponta. Nu se spune ce vor primi în schimb, dar, de acum încolo, Vișineii și Cârpacii din Timișoara se vor putea da victime politice ale primarului liberal. De câteva zile la Hotel Timișoara se întâmplă un adevărat pelerinaj. Nu la moaște, ci la un un personaj extrem de viu. Vă mai amintiți de Matei Suciu? Nici nu vă imaginați ce mare sculă de campanie a ajuns în PSD Timiș!

prea

Cum ajung Vișinel și Cârpaci victime politice în numele lui Ponta

UNPR a încheiat un protocol de colaborare cu Partidul Alianța Democratică a Romilor (PADR), cu scopul susținerii lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale. Fie vorba acum, nu știu de ce a mai fost nevoie de protocol, că oricum țiganii votează cu Ponta și PSD. Sau, eventual, cu Băsescu, Udrea și EBA cu care era prieten la cataramă autoimaginatul rege Dorin Cioabă, cel care a semnat înțelegerea. Altfel, e tare hazliu că protocolul este parafat între un partid condus de Generalul „Izmană”, Gabi Oprea, șeful Poliției, și cei mai importanți „clienți” ai acestei instituții. (Spun asta toate studiile și cercetările.) Dar și mai hazliu este faptul că, de acum încolo, alde Cârpaci și Vișinel, când vor fi somați de Primăria Timișoara s-o lase mai moale cu turnulețele și construcțiile ilegale, vor urla din gură de șarpe că sunt victime politice. Păi, nu-i așa? Ei cu Ponta și UNPR, Primăria cu liberalii?

Ilie Sarbu

Pelerinaj la Hotel Timișoara
De câteva zile, la concurență cu pelerinajul de la Iași la moaștele Sfintei Paraschiva, un fenomen similar are loc și la Timișoara. E drept, la o scară mult, mult mai mică, dar ideea este că se întâmplă. Locul de pelerinaj nu este altul decât Hotel Timișoara, celebru stabiliment al fraților Cristescu, dar și sediu informal al PSD Timiș. La prima vedere s-ar putea crede că acolo s-ar da ceva ajutoare sociale, contra voturi pentru Ponta. Dar nu e așa. Fiindcă cei care participă la “hagialâc” sunt îndeobște bine îmbrăcați, ba unele doamne sunt extrem de bine înveșmântate, așa că nu par a sta după o plasă cu făină, zahăr și ulei. Mai mult, dacă te uiți mai atent, vezi că e vorba de o faună extrem de diversă: șefi de instituții, primari, oameni de afaceri, ziariști, politicieni din toate partidele, nu doar din PSD, stâlpi de cafenea etc. Oare ce să fie, ce să fie? Parafrazând puiul de pițigoi din „Acceleratul” lui George Topârceanu, pot doar să spun: „Ce să fie, nu-i nimic, a trecut Ilie Sârbu!”.

suciu

Matei Suciu, “supervizorul” lui Bojin

Vă mai amintiți de bravul senator PSD de Timiș Matei Suciu? Exact, cel care l-a învins în alegeri pe Buldogul Blaga! Și-a ajuns apoi să nu mai înțeleagă cum și de ce a ajuns în Senat. Iată însă că o nouă șansă se arată la orizont pentru senator. Bine, mai are o problemă de rezolvat cu ANI, una cu conotații penale. În fine, poate și-o rezolvă și p-aia! Acum omul s-a împrietenit la cataramă cu senatorul PSD Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei, mai cunoscut prin prima soaței sale, acum om de televiziune, pe vremuri politician trimis de Traian Băsescu pe centură. Ei bine, acest Vâlcov este directorul adjunct al campaniei lui Victor Ponta. Iar din această postură l-a însărcinat pe Suciu să fie un fel de „supervizor” al campaniei PSD din Timiș. Adică, trebuie să-i raporteze direct lui Vâlcov cum stau treburile în Timiș în ceea ce privește campania electorală. Din acest punct de vedere, Suciu este chiar mai tare decât președintele în acte al filialei, Titu Bojin.

dragnea

Dragnea „vrednic este” în alegeri

Mult Prea Distratul patriarh Daniel Ciobotea nu putea să rateze o asemenea campanie electorală. Mai ales că se luptă un român verde de-al nostru, ortodox de viță veche, și un neamț pripășit de prin Sibiu, bașca protestant de-al lui Martin Luther. Așa că s-a băgat si el cum poate să dea o mână de ajutor PSD si, implicit, candidatului Victor Ponta. Evident, n-o putea face chiar direct. Așa că, în urmă cu câteva zile, Daniel l-a decorat pe al doilea om în ierarhia PSD, Liviu Drganea, totodată șeful campaniei lui Ponta, cu ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveanu”. Motivul oficial al acestei decorări care nu mai putea aștepta finalul campaniei electorale este că Dragnea a contribuit enorm la refacerea mai multor lăcașe de cult. Daniel Ciobotea a menționat faptul că șeful de campanie al lui Ponta „este un om de cuvânt, nu promite mult, dar când promite se ține de cuvânt”. După decernarea ordinului, tot soborul de popi, în frunte cu patriarhul i-au cântat lui Dragnea „Vrednic este”. Oare la ce o fi așa de vrednic? La adus morții la vot?

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

dorinel a spus: (octombrie 14th, 2014 at 13:15 )

stati linistiti, acelasi pelerinaj era in 2009 si pe la PDL Timis, la sediu, numai baieti colorati unul si unul, promitand marea cu sarea. Ce-i drept, avand in vedere ce multa carte stiu, sunt mai usor de manipulat decat pocaitii si penticostalii….care voteaza cum vor ei.

Vom vedea in curand pe tractoristul Bojin sau pe proaspatul tatic Grindeanu, nasi la nuntile clanurilor „care este:?

david a spus: (octombrie 14th, 2014 at 22:16 )

nu era nevoie de protocol ca ori cum tigani voteaza pe tigan,deci au si ei reprezentant la presedentie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dezinsectie tantari

Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția

Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Top