Chiar asa? Serviciile lui Traian, in filaj la Doamna lui Basescu

Gata, campania electorală e pe final, iar timpul până la deschiderea urnelor se măsoară în ore. Ultimele frământări de campanie au scos-o în față pe Elena Udrea, care își termină campania așa cum a început-o: cu scandal. Ceea ce nici propaganda bolșevică n-a făcut: unul cu șapte case îl acuză pe altul că are… șase case. De ce nu îndeamnă PSD și televiziunile din subordine lumea să meargă la vot?

Nuți din Pleșcoi, „victima” SIE, CIA, Mossad, MI6…

Zece ani, Traian Băsescu ne-a spus că el, omul providențial pentru România, a avut ca parteneri în neobosita sa muncă de modernizare a României doar serviciile secrete. (Mă rog, au mai fost micul Boc și măreața Udrea!) Servicii pe care el le-ar fi reformat din temelii și le-ar făcut mai performante decât CIA, Mossad și MI6 la un loc. Iată că acum același Băsescu se plânge că aceleași servicii reformate îi urmăresc Doamna la Paris. Mai mult, Băsescu spune că au intrat în joc și serviciile franceze, care au participat alături de SIE la filaj. Cu o zi în urmă, Doamna se plângea că nu se bate doar cu contracandidații, ci și cu serviciile. Chiar așa, de la AVO, Mossad, CIA, Secret Service sau MI6, toate serviciile secrete din lume s-au unit să blocheze drumul lui Nuți din Pleșcoi la Palatul Cotroceni! Altfel, nu am înțeles exact cum un politician asupra căruia planează – și nu de azi, de ieri – suspiciuni de corupție petrece un week-end la un hotel de lux din Paris cu șefa procurorilor anti-corupție.

elena udrea3

Pozele cu Nuți, ca pumnul lui Băsescu

Ca să rămân la același subiect, filmul cu auto-victimizarea parcă l-am mai văzut în 2004, când Băsescu plângea pe umerii lui „dragă Stolo”, iar după primul tur urla c-a fost furat cu calculatorul. Astfel că nu m-aș mira ca aceste fotografii să fi fost aruncate pe piață chiar de Elena Udrea, pentru a mai provoca un ultim scandal înainte de alegeri. Și a se victimiza alături de toată presa și „analiștii” care o susțin. Se știe că și Băsescu a urcat doar prin scandaluri puternic mediatizate. Mai era el oare președinte fără filmarea cu pumnul/palma dat(ă) unui puști? De ce n-ar face-o și ea? Oricum n-are ce pierde. De la 6% poate scădea la patru procente, dar și urca la opt. Și tot acolo e!

iohannis si ponta

„Șapte case” râde de „șase case”

Chestia cu serviciile care au fost bune cât timp le-am controlat, iar acum nu mai sunt bune amintește de o altă mare ipocrizie din această campanie. Se știe, printr-o propagandă de tip securisto-bolșevic, Klaus Iohannis a fost acuzat că taie pensile, vinde copii și deține… șase case. OK, e foarte discutabil modul în care candidatul ACL a ajuns proprietar peste acest mic imperiu imobiliar. Dar să fie criticat că are șase case de către unul care are… șapte… parcă e prea mult. Pe bune, și propagandiștii securisto-bolșevici se jenau de o astfel e situație.

ponta si tariceanu

Cea mai tare glumă: Tăriceanu, premier

Nea Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu face ultimele eforturi disperate pentru a prinde locul III la alegerile de duminică. El face acum ce-a făcut întreaga campanie, dar cu motorul de la motocicletă mult mai turat. Adică un continuu du-te-vino între Latrina3 și Ghiță TV. Cică dacă își va atinge obiectivul, chiar săptămâna viitoare, stăpânul său Victor Ponta îl va nominaliza pentru funcția de prim-ministru. Nostim este faptul că Tăriceanu chiar crede în cuvântul lui Ponta și că „baronii” PSD îl vor accepta premier. Ca să nu mai zic de Generalul Izmană, Gabi Oprea, care nu vrea să audă de „trădători” ca Tăriceanu. E tare chestia, cu nenea Oprea vorbind de trădători.

Microbiștii împotriva „falșilor patrioți”
Ceea ce părea la un moment dat imposibil s-a întâmplat la ultimele meciuri de fotbal din Divizia A. Și anume, galeriile mai multor echipe au afișat bannere cu exact același mesaj, vizavi de alegerile prezidențiale. „Noi vrem o Românie mare, liberă și curată, din mâna politicienilor – falși patrioți – scăpată”, scria pe aceste bannere afișate pe mai multe stadioane. Oare cine o fi „falsul patriot”? Vadim Tudor? Se încadrează, dar nu contează. Ghiță Funar? Idem Vadim. Așa că cel mai probabil bannerul face referire la candidatul care pe toate gardurile se „mândrește că e român”.

votare

De ce nu ne mai cheamă la vot?
În urmă cu doi ani, la referendum, PSD, Latrina3, Ghiță TV tot chemau oamenii să vină la vot. Mircea Badea amenința olimpicii aflați la Londra că-i ia la bătaie dacă nu merg să voteze. Acum, nici PSD, nici cele două haznale cu pretenții de televiziune nu mai cheamă lumea la vot. De ce oare? Fiindcă oricum pentru cei care nu se prezintă, au grijă să voteze alții în locul lor? Altfel, cică e mare deranj că DNA și-ar fi infiltrat oameni la alegeri. Dar nu toată lumea, inclusiv PSD, vrea alegeri corecte? Sau am înțeles greșit?

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Top