125.000 de euro din bugetul local pentru Biserica Studentilor!

>Se construieste de aproape 20 de ani, nu e gata, dar a primit până acum 350.000 de lei de la bugetul local. Biserica Studenților va beneficia, foarte probabil, de o nouă tranșă de bani, de această dată în valoare de 200.000 de lei. Consilierii locali vor vota vineri un astfel de proiect de hotărâre.

biserica studenti1

Parohia Ortodoxă Română Timişoara – Zona V. Pârvan a solicitat, pe 6 octombrie, de la primărie, „sprijin financiar pentru achiziţionarea de materiale de construcţii în vederea executării proiectului edilitar al complexului bisericesc, executarea de ornamente la ferestre şi uşi, precum şi executarea finisajelor exterioare şi interioare la corpurile existente în campusul universitar”. Este vorba despre neterminata Biserică a Studenților, aflată în vecinătatea Liceului de Muzică „Ion Vidu”. În aceeași zi, primăria a întocmit un proiect de hotărâre care prevede alocarea a 200.000 de lei.

Conform proiectului, ansamblul bisericesc va avea „patru corpuri de clădiri, respectiv corpul A (Biserica propriu-zisă), corpurile B şi C care cuprind auditorul, biblioteca şi alte funcţiuni, şi corpul D în care vor funcţiona centrul medical, sala de calculatoare, un paraclis deschis ş.a”. Biserica Studenţilor este realizată în stil neobizantin, cu planul în formă de cruce greacă înscrisă, după un proiect al arhitectului Stefan Sturdza, având ca model Biserica Domnească de la Curtea de Argeş. Piatra de temelie a fost pusă în 1995 și, de atunci, se tot construiește. Bugetul local a alocat pentru această biserică 200.000 de lei în anul 2012 și 150.000 de lei în 2013. În total, cu suma care va fi votată vineri se va ajunge la 550.000 de lei, adică aproape 125.000 de euro. În același plen, consilierii locali trebuie să voteze și alocarea a 100.000 de lei pentru alte două biserici din oraș. (sursa foto: www.opiniatimisoarei.ro)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

alingorscovoz a spus: (octombrie 8th, 2014 at 21:05 )

Biserica studentilor ..zona soarelui ..va rog sa-i transmiteti dlui primar ca mai exista si alte cartiere ….sau poate doreste sa fie numit „primarul Soare „…

Alin a spus: (septembrie 8th, 2016 at 19:00 )

Pentru studentul lui „Sinapsa” munca fizica neremunerata in afara normelor
de protectie poate insemna: descarcarea camioanelor cu fier, ridicarea
lespezilor grele din piatra, taierea crengilor uscate din copaci, sofatul
si respectiv sapatul in interesul parohiei dar si in interesul personal al
parohului.

Acest personaj poreclit „Sinapsa” mi-a solicitat sa ingenunchiez langa
drumul public pentru iertarea pacatelor, aratandu-mi palma de la mana
dreapta sub amenintarea ca daca il mint sau daca nu spun ii spun tot, ma
va lovi peste ochi de nu ma vad.

Aceasta carte iti este dedicata tie, cititorule, pentru ca atunci cand vei
vedea pe cerul noptii tiparul unei comete, sa poti sa o privesti fara
teama.

Concept a spus: (septembrie 17th, 2016 at 16:21 )

Iaca-ta si o alta versiune. Seamana? :

https://www.youtube.com/watch?v=zBRk2nfB9zo

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”

Malurile Begăi vor ajunge la fel cum erau în 1966, o zonă de care să se bucure toţi timişorenii, spun reprezentanţii USR Timiş, însoţind afirmaţia cu o fotografie din anul invocat. O zonă de odihnă, liniște și promenadă, iar nu una de care să profite doar unii.  Zona de pe malurile Begăi trebuie să redevină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişoara trece după un meci dificil de Rapid şi rămâne prima la rugby

Meci intens, salvat de un final spectaculos. SCM USV Timişoara a învins mai greu decât o arată scorul pe Rapid Bucureşti în etapa a 5-a a sezonului regular. A fost 37-14 (11-3) pentru echipa bănăţeană. Per-total, meciul a avut încărcătură, s-a pus umărul serios, de ambele părţi, Rapidul a dat o replică bună, dar a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara trece după un meci dificil de Rapid şi rămâne prima la rugby
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare

Reţeaua de canalizare din Moşniţa Nouă a fost executată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), investiţia fiind de 14,7 milioane de lei.  Lucrarea a fost recepţionată în prezența reprezentanților Aquatim, ai constructorului, ai Primăriei Moşniţa Nouă, ai ADI Apă Canal, Consiliului Județean Timiș etc. Valoarea lucrărilor de extindere a canalizării, conform procesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

autostrada belgrad

Proiectul autostrăzii spre Moravița, studiu de fezabilitate în iunie. Va avea legătură în Serbia?

România se va putea apuca, în curând, de realizarea autostrăzii care va lega Timișoara de granița cu Serbia, singura problemă este că nu se știe dacă va avea la ce să se ”lege” de partea cealaltă. Sorin Grindeanu spune că există un acord, la nivel de state, pentru continuarea și pe partea sârbă a autostrăzii....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul autostrăzii spre Moravița, studiu de fezabilitate în iunie. Va avea legătură în Serbia?

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prezent la Lugoj, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a avertizat eventualii speculatori imobiliari să nu încerce să să crească artificial prețurile de despăgubire pentru unele terenuri aflate pe traseul viitorului drum expres Lugoj – Filiași, pe ultima sută de metri, pentru că nu vor fi plătiți. Aici, în iunie ar urma să se termine prima etapă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avertisment public de la ministrul Grindeanu: Nu pregătiți PUZ-uri pe mulți bani pe Lugoj – Filiași, nu veți fi plătiți
Vineri, 17 mai, la Ghiroda s-a făcut recepția la Dispensarul Uman Ghiroda ,,Dr. Grațian Miclăuș’’. În următoarele 2-3 săptămâni vor fi finalizate toate procedurile necesare pentru ca toate cabinetele să se mute în dispensar.  Consiliul Local Ghiroda a atribuit această denumire în onoarea doctor Grațian Miclăuș, medic primar în Radiologie și imagistică medicală, originar din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dispensar uman modern pentru locuitorii din Ghiroda
Reţeaua de canalizare din Moşniţa Nouă a fost executată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), investiţia fiind de 14,7 milioane de lei.  Lucrarea a fost recepţionată în prezența reprezentanților Aquatim, ai constructorului, ai Primăriei Moşniţa Nouă, ai ADI Apă Canal, Consiliului Județean Timiș etc. Valoarea lucrărilor de extindere a canalizării, conform procesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare
Unul din cele mai aşteptate şi memorabile evenimente organizate sub tutela UPT a ajuns la sfârşit. Au fost câteva zile extraordinare, care lansează astfel o provocare şi pe anul următor. Tech Talks by UPT, conferința de tehnologie organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, care crește de la an la an, a devenit un eveniment emblematic pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tech Talks by UPT – „AI for Humanity” a ajuns la final. Un eveniment de excepţie cu un succes răsunător
Malurile Begăi vor ajunge la fel cum erau în 1966, o zonă de care să se bucure toţi timişorenii, spun reprezentanţii USR Timiş, însoţind afirmaţia cu o fotografie din anul invocat. O zonă de odihnă, liniște și promenadă, iar nu una de care să profite doar unii.  Zona de pe malurile Begăi trebuie să redevină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”
Un nou weekend efervescent, cu evenimente pentru întreaga familie vă așteaptă la Iulius Town Timișoara. La Retro Parada vei descoperi 10 mașini de colecție, iar în cadrul Florall – Festivalul Artei Florale sunt pregătite aranjamente realizate din mii de flori. În Iulius Town sunt pregătite și provocări pentru copii: la Caravana Dințișorului își pot învinge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Retro Paradă cu mașini din anii `20, festival cu mii de flori, Caravana Dințișorului și teatru de păpuși, în weekend, la Iulius Town
Top