Robu admite: pistele sunt „in opturi”, dar asta nu e motiv de campanie impotriva Timisoarei

Pistele „în opturi”nu sunt o scăpare, ci sunt făcute special astfel, pentru ca mersul pe bicicletă să nu fie monoton. Primarul Nicolae Robu spune că aceasta a fost viziunea proiectantului, care nu a vrut să modifice proiectul, susținând că în lume se practică acest gen de construcție. Totuși, pistele despre care a aflat toată România nu reprezintă decât sub 2% din total, iar Timișoara nu e… Caracal.

pista de biciclete

Fotografiile cu pistele ondulate pe care primăria le pregătește bicicliștilor din Timișoara au făcut deja înconjurul României, fiind prezentate de televiziunile centrale ca un fel de „minune a lumii”. Abordarea l-a nemulțumit pe primarul Nicolae Robu, care a explicat luni situația. „Sunt primul care am spus că nu este în regulă, am văzut schițele înainte de a se începe efectiv lucrul pe teren. Am fost și pe teren și am parcurs kilometri întregi și s-au făcut tot felul de adnotări.Nemulțumirea mea a fost nu numai pentru că pistele erau făcute în opturi, ci și pentru alte aspecte. De exemplu, lățimea aleilor pietonale în anumite locuri sau faptul că, din cauza unui copac foarte bătrân, s-au separat pistele de biciclete și aleile pietonale. Între ele au rămas bucăți de pământ de dimensiuni derizorii, de 20-30 centimetri, care fac grea întreținerea și percepția ca acolo ar fi un spațiu verde”, a spus Robu. Acesta susține că a cerut modificarea proiectului, inclusiv cu eventualitatea unor costuri suplimentare, poate chiar de la bugetul local.

pista biciclete

Răspunsul proiectantului a fost însă categoric. „Nu au vrut să modifice proiectul, spunând că nu au inventat ei aceste traiectorii sinuoase, că sunt prevăzute în mod frecvent pentru a lungi traseul, pentru a determina bicicliștii să circule cu viteză mai mică sau pentru a da un farmec în plus plimbării cu bicicleta. În lumea asta există curente și curente, dar eu nu am împărtășit și nu împărtășesc aceste idei”, susține primarul. Conform acestuia, porțiunile sinuoase nu reprezintă decât 1,8% din întregul proiect, adică vreo 400 de metri.

Supărarea primarului vine însă din felul în care a fost reflectată această „ciudățenie”. „S-a început din nou o campanie care pune în lumină negativă Timișoara, ca un fel de Caracal. Nu este corect față de municipiul Timișoara, care realizează un proiect excepțional, ca el să fie pus în postura ridicolă de «uite ce tâmpenii se fac aici». Nu a fost corect să fie batcojorit orașul. Timișoara nu merită să aibă o imagine negativă. Nu e vorba de persoana sau instituția primarului, ci de orașul în sine. Nimic pe lumea asta nu e perfect, la orice lucrare se pot găsi minusuri, dar trebuie să vedem ce facem noi de fapt, dacă asta înseamnă un mare salt înainte sau nu”, susține Nicolae Robu.

La finalul proiectului, vor fi nu mai puțin de 22 kilometri de piste de biciclete, pe ambele maluri ale Begăi. De asemenea, vor fi nouă stații de închiriere a bicicletelor, șase fântâni, două gradene și șapte terase de tip belvedere, dar și 25 de pontoane. Pe maluri vor fi amplasate 420 de bănci și… 70 de șezlonguri și vor fi plantați 13.700 copaci. Proiectul de reabilitare a malurilor Begăi costă 51, milioane de lei, din care 30 de milioane bani veniți de la UE. Conform primarului, pistele ar putea fi… îndreptate la cinci ani de la finalizarea proiectului, când vor fi permise modificările. (sursa foto: Facebook.com)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Xsulescu ylulescu a spus: (septembrie 1st, 2014 at 18:07 )

Ăsta da răspuns!!!!

Babardos a spus: (septembrie 1st, 2014 at 18:30 )

Misto o sa fie cand o sa inceapa rutieristii sa amendeze biciclistii care vor merge pe sosea si nu pe imbecilitatile astea total nepractice – dar de care e plin pe dincolo (evident exclusiv in mintea cam desculta a „proiectantilor”).

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top