Primarii PSD, revoltați pe traseisti. Bojin cedeaza

Deranjați că fondurile de la bugetul județului care li s-ar cuveni se duc spre achiziționarea de traseiști, primarii PSD din județ au început să se revolte. Liderul CJT, Titu Bojin, n-a rămas insensibil la aceste vociferări, anunțând că nu mai primește pe oricine în PSD.

Titu Bojin presedinte CJ Timis (1)

Primarii PSD din județ nu privesc cu ochi foarte buni politica șefului lor, Titu Bojin, de racolare a noi și noi edili pe baza ordonanței traseismului. Tot mai mulți edili PSD cârcotesc pe la colțuri, dar chiar și în ședințe împotriva acestei campanii, care începe să devină fenomen. Edilii sunt nemulțumiți că fondurile de la consiliul județean care le-ar fi revenit lor au fost redirecționate acum spre comunele edililor trădători. „Sunt aduși pe banii noștri. Și, în general, vin de la primării mici, sărace, care au nevoie de fonduri. Noi am adus USL la putere, iar acum pierdem bani în detrimentul lor”, ni s-a plâns un primar, care n-a vrut să-și dea numele. În schimb, celebrul primar al comunei Chevereșu Mare, Marcel Muia, citat de ziarul Renașterea. a fost foarte tranșant. „Noi îi primim cu drag, dar cu condiția să stea pe banca de rezervă. Tot timpul!”, a spus Muia, referindu-se la finanțările de la bugetul județean. Președintele CJ Timiș, Titu Boijin, totodată președinte al PSD Timiș, n-a rămas insensibil la nemulțumirile colegilor de partid. După o campanie susținută de racolări, el ne-a declarat că, de acum înainte, nu va mai primi pe oricine în partid. „Am semnale că mai vor să vină. Dar acum mergem pe selecție. Care este om gospodar, care îndeplinește condițiile, va fi primit în PSD. Ceilalți, nu”, ne-a declarat Bojin.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

andries a spus: (septembrie 25th, 2014 at 13:07 )

nici nu cred ca se mira cineva! au tras ca prostii sa promoveze guvernarea de cacao a lui ponta & co. ca fiind una de maaaareeeee schimbare in bine a romaniei, si acu vin niste unii care le iau comisioanele de sub raturi…ca nici astia nu-s altceva decat niste porci ordinari!

laura a spus: (septembrie 25th, 2014 at 14:52 )

si uite cu tractoristu asta nenorocit o sa fie linsat de proprii oameni..mult nu mai e..

gicu a spus: (septembrie 26th, 2014 at 07:53 )

Cutu iara sef. Bojine lai pus sa adune bani pentru campanie pe cel mai ordinar om si cel mai mare spagar ,o sa iti puna o gramada de oameni in cap Psd o sa aiba numai de pierdut sunteti penibili Cutu sef penibili penibili penibili.

DNA a spus: (septembrie 26th, 2014 at 08:41 )

Titule, vine DNA dupa tine! Traiesti intr-o iluzie, totul se va narui in momentul in care vei iesi incatusat din sediul CJT.Asculta la mandea, ai sa-ti vezi „prietenii” intorcandu-si capul de la tine in acel moment iar adevaratii prieteni nu vor mai fi acolo. Esti grandoman, dar aceasta atitudine nu te va avantaja. Fi mai modest Titule, fa ceva care sa ramana dupa tine nu te gandi doar la bani, Aia trec, falsii prieteni dispar, gandeste-te la cei care ti-au fost alaturi la greu, Titule. Nu iti doresc asta dar ai sa vezi.

Cetateanul Derutat a spus: (septembrie 26th, 2014 at 09:43 )

Eu doar atat vreu sa copiez ca si comentariu.
„Noi îi primim cu drag, dar cu condiția să stea pe banca de rezervă. Tot timpul!”, a spus Muia

ghita a spus: (septembrie 26th, 2014 at 10:07 )

„Noi îi primim cu drag, dar cu condiția să stea pe banca de rezervă. Tot timpul!”, a spus Muia din PSD!!:D
a trebuit sa mai adaug si eu ceva..prea tare comentariul ! :)))

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Top