Poluarea din Timisoara, masurata pe banii primariei! Vor fi instituite taxe suplimentare pentru firme

Primăria ar putea plăti un studiu independent care să măsoare nivelul de poluare din Timișoara. Dacă rezultatele vor confirma acuzele aduse de timișoreni, firmele poluatoare ar putea plăti taxe mult mai mari și chiar ar putea fi scoase în afara orașului. Totul rămâne însă, momentan, în stadiul de intenție.

timisoara pute

Acum aproape două săptămâni, primarul Nicolae Robu se declara oripilat de mirosurile pestilențiale pe care le-a simțit noaptea, în zona Soarelui, în timp ce vizita un șantier. Edilul a solicitat Gărzii de Mediu să facă un control la fabrica de lacuri și vopsele Azur, pe care o suspecta că este „autoarea” poluării. Rezultatele acestui control nu au ajuns încă la primărie, dar Robu are un plan. „Vreau să fie foarte limpede pentru toți agenții economici: nu avem toleranță la poluare, de promisiuni ne-am săturat. Dacă Garda de Mediu nu va fi măsură să identifice poluatorii cu probe care nu pot fi contestate, sunt dispus să plătim o firmă autorizată care să facă astfel de măsurători. Nu mai putem să stăm în acest joc, în care noi spunem ce simțim, cu simțurile noastre, cu nasul propriu, și ceea ce ni se prezintă în față drept rezultat al unor măsurători”, susține edilul.

Robu le va cere companiilor demonstrate ca poluatoare să propună municipalității măsuri pentru reducerea noxelor, cu termene clare de punere în aplicare. Dacă nu se conformează, urmează să fie taxate suplimentar. „Am nevoie de măsurători certificate. După, un lucru pe care îl vom face este că vom aplica, începând de când putem, taxe foarte mari pentru cei care poluează. Cu atât mai mari cu cât este mai mare poluarea. Vom aplica tot ce ne permite cadrul legal ca sancţiune. Dacă vom avea bază legală să ridicăm autorizaţiile de funcţionare, vom face şi asta. Câtă vreme avem bază legală, pe mine nu mă interesează nimic decât să aplic legea. Dacă putem ridica autorizația de funcționare, vom face și acest lucru”, explică primarul Timișoarei.

Întrebat dacă, în acest context, va mai accepta sponsorizări din partea companiei Continental, de exemplu, Robu a răspuns afirmativ. „Sponsorizările nu au nicio legătură. Primim sponsorizări din partea oricui, nimeni nu beneficiază de vreun avantaj din partea primăriei sau de atitudini concesive”, susține edilul. La Timișoara a fost instituită, din 2014, o taxă de poluare în valoare de 500 de lei pe an, care se aplică firmelor care desfășoară activităţi cu impact asupra mediului înconjurător. Pentru firmele mari, suma este nesemnificativă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Centrul de Legume – Fructe din Tomnatic, în continuare în căutarea unui administrator. La privați nu a prins

Consiliul Județean Timiș e nevoit să caute o soluție ”in house” pentru a da viață unui proiect care ar fi trebuit să asigure condiții de vânzare mai bune pentru agricultorii din zona de vest a județului. Centrul de Legume – Fructe de la Tomnatic nu a reușit să atragă interesul unei firme private care să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul de Legume – Fructe din Tomnatic, în continuare în căutarea unui administrator. La privați nu a prins
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul meci acasă și nevoia disperată de victorie

Baschetbaliștii alb-violeți joacă ultimul meci pe teren propriu, în sezonul regular al Ligii Naționale. SCM Politehnica Timișoara este gazdă pentru FC Argeș, miercuri, 15 aprilie, de la ora 18.00, la sala Constantin Jude. Alb-violeții au nevoie de victorie, pentru a păstra șanse reale de calificare în play-off. În clasament, Argeșul este pe locul al patrulea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul meci acasă și nevoia disperată de victorie
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Bărbat găsit mort în mașină la Dumbrava, lângă Făget

Luni, 13 aprilie 2026, polițiștii secției 10 Rurale Făget au observat un autoturism parcat pe DN68A la ieșire din localitatea Dumbrava spre localitatea Lugoj în care se afla un bărbat de 41 de ani ce nu prezenta semne vitale. La fața locului au fost solicitate echipajele medicale de specialitate, care au efectuat manevrele de resuscitare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în mașină la Dumbrava, lângă Făget

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de 157 de studenți din universități partenere din întreaga Europă au participat alături de studenți ai Universității de Vest Timișoara la cursuri organizate în cadrul Programelor Intensive Mixte (PIM) / Blended Intensive Programmes (BIP), finanțate prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene. Începând cu anul 2021, UVT atrage finanțări Erasmus+ pentru organizarea acestor programe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sute de studenți străini vin la cursuri la Universitatea de Vest Timișoara
Luni este prima zi a Săptămânii Luminate, iar în cea de-a doua zi de Paşte se respectă tradiţii şi obiceiuri păstrate din timpuri străvechi. Potrivit superstițiilor, în această perioadă porțile Raiului sunt deschise și este interzis să desfășori mai multe activități. Lunea Albă este prima zi după Duminica Învierii Domnului. Este zi de rugăciune, sărbătoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Suntem în Lunea Albă! Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Luminată
Baschetbaliștii alb-violeți joacă ultimul meci pe teren propriu, în sezonul regular al Ligii Naționale. SCM Politehnica Timișoara este gazdă pentru FC Argeș, miercuri, 15 aprilie, de la ora 18.00, la sala Constantin Jude. Alb-violeții au nevoie de victorie, pentru a păstra șanse reale de calificare în play-off. În clasament, Argeșul este pe locul al patrulea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul meci acasă și nevoia disperată de victorie
Luni, în a doua zi de Paște, în jurul orei 10:00, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI și prim ajutor în urma unui accident feroviar în comuna Peciu Nou. A fost alertat Detașamentul 2 Pompieri Timișoara si la locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A intrat în fața trenului, iar șansele de supraviețuire sunt minime. UPDATE: Victima a decedat
Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea, vine în ţara noastră şi cu o serie de tradiţii şi superstiţii. După întoarcerea de la biserică, când Sâmbăta Mare a devenit deja Duminica Paştelui, se respectă obiceiul ca, din coşul cu bucate sfinţite la slujba Învierii, fiecare credincios trebuie să mănânce mai întâi un ou roşu sfinţit....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima zi de Paște! Tradiţii şi superstiţii la români
Traseul de circulație a vaporașelor din Timișoara va fi modificat temporar săptămâna viitoare. Din cauza lucrărilor la Podul Muncii, navele vor întoarce la Podul Dragalina, urmând ca două stații vor fi suspendate. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că circulația vaporașelor de pe Bega va fi modificată în perioada 14–17 aprilie, ca urmare a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua săptămână aduce un traseu mai scurt pentru vaporașele de pe Bega
A intrat cu mașina direct într-o casă. Bilanțul este grav, un mort și patru răniți. S-a întâmplat în duminica de Paște în Banat! În cursul acestei dimineți, pompierii militari cărășeni au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unui accident rutier în localitatea Căvăran, comuna Constantin Daicoviciu. La locul evenimentului s-au deplasat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal în prima zi de Paște! Alte patru persoane sunt rănite
Comunitatea din Ghizela va avea un nou pod pe DJ 609A. Consiliul Județean Timiș a a aprobat documentația necesară realizării investiției care va fi realizată în comuna unde se află deponeul de gunoi al județului. Actualul pod are o stare tehnică ce nu mai asigură condiții minime de siguranță pentru circulație. Expertiza realizată a încadrat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Ghizela se va face un nou pod pe DJ 609A
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.