Malurile Begai vor arata bine doar de la anul, igienizarile nu fac fata ritmului de crestere a ierburilor / FOTO

Lucrările de reabilitare ale malurilor Begăi continuă, iar reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Banat spun că reamenajarea este în grafic. Lucrarea este realizată în proporție de 44%, trebuie finalizată în martie 2015 și, conform celor de la ABAB, primele îmbunătățiri se văd deja. Cei care se plimbă însă pe aleile de pe maluri nu au parte de o priveliște prea plăcută…

malurile begai2

Proiectul pentru refacerea consolidării Canalului Bega în Timișoara, pe o lungime de 8.9 kilometri, a pornit în luna martie a acestui an, dar lucrările propriu-zise au începute abia în mai. De atunci s-a finalizat circa 44% din reabilitate, iar managerul de proiect, Marius Perneac, speră ca până în martie 2015 lucrarea să fie finalizată. „Vorbim despre o lucrare pe care ne-am dorit-o. Se lucrează și în zonele adiacente canalului: pe maluri, la acea pistă de biciclete. Era necesară această reabilitare cu atât mai mult cu cât Bega prezintă o stare de degradare. Este cunoscut de toată lumea că a accesa aceste fonduri europene nu este foarte simplu (…) Cu un mic efort, în luna în care urmează, ne vom încadra sigur în grafic. Bega este un simbol al Timișoarei și starea pe care am constatat-o nu mai putea să fie perpetuată. (…) Se va derula lucrarea până în martie și sperăm să respectăm acest grafic”, spune Perneac.

S-a lucrat pe trei sectoare, după cum urmează: Parcul Copiilor – uzina hidroelectrică, pe o lungime de 4,7 km, pod Iosefin – pod Modoș, pe o lungime 3,6 km, și sector zona bazin de întoarcere, acolo unde se descarcă debitele de la uzina de apă, pe o lungime de 0,6 km. Pentru acest proiect au fost folosite fonduri europene de 3,5 milioane de euro. Pe lângă lucrările de consolidare propriu-zise se fac, în tot acest timp, lucrări de curățare, astfel încât vegetația abundentă să fie ținută sub control. „Sunt lucrări de curățare de vegetație, care trebuie refăcute pentru că, la nivelul apei, există vegetație spontană ceea ce necesită curățări periodice”, a explicat managerul tehnic de proiect, Dorin Regep. Vegetația însă pare să fie foarte… încăpățânată, pentru că, în ciuda igienizilor anunțate, malurile Begăi sunt efectiv invadate. În luna iulie, și primarul Nicolae Robu remarca uimit aspectul dezolant al acestora. „După ploile din ultima vreme, probabil că a răbufnit vegetația. Chiar nu m-am plimbat în ultima vreme pe malul apei și nu mi s-a sesizat că vegetația a ajuns să năpădească Bega chiar în așa hal”, declara acesta.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top