Intrarile in Timisoara sunt, in continuare, o rusine pentru „orasul de cinci stele”

Porțile de intrare din Timișoara rămân în continuare urâte, chiar și la șapte luni de când primarul Nicolae Robu anunța că va începe reabilitarea lor. Teoretic, nu ar fi trebuit să fie ceva complicat, urmând să fie folosite vechile structuri metalice. Practica însă a demonstrat altceva.

Nicolae Robu, panou de informare a cetatenilor 4

În februarie, primarul Nicolae Robu spunea că a dat undă verde proiectului de amenajare a porților de intrare în Timișoara. „Structurile pe care le avem deja le vom transforma din punct de vedere estetic și informațional într-o formă care sperăm să fie apreciată de timișoreni. Avem deja structurile de rezistență făcute, costurile nu vor fi foarte ridicate. Mizez pe sponsorizare”, spunea Robu. În mai, edilul admitea că proiectul nu e gata, dar că, în câteva zile, va fi încheiat și vor putea începe lucrările. „Nu poți să faci așa, nu te poți duce să amenajezi… s-a dat unor specialiști în rezistență, să facă o expertiză privind rezistența structurii și să întocmească un proiect”, explica primarul. Lucrările n-au început însă nici măcar acum. „Proiectul există, nu avem toate detaliile execuției. Noi de fapt reparăm porțile de intrare în oraș, nu umblăm la structura de rezistență. Prima poartă va fi cea dinspre Lugoj. Anul ăsta în mod cert încep lucrările, când avem proiectul poate începe efectiv lucrarea”, spune Nicolae Robu. Trei porți sunt ale primăriei, iar în cazul uneia dintre ele se așteaptă un răspuns de la Colterm. În ceea ce privește finanțarea lucrărilor, aceasta va fi asigurată, în prima fază, tot de la bugetul local. „Nu mai așteptăm după sponsori, începem lucrările pe banii noștri și așteptăm ca sponsorii să vină măcar pe parcurs și să contribuie, astfel încât noi să recuperam sumele puse la dispoziție”, afirmă primarul. Municipalitatea este totuși în discuții cu Clubul Rotary, care ar vrea să recondiționeze una dintre porți

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

mavibex a spus: (septembrie 29th, 2014 at 06:44 )

„…s-a dat unor specialiști în rezistență, să facă o expertiză privind rezistența structurii….” – Sa spui ca se face un calcul de rezistenta pt niste amarate de structuri metalice care tin un panou este o mare IDIOTENIE de la un cadru universitar al Politehnicii din Timisoara, parca ar fi o constructie civila (bloc, constructie industriala sau cine stie ce agregat industrial care functioneaza in anumite conditii care necesita proiectare si solicitari extreme). Presupun ca si pt expertiza asta s-a platit cu bani grei…, gogosi pt fraieri, ca asa ne considera „domnul” primar. Si probabil ca la un vant mai puternic panoul v-a zbura pt ca in calcule nu s-au luat in vedere conditiile extreme si al naibii vant v-a bate din alta directie nu ceea din care trebuia confom „expertizei”. De la un inginer mecanic care a terminat POLI pe vremea cand acolo Robu n-ar fi avut loc nici ca ultimul asistent.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top