Robu, mesaj din Ibiza pentru „fabulatori”: Se deschid inca doua strazi la Michelangelo!

Primarul Nicolae Robu, aflat încă în concediu la Ibiza, anunță, pe Facebook, că lucrările la șantierele din Timișoara avansează foarte bine. Asta, pentru că în ultimele zile n-a mai plouat. Conform edilului, la finele lunii august vor fi deschise alte două artere în zona Michelangelo. În plus, vor fi finalizate încă două lucrări.

michelangelo iunie7

„Sper ca până la sfârșitul lunii august, la Michelangelo să dăm în folosință, în forma finală, încă două segmente din lucrare, bretelele de legatura Aleea FC Ripensia – Bd. Coposu și Bd. Coposu – Podul / Bd. Michelangelo”, a notat primarul Robu. Acesta explică și ce se întâmplă, între timp, în zona respectivă. „Se va avansa cu dislocarea de pământ din subpasaj și realizarea tronson cu tronson a fundației din beton armat a subpasajului, subpasaj care, iată, prinde tot mai mult contur, în pofida atâtor fabulații și speranțelor (!!!) fabulatorilor”, scrie liberalul. Robu ar mai vrea ca în următoarele zile să fie finalizate și „alte două lucrări de anvergură și grad mare de beneficitate”, respectiv cele de pe strada Orion și strada Muzicescu, porțiunea Calea Girocului – Calea Urseni, carosabil plus trotuare. Săptămâna trecută, pe acest din urmă tronson nu era nici urmă de trotuar. Strada Muzicescu ar trebui să fie reabilitată integral până la finele anului, însă în porțiunea dinspre Calea Șagului nici măcar nu au început lucrările, deoarece sunt probleme cu mutarea rețelelor de utilități. Pe de altă parte, pe strada Orion, unde sunt prevăzute lărgirea carosabilului și realizarea de trotuare și piste de biciclete, sunt probleme cu garajele, proprietarii acestora refuzând să demoleze construcțiile la solicitarea primăriei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

relax robusor a spus: (august 12th, 2014 at 15:28 )

Relax robusor! vad ca ritmul este mult mai bun la lucrarile din toata Timisoara de cand stresatul de robisor nu-i mai viziteaza si nocturn pe muncitorii de pe santiere! robisor stai ralaxat la Ibizam ca te chemam noi cand vom avea nevoie de tine!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz

A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei

CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”

Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), în parteneriat cu Asociația Patogen Prevenția, anunță organizarea conferinței aniversare „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”. Evenimentul de înaltă ținută științifică se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, în incinta universității, marcând opt decenii de la înființarea Disciplinei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), în parteneriat cu Asociația Patogen Prevenția, anunță organizarea conferinței aniversare „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”. Evenimentul de înaltă ținută științifică se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, în incinta universității, marcând opt decenii de la înființarea Disciplinei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”
CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
Dominic Fritz a intrat pe ultima turnantă în ceea ce priveşte perioada pe care o mai are de petrecut în fruntea Primăriei Timişoara. Cu zece zile înainte de pierderea mandatului de primar al Timişoarei, Fritz face o trecere în revistă a serviciilor sociale oferite de municipalitate. Dominic Fritz spune că într-un comentariu la o postare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajuns la AMR (au mai rămas) 10 zile, Dominic Fritz vorbeşte de serviciile sociale oferite de Primăria Timişoara
Consilierilor locali timișoreni li se va cere acordul pentru ca, în perioada următoare, Comisia de Negociere cu Terții să înceapă discuțiile în vederea achiziționării de către municipalitate a unei vile situate în cea mai bună zonă a Timișoara, chiar pe Bulevardul CD Loga. Ineditul situației este că de această dată inițiativa imobiliară nu vine din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proprietarii oferă spre vânzare Primăriei Timișoara o vilă sitiuată pe cel mai dorit bulevard din oraş
Primăria Timișoara are în vedere găsirea unei noi posibilități de încasare alternativă a taxelor și impozitelor de la contribuabili. Direcția Fiscală a lansat în licitație un contract prin care terții să încaseze sumele datorate bugetului local. Va fi un contract de peste nouă milioane de lei, întins pe durata a patru ani, durată în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Fiscală a Primăriei Timișoara pregătește nouă milioane de lei, pe patru ani, pentru găsirea unui nou încasator al taxelor și impozite
Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center trece la un alt nivel/FOTO
Mai multe străzi principale din zona centrală a Timișoarei sunt închise pentru a lăsa loc unei serii de evenimente dedicate Zilei Mobilității. O ocazie excelentă ca primăria să organizeze aceste acțiuni, sub numele de ”Străzi pentru comunitate” Asfaltul nu a mai fost a vehiculelor și acolo au apărut terenuri de sport, scene de spectacol sau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Străzile din centrul Timișoarei, închise pentru vehicule, deschise pentru comunitate/FOTO
A fost o oră cu „porți deschise” și goluri pe bandă rulantă, apoi o jumătate de oră mai „temporizată”, în care violeții au ținut de scor. Chiar și așa au fost emoții în minutul 94, când bara a făcut ca scorul să rămână 3-4! Succes important pentru Poli în derby-ul neînvinselor cu Popești-Leordeni. Poli a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bine că am bătut echipa lui Tudorică și Căpraru! Poli, victorie importantă la Clinceni contra celor de la Popești-Leordeni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.