Constatare a la Ostaficiuc: Pentru guvern, Timisul nu inseamna nimic

Primarul Nicolae Robu este hotărât să își continue apelurile către guvern, în speranța că va obține bani pentru proiectele de interes major ale orașului. Până acum, n-a avut succes, dar joi a făcut un nou astfel de apel. Colegul lui de alianță, Constantin Ostaficiuc (PDL), spune că Timișul nici măcar nu există pentru guvern.

timisoara din avion

„Noi nu cerem bani de la guvern ca să ne asfalteze străzile Timișoarei. Nu ne-am exprimat nicio supărare că nu primim fonduri pentru astfel de obiective. Cerem însă cu insistență guvernului să își facă datoria față de Timișoara, alocând fonduri pentru proiectele care sunt de interes major”, spune Nicolae Robu. Primarul afirmă că pe lângă cele zece proiecte pentru care a cerut finanțare, ar fi putut trece și altele, cum ar fi construirea noului stadion sau centrul intermodal. N-o face însă pentru că nu este… naiv și știe că nu are rost să viseze. Cu toate acestea, problema spitalului regional continuă să-l deranjeze. „Ce este și mai revoltător e că aici vorbim de fonduri europene. Iată că nici pe fonduri europene guvernul nu dă importanță Timișoarei. Măcar dacă ar fi lăsat lucrurile în desfășurare liberă, pentru ca noi să putem aplica direct…. Guvernul nu a făcut așa, a stabilit că spitalele regionale se realizează de care guvern și unde vrea guvernul”, mai spune Robu.

Cel de-al doilea președinte al ACL, Constantin Ostaficiuc a intervenit și el în discuție. Acesta este supărat pe guvernanți pentru că nu se ocupă de construirea unui spital de oncologie. „La această listă putem adăuga că nu se întâmplă nimic cu spitalul de oncologie. A fost prins în buget cu cel de la Iași, evident că acela s-a finalizat. Suntem singurul județ din țară care a depus toate actele pentru spitalul regional. Timișul a alocat zece hectare de teren, a terminat documentația și a fost primul care a trimis toată documentația. Toate aceste investiții … zero. Înseamnă că pentru guvern județul Timiș nu reprezintă absolut nimic. Practic, Timișul nu apare pe harta guvernului”, a spus Ostaficiuc. Acesta susține că, pe vremea când PDL era la putere, Timișul a primit bani pentru cel puțin cinci investiții majore, una dintre ele fiind autostrada.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Sandy a spus: (august 28th, 2014 at 20:26 )

Timisul, Timisoara nu exista pe harta guvernului decat la capitolul cotizatii la bugetul de stat, adica in gaura neagra unde se avrsa toti banii si de unde porcimea politica de la Bucuresti si-i impart dupa propriile lor inerese. Astfel, in loc sa fie sprijinite, cum este si firesc proiecte de anvergura in Timis, de unde se colecteaza fonduri substantiale, se finanteaza proiecte prin Craiova, Targu-Jiu, Ramnicu-Valcea, Suceava, Botosani etc. Iar cand e vorba sa primim banii cuveniti, ni se arunca cate-o flegma drept in ochi. Asta ne da, de ani si ani, Bucurestiul, asa ca poa’ sa ceara Robu bani pana face apoplexie, nu-l va baga nimeni in seama dintre cazaturile si ratatii in labele carora a incaput Romania. Solutia este autonomia administrativa si financiara. Adica sa alegem noi cati bani vom mai da Bucurestiului si nu sa facem liste cu obiective importante si apoi sa asteptam sa fim bagati in seama. Cu un Parlament local si banii gospodariti local, Timisul si Timisoara ar arata cu totul altfel si lucrurile ar sta mult mai bine. Asadar, sa binevoiasca ONG-urile locale, Societatea Timisoara si Ariergarde si altii sa se implice pentru preluarea acestei initiative, iar oamenii sa lase pasivitatea lor obisnuita si sa ceara acesta autonomie.

Raspuns pt. ostaficiuc a spus: (august 29th, 2014 at 09:23 )

Exact atat ii pasa guvernului de Timis si Timisoara,cat ti-a pasat tie de POLI ! Cred ca e cel mai clar raspuns posibil!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top