A murit Dinu Patriciu!

Omul de afaceri Dinu Patriciu, în vârstă de 64 de ani, a murit marți la Londra. Patriciu suferea de o gravă afecțiune hepatică, iar în decembrie 2012 el a fost supus și unui transplant de ficat.

patriciu

Personalitate controversată și complexă, arhitectul Dinu Patriciu a fost unul dintre cei care au marcat România de după 1989. În 1990, a devenit membru fondator al PNL, iar în legislatura 1990-1992 a fost deputat de Timiș. Alături de bunul său prieten, timișoreanul Horia Rusu, a fondat PNL-Aripa Tânără, în 1991 Patriciu devenind ministru al Lucrărilor Publice, în Guvernul Petre Roman II. În legislatura 1992-1996, Patriciu a fost deputat de Dâmbovița pe listele Convenției Democrate Române. În anul 1993, PNL-AT devine PL ’93, iar în 1998 partidul a fuzionat cu vechiul PNL. Dinu Patriciu a fost din nou ales deputat în 2000, dar, trei ani mai târziu, a demisionat din parlament, pe motiv de incompatibilitate. În 2003, el s-a retras definitiv din viața politică, pentru a se dedica exclusiv afacerilor.

În 1998, Dinu Patriciu a cumpărat compania Rompetrol, grație căreia avea să devină unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața energetică a României. Grupul s-a dezvoltat continuu, iar în 2007 ajunsese să aibă 7.500 de angajați. În august 2007, Patriciu, care deține 80% din acțiunile Rompetrol, a vândut 75% din acestea către compania petrolieră KazMunaiGaz din Kazahstan. Tranzacția s-a făcut în schimbul sumei de 2,7 miliarde de dolari. În toamna aceluiași ani, revista Capital îl plasa pe Dinu Patriciu pe locul întâi în topul celor mai bogați români, cu o avere estimată la 3,1-3,3 miliarde de dolari.

În ultimii ani, Patriciu s-a confruntat cu grave probleme de sănătate, În decembrie 2012, el a fost supus, la Milano, unei operații de transplant de ficat. Era în plină desfășurare, de asemenea, și procesul de divorț de soția sa, Dana. Anul trecut, el a ieșit din Top 10 cei mai bogați români. În 2012, averea sa era estimată la 800-900 de milioane de euro. În 2013, aceasta coborâse la 190 de milioane. Marți dimineață, Dinu Patriciu a încetat din viață la Londra, din primele informații din cauza unei embolii pulmonare. Surse apropiate familiei susțin că este posibil ca omul de afaceri fie înmormântat la Londra.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Vasile Blaga şi Cristian Buşoi sunt noii şefi ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PNL. Ce legături au cei doi cu Timişoara? Ambii sunt absolvenţi ai unor facultăţii din Timişoara, având în spate şi mandate de parlamentari de Timiş. Amândoi sunt acum europarlamentari, dar niciunul nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO

Top