Locuitorii din Iosefin resping proiectul de 50 de milioane de euro al lui Robu

Locuitorii din Iosefin se opun planurilor primarului Nicolae Robu, care vrea să mute liniile de tramvai de pe Bd. Carol I pe mijlocul drumului și să creeze câte două benzi pe sens, pentru mașini. Zona a fost reabilitată recent, pe fonduri europene. Proiectul lui Robu este estimat la 50 de milioane de euro și e inclus în „lista celor 36” de realizat până în 2020.

bd regele carol

Venit să inspecteze alături de directorul ADR Vest, Sorin Maxim, zona Iosefin, recent reabilitată, primarul Nicolae Robu a fost abordat de o femeie care locuiește acolo. Aceasta i-a reproșat că vrea să-i bage din nou pe oameni în șantier, după ce a anunțat că are un nou plan pentru Bd. Regele Carol I. Edilul n-a stat prea mult la discuții cu femeia revoltată, pe motiv că… are de lucru. „Nu putem să gândim numai până la zeci de metri de locul în care trăim fiecare. Trebuie să gândim puţin mai larg (…) Avem treabă, nu este o vizită de distracţie (…) Doamna îşi plimbă câinele, sigur că îşi poate permite să stea de vorbă. Eu nu pot, că n-am timp. Doamna are o problemă că vrem noi să modernizăm bulevardul, că locuitorii din zonă doresc ca această zonă să fie pietonală. Mi-au depus un memoriu în acest sens. Sigur că ar fi frumos să nu fie tramvai prin zonă, să nu circule maşini, ar fi mult mai confortabil pentru cei ce locuiesc aici, dar putem să facem asta?”, a spus Robu.

Practic, locuitorii din zonă vor ca, dacă tot vor fi nevoiți să suporte un nou șantier, Bd. Regele Carol I să fie transformat în spațiu exclusiv pietonal. „Ei propun zonă pietonală de la Sinaia, Kuttl, până în celălalt capăt, că sunt clădiri istorice. Dacă nu se poate, să rămână măcar aşa cum este, că ei au auzit că vrem să ducem liniile de tramvai pe mijloc şi că se va intensifica traficul”, susține primarul. Robu crede că oamenii ar trebui să dea dovadă de mai mult spirit civic: „Grija nu este pentru banii care s-au cheltuit, ci pentru confortul fiecăruia, pentru că din păcate simţul civic este foarte redus”.

„Modernizarea B-dului Regele Carol I, de la Biserica Kuttl (zona Sinaia) la str. Reșița” – care presupune „ducerea liniilor de tramvai pe mijloc, câte două benzi pe sens de o parte și de alta a lor, locuri de parcare la 45 de grade pe ambele părți, între trotuar și carosabil, piste de bicicletă pe ambele părți, la marginea dinspre parcări a trotuarelor, câte un rând de copaci pe fiecare parte, între trotuar și clădiri – este estimată la 50 de milioane de euro. Suma ar urma să provină din fonduri europene, pe care primarul Robu crede că le poate accesa special în acest scop. Asta, deși și actuala lucrare e realizată pe bani din aceeași sursă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

++ a spus: (iulie 22nd, 2014 at 22:00 )

cu 50 de mil. de eurasi se construieste un stadion de 20 000 de locuri, ca mai multe oricum nu trebuie si lasati Iosefinul in pace. asta ar fi o provocare pentru constructorul Robu.

Sandy a spus: (iulie 22nd, 2014 at 23:33 )

Robu este ahtiat dupa santiere si realizari marate pana in 2016, ca vrea inca un mandat. Ce importanta mai are ca Iosefinul a fost amenajat recent, tot din bani europeni? Daca n-a facut-o el, nu mai conteaza. In loc de aceste proiecte faraonice, pentru care risipeste banii in vant, Robu ar trebui sa refaca fatadele cladirilor vechi din Timisoara, pentru ca ne cad in cap la un vant mai puternic. Orasul arata groaznic, cu cladiri ciuruite parca de gloante, cladiri onorabile, candva frumoase, care acum arata ca vai de ele. Orase cu aceeasi arhitectura, Szegedul de exemplu, arata nemaipomenit. Acolo edilii s-au preocupat mai mult de imaginea orasului si mai putin de a lor proprie, cum face acest Robu, care, la fel ca si Ceausescu pare ca se pricepe la tot.

ionut a spus: (iulie 24th, 2014 at 14:17 )

cu cele 50 mil e se fac cel putin 50 de gradinite sau crese dotate la cel mai inalt nivel care ar fi suficiente pentru Timisoara cu cele 50 mil e se renoveaza o mare parte din scoli,cu cele 50 de mil e se renoveaza cele 2 maternitati din Timisoara si se pot face tot cu bani europeni. VA INTREB D-LE ROBU,CE ESTE MAI PRIORITAR SI UTIL DECAT ACEST BV RECENT REABILITAT?
PS Toate aceste lucruri se pot face tot cu firmele de casa ale d-vs.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Top