O noua premiera pentru Timisoara: agent de influenta al lui Putin si colaborator la „Vocea Rusiei”, uns viceprimar

Am tot auzit și știm cu toții că Timișoara este un oraș al premierelor naționale și chiar europene sau mondiale: primul oraș iluminat electric, primul tramvai electric, stație de salvare, primul oraș liber de comunism etc. Mai nou, Timișoara are și alt gen de premiere. Pe 25 mai, PSD a câștigat pentru prima dată alegerile la nivelul orașului. (E drept, cu sprijinul consistent al primarului Nicolae Robu.) Acum, orașul simbol al Revoluției anticomuniste se pregătește de o nouă premieră. Una cu care nu s-ar lăuda însă nici Caracalul sau Cuca Măcăii. Astfel, în urma unei înțelegeri cu PSD, consilierul local Bogdan Herzog, renumit agent de influență al Rusiei în Vestul României, va fi uns viceprimar în locul liberalului Dan Diaconu. Și am proprietatea termenului, ca să susțin acest lucru.

Cum s-a ajuns aici? În urma unor înțelegeri de tip blitzkrieg, PSD a bătut palma cu PP-DD, dar și cu doi consilieri locali fără partid, pentru a face noi majorități în CLT și CJT. Cei doi sunt Bogdan Herzog și Flavius Boncea, mai cunoscuți drept copii de mingi ai fostului primar Gheorghe Ciuhandu. O tripletă care se revendică drept anticomunistă, anti-PSD-istă, dar care a ajuns să bată palma cu PSD și oamenii din teritoriu ai bizarului „Domn Dan”. Și asta, doar la un scurt „aport!” strigat de Titu Bojin, președintele PSD Timiș și fără multe târguieli. Ca să nu mai spun că se întâmplă într-o periaodă în care partidele de dreapta încep să se regrupeze pentru a face față pericolului unui partid-stat de culoare roșie. Dar doctrina și principiile țin exact până acolo unde începe să miroase a ciolan proaspăt. De altfel, mutarea celor doi nu este chiar surprinzătoare, ei votând de mai multe ori în CLT alături de PSD. Puturoasă este doar ipocrizia!

Revenind la Bogdan Herzog, fanaticul susținător al lui Vladimir Putin, trebuie spus că acesta este colaborator la „Vocea Rusiei”, oficios putinist, înființat de KGB. Acolo unde îl ridică în slăvi pe agresorul de la Kremlin și înjură extrem de virulent „putredul Occident”. Oricât ar fi PSD-iștii de continuatori ai Partidului Comunist, ar trebui să le fie cel puțin jenă de asocierea cu un astfel de individ. Dacă, la nivel național, liderii partidului se dau de ceasul morții ca să demonstreze că n-au nicio legătură cu Putin și Rusia și că sunt apropiați de valorile Occidentului, întovărășirea la nivel local cu un anti-european și pro-putinist, care mai are și afinități legionare, n-are cum să le pice prea bine. Măcar la imagine. Iar dacă mai luăm în considerare faptul că România se află într-o stare de expectativă (ca să nu spun război rece) față de Rusia, promovarea la conducerea Timișoarei a unui agent de influență al continuatorului Uniunii Sovietice este ca o flegmă de neșters pe obrazul primului oraș din România care s-a ridicat împotriva comunismului. Ca să nu mai spun că, într-o țară normală aflată într-o stare de veghe vizavi de un alt stat, un individ precum Herzog ar trebui să fie un obiectiv pentru serviciile secrete, nu uns demnitar.

Dar iată și câteva exemple din gândirea celui care va fi ales viceprimar al Timișoarei: „Dezlănțuirea crizei ucrainiene cu larga insistență a birocraților europeni și a țuțărilor acestora – vezi declarațiile insipidului Van Rompuy și prezența lituaniană și poloneză în mijlocul demonstranților de la Kiev – nu vine întâmplător la scurt timp după marile succese diplomatice rusești în problemele Siria și Iran. Faptul că medierea rusă a condus la evitarea pe moment a unui război de anvergură, poate mondial, pare să nu fi satisfăcut toate părțile implicate. Reacția a fost mutarea teatrului de acțiune mai aproape de Rusia, pecepută ca principalul opozant al sistemului hegemonic actual” (Vocea Rusiei – 7 decembrie 2013). „Prin organizarea Olimpiadei de la Soci, președintele Putin a intenționat să arate lumii o Rusie renăscută din propria-i cenușă, eliberată de comunism și revitalizată după un deceniu de jaf din partea oligarhilor. Rusia pe care o reprezintă Putin se dorește o țară echilibrată, stăpână pe destinul ei, o țară care nu acceptă amestecul altora în propriile decizii, dar, în același timp, este capabilă să ofere prietenie și deschidere (…) O Rusie nouă, o Rusie puternică, o țară competitivă și deschisă cred că a fost o lecție pe care a dorit Putin să o ofere propriului popor și lumii întregi”. (Vocea Rusiei 10 februarie). „Putin nu are nicio vină pentru tot ce se întâmplă acolo. El este împăciuitorul, vrea ca lucrurile în zonă să evolueze pe cale pașnică”, (deBanat, 4 martie 2014). Cine mai vrea și alte exemple să caute în arhiva Vocii Rusiei, care este doldora cu articole semnate de Herzog.

P.S. Totuși, PSD are timp să reevalueze situația și să salveze Timișoara de o rușine fără precedent.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

stan si bran a spus: (iunie 3rd, 2014 at 16:20 )

stoia si herzog viceprimarii Timisoarei LOOOOOOOOOOOOOOOL

Noni a spus: (iunie 3rd, 2014 at 16:37 )

Asta nu e liderul alora de la drucheria care sunt cu AC Recas nu e Poli? Parca am auzit ca si asta e sponzorizat de frati…ce bine pentru timisoreni…doua slugi ale fratilor de la primarie care se vor intrece intre ei care va reusi sa transfere mai multe din proprietatile primariei in proprietatea fratilor! Timisorenii ar trebui sa fie foarte „bucurosi”!

liberal a spus: (iunie 3rd, 2014 at 16:47 )

Titu, rusine! Nu mai ai nici un pic de respect fata de orasul si judetul asta. Accepti sa orchestrezi schimbarea a doi tineri ingineri in calculatoare cu doua figuri no name, dintre care unul – aka Herzog – agent de influenta a rusilor. Mandru ca esti roman! Eu nu!

DEMTERTUL a spus: (iunie 3rd, 2014 at 20:13 )

Fratilor,gluma-gluma dar sa pui un adept al lui Putin – noul Hitler in viziunea Printului Charles – intr-un post de viceprimar in orasul-simbol al Revolutiei denota o maxima iresponsabilitate.O sa facem din Timisoara un fel de Cluj al anilor ’90, oras ocolit de toti datorita lui Funar. Lasati politicianismul deoparte si deveniti responsabili.NU VA BATETI JOC DE TIMISOARA, d-le Bojin si draga PSD! Prezenta unui asemea individ la varful administratiei timisorene ar decredibiliza total orasul nostru, cu toate componentele sale. REVENITI-VA!

fssssss a spus: (iunie 3rd, 2014 at 20:29 )

Gasca de uzurpatori ( Ciuhi, Orza, Herzog, Boncea) nu are dreptul moral sa mai deschida macar gura dupa ce au ingropat national-taranismul. Sa-si aduca aminte ca acest partid a fost fondat prin fuziunea Partidului National Roman din Banat si Ardeal cu Partidul taranesc din vechiul Regat. Gasca asta si-a batut joc de memoria inaintasilor taranisti si de idealurile lor. In excesele lui anti-romanesti, Herzog ajunsese chiar sa vorbeasca public despre colonizarea burilor sud-africani in Banat!…

brussck a spus: (iunie 3rd, 2014 at 20:29 )

Sper ca herzog si boncea sa curete orasul de propriul lor slogan , scris peste tot , cu spray-uri puse de ei la dispozitie.

antirob a spus: (iunie 3rd, 2014 at 20:32 )

O veste buna pt recaseni.Isi vor lua echipa inapoi.Din B de unde au lasat-o

Impotriva penibilului a spus: (iunie 3rd, 2014 at 20:40 )

Bata-va Dumnezeu de lepre nenorocite. O sa mi nenorociti orasul dupa ce v- ati batut joc de el 16 ani.

roman a spus: (iunie 3rd, 2014 at 21:03 )

Ino, i-ati facut muci pe cei vechi din primarie si ati facut tot posibilul ca Orza sa nu fie primar. Sper ca sunteti multumiti. Iesiti din visul cu politicianul perfect si intrati in lumea reala. Exista Rau si FOARTE Rau

Timi a spus: (iunie 4th, 2014 at 09:24 )

Vorbiti prostii, Her Zog este un tip extrem de cult si scolit, el este un intelectual cinstit care uraste sincer occidentul si doarme pe acordurile Vocii Rusiei!

Fantoma lui Oscar a spus: (iunie 4th, 2014 at 09:32 )

Vi-l puteti inchipui pe acest Dinu Paturica in functia de viceprimar? Nu!? Eu da 🙂 Dupa ce-si va satisface stapanii, va face si treaba, are potential, caracter nu prea are, dar are si echipa, cu onoarea sta cam rau, se pricepe la vorbe, la fapte e corijent. E atat de alunecos si de oportunist incat ar putea ajunge prim-ministru! Echipa ideala: Robu presedinte, Bogdanel prim-ministru, Grindeanu presedintele senatului care impreuna cu tata socru vor fi echipa de aur a nationalei. Dulce Romania, asta iti lipseste 🙂

Mircea a spus: (iunie 4th, 2014 at 09:44 )

Barfa beton: pe birourile lui Herzog si a lui Boncea poza lui Coposu a fost inlocuita cu cea a lui Iliescu. Pe spate Herzog o are pe cea a lui Putin, iar Boncea – spre cinstea lui – pe cea a Regelui Mihai :))

alex nestor a spus: (iunie 4th, 2014 at 11:38 )

ce ziceti de lipsa de reactie a lui brancovan….?

Druckerul din Mehala a spus: (iunie 4th, 2014 at 15:57 )

Bine spus , cei 2 sunt ca o flegma pe imaginea Timisoarei …scarba este cuvantul potrivit .

druckeria pesedista a spus: (iunie 4th, 2014 at 16:11 )

Liga Banateana Pesedista va fuziona cu Drukeria Pesedista formand Liga Druckerista Pesedista

cristian morcovan a spus: (iunie 4th, 2014 at 19:16 )

brancovan invata cantece de partid pentru meciul cu ripensia

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele

Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
În parteneriat, Primăria Timișoara și Asociația Peisagiștilor din România (AsoP) au reușit o remarcabilă performanță dendrologică: au identificat primii 12 arbori remarcabili din oraș, în Parcul Copiilor și în Parcul Regina Maria. Printre aceștia se numără un Ginkgo Biloba a cărui poveste este legată de familia Mühle, dar și stejari, ulmi, frasini, tei și platani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a descoperit 12 arbori remarcabili, inclusiv Ginkgo Biloba plantat de Muhle, în parcurile Timișoarei
Consiliul Județean Timiș se vede nevoit să modifice din nou hotărârea referitoare la realizarea proiectului de extindere la patru benzi a drumului care leagă Sânandrei de Drumul Național 69, Timișoara – Arad. Este a 15 modificare care trebuie aplicată, aceasta la cererea Ministerului Dezvoltări, pentru a se putea obține finanțarea prin Anghel Saligny promisă, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de aprobare a extinderii drumului Sânandrei – DN 69, modificată a 15-a oară, pentru obținerea de bani de la guvern. Proiectul, aproape gata
Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor
Luna octombrie a anului 2023 aducea redeschiderea Cinema Timiș, cea mai mare sală de proiecție din Timișoara, cu o capacitate de 500 de locuri și situat chiar în centrul orașului. Cei trei ani de activitate vor fi sărbătoriți cu o serie de evenimente speciale, care vor avea loc în perioada 16-18 octombrie. La Cinema Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinema Timiș ajunge la trei ani de activitate de la redeschidere. Timp de trei zile va fi un program inedit
Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D
Organizația care se ocupă cu managementul fondurilor europene în Regiunea Vest lansează un proiect extrem de ambițios în domeniul transportului public. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest propune realizarea unui sistem integrat de transport public inter și intrajudețean, care să conecteze localitățile din Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Acesta va fi realizat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Provocare pentru autorități. Șapte milioane de euro pentru realizarea unui sistem de transport public inter și intrajudețean în Regiunea Vest
Lucrările de pe șantierul Centurii Vest de ocolire a Timișoarei merg excelent. La cinci luni de la emiterea ordinului de începere, stadiul general al lucrărilor a depășit 25%. Pe secțiuni, la unele dintre obiective s-a depășit de mult stadiul general. La terasamente, lucrările de decapare și excavație au ajuns la peste 78%, iar lucrările de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un sfert din Centura Vest este terminată, la cinci luni de la începerea lucrărilor/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.