In frunte cu primarul comunei Dudestii Vechi, jucatorii si antrenorii Pobedei au fost amenintati, injurati si scuipati de suporteri ai ASU Politehnica!

Gheorghe Nacov, primarul comunei Dudeştii Vechi, a plecat înjurat, ameninţat şi scuipat de pe terenul „Ştiinţa” din Timişoara unde echipa sa a suţinut, marţi, o partidă care a contat pentru semifinalele Cupa României cu ASU Politehnica. De exact acelaşi tratament au beneficiat şi antrenorii, conducerea şi jucătorii de la Pobeda Dudeştii Vechi. Huliganii din galeria celor de la ASU Politehnica au declanşat infernul încă de la pauză, când echipa lor era condusă cu 1-0. Jucătorii de la Dudeştii Vechi au fost ameninţaţi chiar şi pe teren, de către un fan mai curajos. La viitorul joc cu ASU Poli, primarul vrea să introducă în teren juniorii.
Suporterii lui ASU Politehnica au recidivat cu actele de huliganism după ce, în urmă cu ceva timp, și-au dat în petec la Gătaia. De această dată victime au fost jucătorii și conducerea echipei Pobeda Dudeștii Vechi, într-un meci din Cupa României susținut pe arena „Știința”. De menționat că cei de la ASU Poli au un „cui” din campionat împotriva „bulgarilor”, Pobeda fiind singura echipă din Liga a IV-a care nu a pierdut niciun joc în faţa elevilor lui Paul Codrea (s-au înregistrat două rezultate de egalitate), fiind astfel considerată vinovată pentru ratarea obiectivului, şi anume participarea la barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Primarul din comuna cu populația majoritară de naționalitate bulgară, Gheorghe Nacov, afirmă că a trecut prin adevărate clipe de coșmar în acest meci. Din start, el a ținut să ne menționeze că este un polist înfocat. Nici scuipăturile, înjurăturile şi ameninţările la care echipa sa a fost suspusă pe „Ştiinţa” nu îi vor putea schimba favorita. „De familie am fost înjurat tot timpul meciului şi ameninţările le-am primit pe toată durata partidei. Eu sunt bănăţean 100% şi ţin cu Poli. Galeria lui Poli era cunoscută ca cea mai fair-play, dar ce am văzut la Timişoara m-a cutremurat. La pauză, un spectator a intrat efectiv pe teren între jucătorii noştri şi a început să-i ameninţe. Ni s-a transmis că riscăm să nu părăsim terenul. Nu pot să cred că pe un stadion aflat în mijlocul Timişoarei există un comportament de grotă. La un meci de fotbal se spun multe, nu mă deranjează ameninţările şi înjurăturile, dar dacă astfel de incidente s-ar întâmpla pe alt teren, de exemplu la Dudeştii Vechi, sunt sigur că imediat AJF Timiş ar lua măsuri punitive. Noi nu vom face memoriu, dar trebuie luate măsuri”, ne-a declarat Nacov.
Mare amator de fotbal, edilul însoţeşte echipa aproape în toate deplasările, când timpul îi permite. La Timişoara a sperat să vadă spiritul Banatului. S-a trezit cu o flegmă în faţă. „Există tot felul de oameni în galeria celor de la ASU Poli. Am rămas impresionat de câţiva băieţi care la finalul meciului au rămas pentru a strânge gunoaiele. Păcat însă că spiritul Banatului nu se regăseşte în foarte mulţi dintre ei. Am fost înjuraţi de naţie. Noi suntem bulgari, dar suntem de 300 de ani în Banat şi toţi ţinem cu Poli. Nu puteam însă să ne dăm la o parte pentru a-i lăsa să câştige”, a mai spus Nacov. El a declarat că arbitrajul a fost în mare parte corect, însă scorul final de 3-1 pentru gazde se datorează în mare parte presiunii dincolo de orice limite puse pe fotbaliştii oaspeţi.
„La 1-0 la pauză pentru noi, eram priviţi de parcă am comis un sacrilegiu. În mod cert presiunea impusă de public a condus la rezultatul final şi căderea din repriza a doua. Nu pot să accept însă că o echipă cu pretenţii poate să organizeze un meci în asemenea condiţii. Una este să te înjure cei din tribună şi să fii scuipat din abundenţă după partidă, alta e să intre un spectator pe teren la pauză şi să înceapă să-ţi ameninţe jucătorii. Mai mult decât spectatorii m-a dezamăgit atitudinea unor persoane din conducerea celor de la ASU Poli. Nu vreau să comentez prea mult, dar au avut o atitudine de genul că ar fi trebuit să ne dăm la o parte, să nu îi încurcăm”, mai susţine primarul de Dudeştii Vechi. Cu toate acestea, el ne-a declarat că nu va face niciun demers oficial după partida de coşmar de la Timişoara. Chiar dacă a ieşit serios terfelit după meci, Nacov nu este supărat atât pe suporterii de la ASU Poli, cât pe conducerea timişorenilor. Aşa că le transmite un mesaj direct: „La următoarele meciuri cu Poli vom discuta direct cu conducerea lor să îi întrebăm cum trebuie să abordăm partida. Dacă vor, putem trimite echipa de juniori în teren, să fie 4-0 la pauză şi toată lumea să fie mulţumită”, ne-a mai spus Nacov. Trebuie spus că nu este pentru prima dată când “cea mai morală” echipă din Timișoara și galeria ei comit astfel de fapte cu consecințe directe pe tabela de marcaj. Cu toate acestea, cei de la AJF Timiș nu au intervenit niciodată. Poate se vor trezi când va fi prea târziu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

25 comentarii pentru acest articol

Noni a spus: (iunie 18th, 2014 at 18:29 )

Va dati seama ca moralii astia n-au fost deacrord cu ACS-ul si au vrut sa o ia de a zero…imi vine sa rad si cu curu…

pif a spus: (iunie 18th, 2014 at 19:00 )

a fost si Mr. Bincovan la meci?

cicalacacichicea a spus: (iunie 18th, 2014 at 19:37 )

brancovane no mai suge atat totul este filmat ,iar tu si celalalt salariat al clubului s-ar putea sa aveti problene cu justitia

@ pif a spus: (iunie 18th, 2014 at 19:52 )

Pai nu ai auzit ca a intrat la pauza si i-a lamurit pe bulgari ca nu e crestinesc sa se opuna sfintilor?:))

alin a spus: (iunie 18th, 2014 at 19:57 )

Da, e adevarat!
Eu am fost pe teren la pauza! I-am luat cu mine pe agentii de paza ce-l batusera pe baiatul ala la concert la Cargo, ca mi s-au parut potriviti pentru ceea ce vroiam sa fac. Am intrat cu ei pe teren la pauza, i-am luat rand pe rand pe toti jucatorii Pobedei si i-am batut de le-a sunat apa in cap. Apoi l-am scuturat bine si pe primar. Apoi, domnul primar ne-a adresat niste cuvinte care proveneau sigur din dictionarul academiei. Noi i-am raspuns cu neologisme. Pentru ca se plictisea, jucatorii lui jucand ca Bayern, si nemaiavand nevoie sa dea indicatii, antrenorul Pobedei a scos DOOM-ul si ne-a batut cu niste expresii de inalta clasa.
Tot la meciul asta a fost si o delegatie a Guiness Book care a omologat cele mai lungi flegme trimise in grup. Galeria a reusit sa trimita flegme la o distanta de peste 55 de metri de la locul lor pana pe banca de rezerve a bulgarilor. Si daca tot vorbim de bulgari, acestia au dat dovada ca sunt niste crestini adevarati dupa ce tot meciul au aratat cu degetele din mijloc catre Dumnezeu. Asa-i sa si ajute!

Skremy a spus: (iunie 18th, 2014 at 20:58 )

De ceva vremea intru pe website sa vad stiri de POLI. Voi chiar numai negativ puteti scrie despre echipa asta? Rusine de website si cine aproba articolele voastre cumparate de politicieni jegosi. Rusine !!!!

Mihai a spus: (iunie 18th, 2014 at 21:00 )

Brancovan asta dupa principiul „prostu care nu-i fudul parca nu e prost destul” vad ca nu vrea sa-si tina pliscul…in loc sa-si ceara scuze, in calitate de lider de galerie, pentru mizeriile pe care le-au facut derbedeii lui, mai tare se incoarda! Sa-ti fie rusine derbedeule!

alin a spus: (iunie 18th, 2014 at 21:04 )

Da, e adevarat!
Eu am fost pe teren la pauza! I-am luat cu mine pe agentii de paza ce-l batusera pe baiatul ala la concert la Cargo, ca mi s-au parut potriviti pentru ceea ce vroiam sa fac. Am intrat cu ei pe teren la pauza, i-am luat rand pe rand pe toti jucatorii Pobedei si i-am batut de le-a sunat apa in cap. Apoi l-am scuturat bine si pe primar. Apoi, domnul primar ne-a adresat niste cuvinte care proveneau sigur din dictionarul academiei. Noi i-am raspuns cu neologisme. Pentru ca se plictisea, jucatorii lui jucand ca Bayern, si nemaiavand nevoie sa dea indicatii, antrenorul Pobedei a scos DOOM-ul si ne-a batut cu niste expresii de inalta clasa.
Tot la meciul asta a fost si o delegatie a Guiness Book care a omologat cele mai lungi flegme trimise in grup. Galeria a reusit sa trimita flegme la o distanta de peste 55 de metri de la locul lor pana pe banca de rezerve a bulgarilor. Si daca tot vorbim de bulgari, acestia au dat dovada ca sunt niste crestini adevarati dupa ce tot meciul au aratat cu degetele din mijloc catre Dumnezeu. Asa sa-i si ajute!

Sorin a spus: (iunie 18th, 2014 at 21:29 )

Rasul asta de Brancovan își permite sa jigneasca un primar ales de-o comunitate mare din Banat si care sprijină fotbalul din localitatea lui, asta este o lipsa crasa de respect.Toata lumea care joaca contra lor trebuie sa se dea la o parte sa câștige aceasta echipa de 2 lei care umbla cu,cutia milei si care este controlată de 2 Inapți Herzog si Boncea……….sunteți de ras jeeeeeeggggguuuuuurrrriiiiiiiiiilllllloooooorrrrrr pentru liga 3 trebuie valoare nu nonvalori ca si voi

Sorin a spus: (iunie 18th, 2014 at 21:29 )

Rasul asta de Brancovan își permite sa jigneasca un primar ales de-o comunitate mare din Banat si care sprijină fotbalul din localitatea lui, asta este o lipsa crasa de respect.Toata lumea care joaca contra lor trebuie sa se dea la o parte sa câștige aceasta echipa de 2 lei care umbla cu,cutia milei si care este controlată de 2 Inapți Herzog si Boncea……….sunteți de ras jeeeeeeggggguuuuuurrrriiiiiiiiiilllllloooooorrrrrr pentru liga 3 trebuie valoare nu nonvalori ca si voi

In bratele presarilor !!! a spus: (iunie 18th, 2014 at 21:56 )

Toata presa locala i-a tinut in brate, pana nu i-a piz dooyt si pe ei,in direct si in fata si atunci au mai inceput sa scrie si oarece chestii adevarate! Ca pana atunci totul era numai lapte si miere si un adevarat paradis pios!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (iunie 18th, 2014 at 22:25 )

TIM EȘTI PROST! SÎNTEȚI TOȚI NIȘTE LÂBARI LA ACS POLI! H OȚELUL CU INSOLVENȚA ILEGALĂ ȘI VOI CU MILA VAI DE TIMIȘOARA PROȘTI AU AJUNS SĂ O CONDUCĂ!DE ACEEA TIMIȘOARA ESTE UN ORAȘ PIERDUT ȘI ÎȘI BAT JOC TOȚI DE EL! ADEVĂRAT A ZIS BOJIN AFARĂ TOȚI!BLESTEMAȚILOR!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Intru ONOAREA Univ.Politehnica a spus: (iunie 19th, 2014 at 08:26 )

de-a lungul anilor,mii de ingineri care pe unde au fost repartizati ,cam prin toata tara ,au facut cinste si ONOARE acestei institutii de invatamant di Timisoara si acum o sleahta de derbedei analfabeti, batjocoresc fara pic de rusine si respect aceasta institutie si se pare ca conducerea de azi a acestui lacas de invatamant este de-a dreptul incantata!

magaria a spus: (iunie 19th, 2014 at 09:09 )

tineretul pesedist

polistu violet a spus: (iunie 19th, 2014 at 10:53 )

brancovene, parca esti basescu, ameninti un primar ca, poate ajunge la mititica daca mai spune ceva, esti dat dracului mai brancovene, poate lucrezi la DNA si noi nu stim!!!

Ana a spus: (iunie 19th, 2014 at 11:21 )

Am auzit ca Mr Brancovan e supranumit Mr Bean…

radu a spus: (iunie 19th, 2014 at 11:25 )

DOMNULE RECTOR ŞERBAN,CE MAI AŞTEPTAŢI?
DESFIINŢAŢI URGENT TOATĂ ŢIGĂNIA ASTA!

anonim a spus: (iunie 19th, 2014 at 12:41 )

Are si Negut jucaria lui acum, nu… ?
De cand astepta sa-l tamponeze si el odata pe Robu…
Normal ca Serban il lasa !

Nicolae R. a spus: (iunie 19th, 2014 at 13:05 )

Dragi colegi de partid si iubitori de ACS CMPDTP va rog frumos sa nu mai ziceti lucruri urate despre domnul Basescu, presedintele Romaniei. Acum el este baiat fain, de dreapta, nu mai este acelasi dictator rau pe care il injuram pana acum cateva luni, cand eram un mare admirator al lui Victoras. Azi strigam cu totii in cor mue plagiatorului, vivat dreapta, fortza fortza ACS CMPDTP

di Corleone a spus: (iunie 19th, 2014 at 14:38 )

Care Politehnica? Va rugam insistent numai asociati acest nume cu acesta echipa adunata de pe coclauri. Politehnica joaca pe stadionul Dan Paltinisanu!

@ nICOLAE r a spus: (iunie 19th, 2014 at 16:12 )

VEZI CA TE-AI RATACIT DE TURMA!

Druckerul din Mehala a spus: (iunie 19th, 2014 at 18:00 )

Prea multe comentarii ptr o echipa care se va desfinta cat de curand .

taranul din mehala a spus: (iunie 19th, 2014 at 21:22 )

comentati si va dati like-uri intre voi. plictiseala mare la partid, frustratilor

@Druckerul din Mehala a spus: (iunie 20th, 2014 at 00:39 )

Ai dreptate, ce atita agitatie si comentarii pentru o echipa de amatori?

neBUNul a spus: (iunie 20th, 2014 at 10:21 )

O fi asa..dar site-ul asta traieste doar din scrierile negative despre ASU Poli..dac anu ar scrie ar intra pe el doar angajatii debanat…asta spune ceva?!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top