Dogariu l-ar putea amenda pe Robu cu 5.000 de lei!

Pentru că nu și-a prezentat activitatea pe anul trecut în primul trimestru din 2014, primarul Nicolae Robu e bun de plată! Prefectul Eugen Dogariu poate, conform legii, să-l ardă la buzunare cu nu mai puțin de 5.000 de lei. Robu și-a prezentat raportul doar în ultima ședință a CL.

robu si dogariu

Consilierii locali din Timișoara sunt atât de comozi încât nu se deranjează să întocmească rapoarte de activitate, așa cum le cere legea. Dacă pentru 2012 numai unul – liberalul Vasile Rușeț – a catadicsit să facă așa ceva, pentru 2013, o parte din aleși s-au mobilizat după ce Asociația Pro Democrația le-a bătut obrazul. Este vorba despre Adelina Tîrziu (PDL), Nistor Geană (PC), Traian Stoia (viceprimar, PSD), Ramona Olteanu (PSD) și liberalii Vasile Rușeț, Radu Dimeca și Grigore Grigoroiu. Restul probabil lucrează din greu în această perioadă…

Interesant este însă altceva. În luna februarie, prefectul Eugen Dogariu a făcut o solicitare către CL, cu privire la obligativitatea aleşilor locali și a primarului de a prezenta un raport anual de activitate. Conform legii, „primarul prezintă consiliului local, în primul trimestru, un raport anual privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale”. Adresa prefectului a fost luată în discuție în plenul CL din 25 februarie, în procesul-verbal fiind consemnată o singură intervenție pe această temă, a președintelui de ședință Ciprian Jichici (PNL): „În bunul spirit al legilor româneşti, legea prevede necesitatea depunerii raportului de activitate, nu precizează nici un fel de sancţiune în cazul în care acest raport nu este depus”.

Marius Matichescu, președintele Pro Democrația Timișoara, spune că intervenția lui Jichici n-a făcut decât să-i încurajeze pe consilierii locali să încalce legea. Mai mult decât atât, legea e cât se poate de clară în ceea ce privește primarul. „Conform articolului 118 al Legii 215/2001, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei neprezentarea de către primar sau preşedintele consiliului judeţean a rapoartelor prevăzute de lege, din culpa lor”, susține Matichescu. Cel care constată contravenția și poate aplica amenda este prefectul Eugen Dogariu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor

La propunerea Secretarului General al Guvernului, timişoreanul Dan Reşitnec, a fost pusă în transparență publică o Hotărâre prin care RA-APPS va face publică lista completă a imobilelor și a beneficiarilor lor. Reşitnec afirmă că astfel românii vor putea vedea cine folosește aceste imobile, prin ce tip de contract, dacă au fost date direct sau prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Florin Fabian rămâne antrenorul Dumbrăviței și în sezonul viitor

CSC Dumbrăvița anunță continuarea colaborării cu antrenorul Florin Fabian și pentru sezonul 2026/2027. Tehnicianului i s-a prelungit automat înțelegerea odată cu îndeplinirea obiectivului de menținere în Liga 2, conform unei clauze contractuale. Cu tehnicianul originar din Satu Mare la timonă, echipa bănățeană de fotbal a reușit un parcurs decent în sezonul 2025/2026, încheiat cu menținerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Fabian rămâne antrenorul Dumbrăviței și în sezonul viitor
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 20 – 24 mai 2026, Centrul Regional de Afaceri Timișoara găzduiește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment dedicat celor care își doresc să descopere colecții noi, produse de calitate și oferte atractive înaintea sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară – producători și comercianți – vor aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viteza nu a dat unui șofer nicio șansă la supraviețuire. S-a întâmplat astăzi într-o zonă în care se petrec frecvent accidente grave. Înaintea orei 16, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe E70, în apropierea localității Găvojdia. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact mortal lângă Găvojdia! Un șofer și-a pierdut viața, altul a ajuns la spital
CSC Dumbrăvița anunță continuarea colaborării cu antrenorul Florin Fabian și pentru sezonul 2026/2027. Tehnicianului i s-a prelungit automat înțelegerea odată cu îndeplinirea obiectivului de menținere în Liga 2, conform unei clauze contractuale. Cu tehnicianul originar din Satu Mare la timonă, echipa bănățeană de fotbal a reușit un parcurs decent în sezonul 2025/2026, încheiat cu menținerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Fabian rămâne antrenorul Dumbrăviței și în sezonul viitor
În perioada 20 – 24 mai 2026, Centrul Regional de Afaceri Timișoara găzduiește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment dedicat celor care își doresc să descopere colecții noi, produse de calitate și oferte atractive înaintea sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară – producători și comercianți – vor aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare
Consiliul Județean Timiș a lansat în transparență decizională, în conformitate cu Legea nr. 52/2003, Proiectul de hotărâre nr. 132/14.05.2026 privind aprobarea structurii organizatorice a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Având în vedere necesitatea dimensionării adecvate a serviciilor sociale în raport cu evoluția nevoilor sociale, reorganizarea D.G.A.S.P.C. Timiș este justificată de creșterea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua schemă de personal de la DGASPC Timiș a fost pusă în dezbatere
Joi a fost semnat contractul de finanțare pentru construirea unei noi grădinițe în Sânnicolau Mare, un proiect important pentru copiii și familiile din această zonă a orașului. Noua grădiniţă se va ridica pe strada Nufărului, actuala clădire urmând să fie demolată. Noua grădiniță va oferi condiții mult mai bune pentru copii, educatori și părinți: spații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare se construieşte o nouă grădiniţă. A fost semnat contractul de finanțare
Timișoara a fost desemnată Destinația Anului 2026 în România. În plus, a câștigat locul I la categoria “Orașe care inspiră” și locul secund pentru campaniile de promovare. Decizia a luat-o un juriu de specialitate, dublată de voturile oamenilor.  Joi seara, la Cazinoul din Constanța, orașul Timișoara a fost distins cu trei premii în cadrul galei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost desemnată Destinația Anului 2026. Primul loc şi la categoria “Orașe care inspiră”
Florall – Festivalul Artei Florale revine în Iulius Gardens și aduce lucrări realizate din plante naturale, de unii dintre cei mai talentați floriști din România. Ediția de anul acesta este completată și de un moment muzical special susținut de Opera Națională Română din Timișoara. De vineri până duminică, în perioada 15 – 17 mai 2026,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florall – Festivalul Artei Florale revine în Iulius Town cu aranjamente din mii de flori, momente speciale și surprize pentru întreaga familie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.