PP-DD vrea intermodal la Sinandrei, pe terenul lui Nicolae Man

Deputatul PP-DD de Timiş, Adrian Diaconu a făcut o interpleare ministrului Transporturilor, Dan Şova prin care cere schimbarea destinaţiei pentru viitorul centru intermodal din Timiş. În loc de Remetea Mare, deputatul PP-DD a propus Sînandrei. Diaconu i-a prezentat joi, planul său şi ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. PP-DD a adunat o listă lungă de avantaje care ar rezulta din schimbarea destinaţiei intermodalului. Ternul cu pricina aparţine omului de afaceri Nicoale Man. Acesta voia în trecut să facă aici ceva asemănător cu un centru intermodal. Criza i-a retezat însă aripile.
„La Sînandrei avem descărcare de pe autostradă, avem triaj, piaţă de gross, e centura şi accesul direct la aeroport. Avantajul cel mai mare este că s-ar prinde finanţare pe programul operaţional sectorial transporturi care trebuia să se trermine în 2013 dar s-a prelungit până în 2015. La Sînandrei unele lucuri sunt finalizate, altele în diverse faze. Clar până la finalul lui 2015, dacă intermodalul s-ar construi acolo ar trebui să fie funcţional. Cu un singur proprietar obţii clar un preţ mai bun, decât să stai să negociezi pentru fiecare parcelă în parte la Remetea Mare. Acolo totul este aproape funcţional”, ne-a declarat deputatul PP-DD, Adrian Diaconu
Ternul de la Sînandrei ce aparţine omului de afaceri Nicolae Man are mai multe avanataje la prima vedere. Terenul este scos din circuitul agricol, are aprobare de PUD, aprobare de la calea ferată de acces, este la 5 kilometri de Ronaţ, are descărcare direct de pe autostradă şi căile de acces sunt făcute. Există 4 kilometri de drum în platformă, beneficiază de şase linii de curent de 12,5 megawati, apă canalizare, centru administrativ, platforme de 30.000 de mii metri pătraţi pietruite şi un hectar de teren betonat.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Mihaita a spus: (mai 15th, 2014 at 20:38 )

MAN-DIACONU-DEMEA Ce credeti ca au in comun astia in afara de puscarie. Va spun eu; pe Ino Ardelean

titu (bo)jinduind a spus: (mai 16th, 2014 at 06:59 )

Batu-va soarili sa va bata, mai viniti cu mulce porcarii gintr-astea… cum le ziseti… altcernative?! se aveti cu Rimecea? va sta in gat voua ca ii iese omului ge-o zama? batu-va sa va bata… Si tu, Miaita? Numa atata ce-ai scremut, de-un comentariu, si ala prost? Se ti-am zis io tie! Vedzi ca ce zboara uica imegiat, cu moaca vanata cu tot!

imo ardelean a spus: (mai 16th, 2014 at 08:01 )

Daca pica de o ciorba si o naveta de vin facem si publicitate imobiliara, ce bradu meu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12

Recent a avut loc etapa zonală de Fotbal fete – U 12 ani – ”Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Arad, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinţi și Timiș au oferit un adevărat spectacol fotbalistic, cu momente memorabile desfășurate pe terenurile de joc ale bazei sportive Euro Center Sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi

UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul primar Nicolae Robu minte cu o debordantă naturaleţe chiar şi atunci când minciuna este mai mult decât evidentă. De unde rezultă că la el minciuna este patologică. S-a întâmplat în urmă cu o zi, într-un – să-i spun aşa – război al stickerelor. În urmă cu o zi, primarul Dominic Fritz a prezentat pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (8). Patologia minciunii. Robu minte de îngheaţă apele chiar şi atunci când minciuna e de prisos
Recent a avut loc etapa zonală de Fotbal fete – U 12 ani – ”Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Arad, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinţi și Timiș au oferit un adevărat spectacol fotbalistic, cu momente memorabile desfășurate pe terenurile de joc ale bazei sportive Euro Center Sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12
Alin Nica, președintele CJT, acuză Prefectura Timiș că tergiversează procesul în care a contestat modul de alocare a banilor din fondurile de echilibrare, respectiv banii pentru drumuri de la Consiliul Județean.  În acest fel se dorește întârzierea alocării banilor, prilejul fiind folosit de PSD ca și formă de luptă politică.  “Săptămâna trecută am avut termen...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CJT acuză “Prefectura PSD” că tergiversează procesul fondurilor bugetare de echilibrare, în scop politic
UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
Un domeniu în care am rămas din nou în urmă față de alte județe este cel al festivalurilor de muzică. Aici nu mai este vina ‘Bucureștiului care nu ne-a dat bani’, ci o problemă locală, de colaborare și organizare. Este frustrant ca timișorenii să fie nevoiți să meargă la Cluj pentru Untold și Electric Castle...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara merită un festival muzical de top
Primarul suspendat al comunei Checea, Daniel Florea, nu va mai putea candida pentru un nou mandat, potrivit unei decizii definitive din justiţie. Este al treilea primar, după Recaş şi Şandra, care are interzis la candidatură. După edilii PSD din Recaş şi Şandra (ultimul suspendat din funcţie) nici Daniel Florea, primarul suspendat al comunei Checea, nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un primar din Timiş are interzis la candidatură. PNL-istul Daniel Florea nu va putea candida pentru Primăria Checea
Mădălina Stanca, o sportivă de 20 de ani din Timișoara a participat în weekend la Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness, unde a obținut de două ori locul I la categoria Bikini fitness (locul I Junioare, respectiv locul I Senioare – conform regulamentului, vârsta îi permite participarea la ambele categorii). Încununarea acestui succes a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O timișoreancă a devenit dublă Campioană Balcanică la Culturism, și Campioană Absolută, la categoria ei de vârstă
Primarul comunei Șag, Flavius Alin Roșu, şi-a depus, duminică, candidatura pentru un nou mandat de primar. El va susţinut de nu mai puţin de patru partide care au constituit Alianţa pentru Şag. Chiar de Duminica Floriilor, Flavius Roşu şi-a depus candidatura pentru cel de-al treilea mandat de primar al comunei Şag. Sub deviza “Numai împreună...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Susţinut de patru partide, Flavius Roşu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al comunei Şag
Ei bine, mai sunt şi candidaţi la primărie care nu promit că vor face noi drumuri, şcoli, grădinţe, creşe, curăţenie, investiţii în lapte şi miere. Din contră, se angajează să aducă tot răul de pe pământ în cazul în care vor ajunge primari. Că la mijloc e o crasă lipsă de educaţie, ca să nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (7). Cel mai corect dintre candidaţi. Alina Sperlea promite că, dacă va ajunge primăriţă, va aduce în Dumbrăviţa toate nenorocirile din lume
Top