Fara niciun ban de la guvern, pe 2 iunie incep lucrarile la Spitalul de Copii

În trei săptămâni vor începe lucrările la noul corp de clădire al spitalului de copii. Primăria a predat, luni, amplasamentul firmei care a câștigat licitația și pune la bătaie cele cinci milioane de lei prevăzute în bugetul local. Primarul Nicolae Robu speră acum ca guvernul să aloce și el bani pentru această lucrare, dar spune că nu are nicio certitudine.

spital de copii

Noul corp al spitalului de copii va avea parter și șase etaje și, teoretic, urmează să fie inaugurat pe 11 mai 2016. Lucrarea va costa 39,3 milioane de lei și a fost câștigată la licitație de firma timișoreană Prompt. „În privința finanțării obiectivului, la ora actuală, singura instituție care este angajată oficial este primăria. Aștept ca Guvernul României să emită o hotărâre prin care să-și asume să fie cofinanțator. Nu sunt suficiente declarațiile lui X sau Y, nici măcar atunci când X înseamnă primul ministru”, a declarat primarul Nicolae Robu. În bugetul local pe anul în curs este „prinsă” suma de cinci milioane de lei și este posibilă o rectificare în toamnă.

Banii care vor veni de la bugetul de stat sunt încă o necunoscută. „Sper să se respecte până la urmă un cuvânt dat. Eu am fost aici pe amplasament în campania electorală din 2012, împreună cu premierul Victor Ponta. Atunci a fost așa, un joc de replici între noi, pentru că Ponta susținea că guvernul va da 20%, iar primăria, 80%. I-am zis că mi se par bune aceste proporții, dar că trebuie inversate (…) Trebuie să existe acte oficiale. Or, un act oficial n-a fost niciodată emis. A fost o sumă prevăzută prin legea bugetului pe 2013 – m-am și întrebat cum a fost prevăzută în acel stadiu, pentru că nu exista suportul pentru așa ceva – dar probabil că a fost prevăzută știindu-se că oricum nu va fi cheltuită și nu și-a făcut nimeni probleme”, susține primarul Timișoara.

„Împrejmuirea şantierului va începe în data de 2 iunie. Concomitent se va elibera şi spaţiul, este prevăzută demolarea unei clădiri din spate, urmând ca din data de 16 iunie să începem efectiv demolările (n.r. – lucrările de demolare a clădirilor anexă existente pe amplasamentul pe care va fi extinsă clădirii spitalului) şi să finalizăm lucrarea în termenul angajat de doi ani”, a explicat Daniel Ilieş, director tehnic în cadrul firmei executante. Întrebat dacă nu există pericolul ca lucrările să fie oprite, din lipsa finanțării, acesta a spus că nu vrea să comenteze, dar a fost completat imediat de Robu. „Nu există precedente şi cred că firma executantă poate avea încredere că, aşa cum Primăria Timişoara a plătit întotdeauna tot ce era de plătit, aşa va plăti şi pentru această lucrare. De unde vor proveni banii, asta vom vedea”, a spus acesta. Robu speră ca guvernul să-și asume cel puțin jumătate din costurile acestei lucrări.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă

În perioada 20-21 aprilie s-a desfășurat campionatul național de judo, la categoria sub 15 ani și sub 13 ani, la Arad, unde au participat peste 750 de copii. Aşadar, o competiţie puternică, la care au participat cele mai titrare cluburi din ţară. Un club cu performanţe în peisajul acestui sport olimpic din România, Promotrica Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Top