Poli – U Cluj, repriza a III-a: „vicele” Velcea, umilit in public de Ioan Timofte

Multe lucruri despre meciul Poli – U Cluj nu mai sunt de spus. Au fost două reprize total diferite, chiar ciudat de diferite. (Dacă n-ar fi fost un meci crucial pentru salvarea de la retrogradare, ai spune că a fost unul destinat pariorilor: 1 pauză, 2 final). Am avut așadar o primă repriză controlată copios de timișoreni, care au marcat un gol, dar li s-a refuzat și un penalty clar, plus o eliminare obligatorie a unui clujean. Și a mai fost o ratare cu care te întâlnești o dată în viață a lui Trandu. Ce s-a întâmplat la pauză e mai greu de înțeles. Cădere fizică, neputință, cădere nervoasă? Cert este că repriza a fost dominată autoritar de ardeleni care, în final, s-au și impus. Meritat, după cum au decurs lucrurile în mitanul II.

valentin velcea

Și a mai fost și o repriză a treia, unde vreau de fapt să ajung. Poate chiar mai spectaculoasă decât cele jucate în teren, însă oricum ascunsă publicului larg. O repriză prefațată cumva din timpul jocului prin izbucnirile de bucurie ale lui Călin Rosenblum la golurile marcate de clujeni. Exact, fostul conducător al lui ACS Poli și-a lăsat orice jenă deoparte, jubilând la realizările oaspeților. Se întâmpla într-o lojă a Tribunei 0, unde era însoțit de medicul Florică Bîrsășteanu, candidat PSD pe Colegiul III Timișoara la alegerile din 25 mai, și un polițist de la „Rutieră”.

Mai sus de Rosenblum, la „termopane”, un alt personaj se bucura, dar fără să se exteriorizeze. Este vorba de fostul antrenor Valentin Velcea, actualmente vicepreședinte al clubului. Un vicepreședinte cumva fără portofoliu, singura sa treabă la echipă fiind să-și ridice salariul de 3.850 de euro. Ați citit bine, Velcea ridică lunar 3.850 de euro din bani publici, singura sa sarcină fiind aceea să nu facă nimic. De ce i-am amintit pe cei doi? Fiindcă ei au adus clubul în situația în care se află acum. Iar acest lucru, ne-au declarat mai multe surse, i-a fost reproșat lui Velcea chiar de președintele lui Poli, Ioan Timofte.

Imediat după meci, nervos din cauza rezultatului, în fața a aproximativ 20 de oameni, printre care primarul Nicolae Robu și președintele CJ Timiș Titu Bojin, Timofte l-a atacat extrem de dur pe Velcea. El i-a reproșat situația în care a fost adus clubul, imputându-i că e principalul vinovat. Adică 35 de jucători, din care abia poți să închegi un prim „11”, achiziții pe sprânceană și interese, salarizări pe prietenii, plus intrigile provocate. Velcea a tăcut fără a avea nici cea mai mică replică la atacurile lui „Tim”. Răbufnirea lui Timofte are probabil legătură și cu unele zvonuri din club. Astfel, potrivit unor surse, Velcea și-a sfătuit mai mulți colaboratori să stea liniștiți „pe burtă”, că „valul” lui Timofte va trece după retrogradrea lui Poli, iar el se va întoarce la „butoane”. Și va fi iar ce a fost, ba chiar mai mult decât atât.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (aprilie 22nd, 2014 at 14:39 )

ADEVĂRUL ESTE CĂ LA POLI AU VENIT NUMAI RATAȚI INCLUZÎND TIM ȘI ALEXA! JABA O ARDEȚI CU JUCĂTORI NU AU DEMNITATE DE BĂNĂȚENI ȘIAU NNEVOIE DE ANTRENOR CU EXPERIENȚA ȘI UN INVESTITOR SERIOS LA CLUB AR SCHIMBA MULTE! POLI ORI CU VALI ORI CU ȘUNDA ORI CU ALEXA TOT AȘA JOACĂ PARCĂ SÎNT MERCENARII PENTRU BANI!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (aprilie 22nd, 2014 at 15:18 )

IAR TIM SĂ TACĂ!NU A FĂCUT NIMIC LA POLI! VALI A ADUS 2 PROMOVĂRI!ÎȘI MERITĂ BANI! POATE VA FI NEVOIE DE A3A SĂ FACEM TOT POSIBILUL SĂ NU FIE AȘA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

@c.brancovan si @c. bradu a spus: (aprilie 22nd, 2014 at 15:19 )

este penibil ca doua „personalitati” cum sunteti va permiteti sa va jucati cu cuvintele ca si cu cartile de joc, sau piesele de domino! Daca nu ati urmari NUMAI si NUMAI interesele politice, sau personale ati fi observat usor cat e de simplu: ACS POLI este acum POLI,fiindca asa o cheama(dl.Robu a spus corect ca e cea mai POLI, deoarece o cheama POLI si nu Politehnica cu diminutivul Poli), iar asu Poli e Politehnica deoarece asa au botezat-o acei studenti de la care a fost luata(sau furata,sau imprumutata…)si i s-a adaugat asu,sau SS.Problema e ca, deocamdata in prima liga, din TIMISOARA este doar ACS Poli,iar cand va ajunge si asu, sau SS Poli in prima liga vom mai vedea(desi eu nu cred, nu e nici un caz in Europa, in Africa,sau Asia nu stiu, ca o echipa DE FOTBAL, promovata cu blat din liga a V-a in liga a IV-a, sa ajunga pana in prima liga), e drept ca se zice ca Romanica e tara tuturor posibilitatilor,dar nici chiar asa !

Druckerul din Mehala a spus: (aprilie 22nd, 2014 at 17:12 )

Ii clar ca buna ziua , nu avem conditie fizica , oare cine ii de vina ?

umilinta a spus: (aprilie 22nd, 2014 at 17:29 )

acS poli este o umilinta la adresa timisoarei folbalistice

supermegaumilinta a spus: (aprilie 22nd, 2014 at 18:48 )

cea mai mare umilinta pt. oras e asu-OZN poli ,o petarda penibila politica a doua parride politice de looseri, care neavand nici o varianta in opozitie, a facut o facatura fotbalistica sa umble in campanie electorala pe la sate!

teo musante a spus: (aprilie 22nd, 2014 at 19:40 )

Sa vina DNA-UL , sa vada ce contracte si cine a semnat clauzele de reziliere a lor . Sa raspunda si atotstiutorul Robu cum a lasat clubul pe mana unor samsari si cum a aprobat ca Velcea sa castige 8000 de euro + prime la victorii etc . Sa verifice DNA-UL legaturile intre ROSENBLUM si impresarul-patron DAN PITPAIAC de la Avicola Buzias in legatura cu cedarile de JUNIORI TIMISORENI DE LA LPS SI DINAMO . SA SE VERIFICE METODELE PRIN CARE BANI PUBLICI INTRAU IN ANUMITE BUZUNARE ALE CONDUCATORILOR LUI ACS POLI .

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (aprilie 22nd, 2014 at 19:47 )

NU TRANSFERURILE SÎNT O PROBLEMÂ LA POLI CI ANTRENORUL!TREBUIE ADUS UNUL CU EXPERIENȚA LIGI1 ȘI PE CARE JUCĂTORII SĂ-L RESPECTE ȘI ASCULTE! SPER SĂ FACEȚI ASTA ÎNCĂ DIN VARĂ!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

nelu a spus: (aprilie 22nd, 2014 at 20:49 )

Pe robu,care l-a tinut pe velcea in brate si a captusit clubul de incopetenti gen bungau, rosenblum cu litera mica findca asa sant si ei MICI!robule vine sorocul si pt. cum conduci urbea!

Paisie a spus: (aprilie 22nd, 2014 at 20:53 )

S-a vazut ca desi eu il iubesc pe domnul Robu, seful meu da cu blestemele in Recas. Mi-e teama ca si aceasta curvasarie si perversitate politica va avea destinul desfranatelor Sodoma si Gomora.

brusc a spus: (aprilie 23rd, 2014 at 04:36 )

La noi pe stadion , tot timpul joca Poli , iar aici ma refer la stadionul nostru iubit , in care ne-am bucurat de atatea ori , unde noi timisorenii ne simtim uniti . Rusine politicienilor care au ciobit bucuria oamenilor , fara nici un folos real , caci cei ce au facut-o vor plati in curând , daca nu platesc deja , iar in campania electorala o sa se convinga ce eroare au facut

rOBU sef de galerie a spus: (aprilie 23rd, 2014 at 14:57 )

am o inrebare: are cineva un shtreang pt nea rOBU?! uite ce ai facut mizerio de om

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița merge la Voluntari în ultima deplasare din 2025

CSC Dumbrăvița dispută la finalul acestei săptămâni, ultimul joc oficial din deplasare din acest an calendaristic. Sâmbătă, de la ora 11.00, joacă în fieful celor de la FC Voluntari, în cadrul etapei a 16-a din Liga 2. Cele două echipe se întâlnesc pentru a doua oară într-un meci direct. La 14 decembrie 2024, tot pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița merge la Voluntari în ultima deplasare din 2025
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad

Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie, seminarul științific cu tema „Practica analizei riscurilor geopolitice”. Evenimentul a fost susținut de Dr. Timothy Less, Senior Advisor for Geopolitics la Cambridge Centre for Risk Studies, Judge Business School, University of Cambridge. Seminarul a fost deschis de Prof. Dr. Dana-Maria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Una dintre cele mai puternice companii multinaționale cu activitate în domeniul automotive din Timișoara, prezentă aici cu o unitate de producție și cercetare, va concedia peste două sute de persoane ca parte a unui proces realizat la nivel global de companie. Vizate sunt toate sectoarele de activitate ale companiei. Societatea Aumovio, desprinsă de curând din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie, seminarul științific cu tema „Practica analizei riscurilor geopolitice”. Evenimentul a fost susținut de Dr. Timothy Less, Senior Advisor for Geopolitics la Cambridge Centre for Risk Studies, Judge Business School, University of Cambridge. Seminarul a fost deschis de Prof. Dr. Dana-Maria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad
Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și arhitecturală. Imobilul va fi transformat într-un hub educațional și cultural pentru studenți, deschis pentru întreaga comunitate. • Casa Mühle – o clădire cu o importantă valoare arhitecturală și emoțională pentru Timișoara – este amplasată în vecinătatea campusului Universității Politehnica Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric: UPT a cumpărat Casa Muhle pe care o va transforma într-o clădire importantă pentru oraș
Sâmbătă, de la ora 14.00, va avea loc un nou tur din seria “Descoperă-ți orașul!”, De această dată este vorba de  “Turul Timișoara interbelică”, pe care îl puteţi descoperi alături de istoricul Dan Codre. Evenimentul este găzduit de Visit Timişoara şi Timisoara Citz Tours. Perioada dintre cele două războaie mondiale a fost momentul în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă puteţi descoperi “Timișoara interbelică” într-un nou tur ghidat
Bazele de deszăpezire aparținând Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și cele ale Consiliului Județean Timiș au în stoc destul material antiderapant, iar utilajele pot interveni la nevoie. Prefectul de Timiș. Cornelia Elena Micicoi, a vizitat bazele respective. Au fost vizitate Centrul de întreținere și coordonare Orțișoara, Centrul de întreținere și coordonare Țipari, Bazele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bazele de deszăpezire din Timiș au în stoc material antiderapant necesar pe vreme de iarnă
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, aduce din nou în prim plan ”unirea” Spitalului Județean și a Spitalului Municipal în cadrul unui consorțiu medical. După ce a insistat că spitalele aflate în subordinea instituției pe care o conduce oferă condiții mai bune, el a subliniat că e important ca achizițiile de dotări să se facă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis propune din nou unirea Spitalului Județean cu Spitalul Municipal Timișoara în cadrul unui consorțiu
Pentru o seară, duminică de la ora 18.00, Piața Libertății va deveni un loc în care imaginația se întâlnește cu arta într-un mod unic. Pationoarul din Piața Libertății devine duminică loc de spectactol. Trupa Circus on Ice Savieliev Grand va transforma patinoarul într-un univers magic inspirat din lumea Harry Potter, într-o producție spectaculoasă care îmbină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Personajele din Harry Potter prind viață pe gheața patinoarului din Piața Libertății
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.