Pastorala la Invierea Domnului a IPS Nicolae

† Nicolae

DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL TIMIŞOAREI

ŞI MITROPOLIT AL BANATULUI

Iubitului cler, cinului monahal, dreptcredincioşilor creştini şi creştine har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos!

Cinstiţi credincioşi şi credincioase,

Sărbătoarea sfântă a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, care întrece în măreţie toate celelalte sărbători, îşi revarsă din nou, peste noi toţi şi peste întreaga creaţie, razele de lumină, de har, de binecuvântare şi de speranţă încălzindu-ne sufletul şi trupul şi ne ajută să înţelegem că moartea a fost pe veci biruită, iar viaţa ne-a fost dăruită tuturor.

În noaptea tainică a Învierii suntem chemaţi să ne apropiem, cu emoţie, cu frică şi cutremur, în dangăt de clopote şi sunet de toacă, pentru a lua lumina sfântă şi pentru a-L întâmpina „pe Soarele cel mai înainte de soare” aşa cum L-au întâmpinat, „căutându-L ca pe o zi, mironosiţele femei”, venite dis de dimineaţă la mormântul de viaţă făcător. Miile de credincioşi cu lumânări aprinse rostesc, din adâncul sufletului, salutul pascal „Hristos a Înviat”. Noaptea întunecoasă este inundată de lumină, umbra tristă a morţii este înlăturată, „Răsăritul răsăriturilor stăpâneşte întreg universul, strălucind cu neapropiata lumină a Învierii”. „Acum toate s-au umplut de lumină – se aude din strana bisericii – şi cerul şi pământul şi cele de dedesubt.” Aşadar Paştile pot fi numite pe bună dreptate, „sărbătoarea luminii”, pentru că lumina a răsărit nouă prin Hristos Domnul din întunericul mormântului. Astfel lumina face parte din opera de mântuire a lumii, Hristos Domnul înviat din morţi devenind „luminarea neamurilor” care „luminează pe tot omul care vine în lume” .

corneanu

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Învierea Domnului „a treia zi după Scripturi”, este descrisă de toţi cei patru evanghelişti, care L-au văzut pe Iisus înviat din morţi şi au devenit mărturisitori şi propovăduitori ai acestei minuni. Relatările evanghelice sunt foarte importante, întrucât provin de la martori direcţi ai minunii prin care a fost biruită moartea şi viaţa a fost dăruită tuturor oamenilor. În acest sens, Sfântul Apostol Petru, adresându-se mulţimilor adunate la Ierusalim, cu prilejul sărbătorii Cincizecimii, când s-a pogorât Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli, spunea că „Dumnezeu a înviat pe acest Iisus, Căruia noi toţi suntem martori” .

Spre pildă, Sfinţii Evanghelişti Luca, Ioan şi Marcu relatează că „Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele” , au venit la Mormântul lui Iisus „în prima zi de după sâmbătă (Duminica), foarte de dimineaţă”, „fiind încă întuneric”, au „văzut piatra ridicată de pe mormânt” şi „intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus” . În timp ce se întrebau nedumerite asupra celor întâmplate „iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare”, care le-au întrebat: „Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus”. Evangheliştii Luca şi Ioan mai subliniază un aspect important şi anume că Apostolul Petru „şi celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus” (Apostolul Ioan) au alergat la mormânt, au intrat înăuntru şi au văzut „giulgiurile puse jos…, iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună” .

Cum au putut vedea cei doi ucenici giulgiurile şi mahrama, „fiind încă întuneric”, s-au întrebat Părinţii Bisericii, pentru ca tot ei să ne ofere răspunsul. Astfel, Sfântul Grigorie al Nisei, în cunoscuta lucrare „Despre Învierea Domnului nostru Iisus Hristos”, scrie că toţi cei ce l-au urmat pe Apostolul Petru în acea noapte au crezut în Înviere, deoarece Mormântul lui Hristos se umpluse de lumină care era şi vizibilă şi imaterială: „Toţi cei care erau cu Petru – spune atât de frumos Sfântul Părinte – au văzut şi au crezut, deoarece Mormântul era plin de Lumină. Deşi era noapte, au văzut înăuntrul Mormântului în două chipuri; şi cu simţurile şi duhovniceşte”.

Existenţa acestei Lumini cereşti este susţinută şi de către Sfântul Ioan Damaschin care spune explicit că Lumina ce a strălucit în Mormântul lui Hristos, în acea noapte de Înviere, a fost Lumina necreată a lui Dumnezeu Creatorul, Lumina taborică văzută de Apostolii Petru, Iacov şi Ioan, la Schimbarea Domnului la Faţă. Această „Lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată” pe Saul din Tars pe drumul Damascului şi l-a transformat din prigonitor al creştinilor în apostol al Domnului. Prin această strălucitoare şi Sfântă Lumină sărbătoarea Paştilor devine un praznic al Luminii lui Dumnezeu, Cel în Treime necreat şi preamărit, al Luminii care luminează sufletul şi mintea noastră, ca să trăim în Lumină, să fim fii ai Luminii, să avem Lumina Învierii Mântuitorului întru noi, pentru că El este chezăşia şi izvorul mântuirii noastre.

Dreptmăritori creştini şi creştine,

După Răstignire şi Moarte, Hristos Domnul s-a pogorât la iad ca să ducă celor adormiţi vestea Învierii Sale şi să-i ridice pe toţi cei „căzuţi din veac”. El s-a pogorât însă ca un Biruitor şi un Împărat în împărăţia întunecoasă a morţii, ca să o lumineze cu Lumina Învierii Sale, să „calce cu moartea pe moarte” şi, astfel să desfiinţeze propria noastră moarte. După petrecerea a trei zile în iad, Iisus se întoarce în mormântul cel nou al Golgotei, îmbrăcat întru slavă şi înveşmântat întru Lumina de o negrăită măreţie şi strălucire. Trupul Său transfigurat devine o făclie ce arde cu putere, străbate lespedea grea de piatră a Mormântului şi Învierea Sa se realizează printr-o explozie de Lumină necreată, care luminează toată făptura şi întreg universul.

Această lumină a Învierii se revarsă neîncetat, de două mii de ani, în fiecare Sâmbătă a Paştilor peste Sfântul Mormânt al Domnului din Ierusalim, când Dumnezeu îngăduie să fie văzută nu numai de cei desăvârşiţi ci şi de cei nedesăvârşiţi, ba chiar şi de către necredincioşi, cu scopul de a-i povăţui la mântuire. Învierea Domnului este, prin urmare, o sărbătoare a Luminii, o minune mai presus decât toate minunile, la care suntem chemaţi cu toţii, pentru că împreună cu Hristos înviază şi renaşte întreaga umanitate. În sensul acesta înţelegem cuvintele Sfântului Apostol Pavel adresate creştinilor din Corint: „Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a Învierii) celor adormiţi … Că precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” .

Prin Învierea Sa, Hristos Domnul ne cheamă, aşadar, la renaştere duhovnicească, la redobândirea sfinţeniei şi a nevinovăţiei primite la Botez, la lumina pascală ce urmează după vremea de întristare, de pocăinţă şi de post, de luptă cu păcatul. Chemarea liturgică „Veniţi de luaţi lumină”, este un îndemn pentru toţi creştinii de a deveni „fii ai luminii”, de a trăi în bucuria învăţăturii Domnului nostru Iisus şi de a lupta împotriva tuturor tendinţelor de respingere a adevărurilor evanghelice mântuitoare. Astăzi se vorbeşte şi se scrie tot mai mult că societatea contemporană trece printr-o stare profundă de criză spirituală care accentuează şi favorizează îndepărtarea oamenilor de valorile religioase şi morale, ce au devenit, cel puţin în unele părţi ale lumii, elemente pur opţionale. Datorită acestei stări de fapt, teologii avertizează că există riscul de a ajunge într-o societate dominată de neopăgânism, o societate ce cultivă relativismul doctrinal de genul „toate religiile sunt bune”. De aici şi până la întoarcerea în lumea întunecată a superstiţiilor, a practicilor oculte şi a curentelor pseudo-ştiinţifice, drumul nu este foarte lung. De aceea, în calitate de creştini, avem misiunea de a nu uita că prin Învierea Fiului lui Dumnezeu am fost eliberaţi pentru totdeauna din legăturile păcatului, ale întunericului şi ale morţii, Paştile sfinte fiind piatra de temelie a credinţei noastre, sărbătoarea adevărului şi a luminii necreate care străluceşte în veci peste tot universul şi peste toate fiinţele, mai mult decât soarele, luna şi stelele.

Cu aceste gânduri şi simţăminte vă îndemn pe toţi, „să ne curăţim simţurile”, să alungăm din mintea şi din sufletul nostru întunericul răutăţii, al egoismului şi al plăcerilor deşarte, pentru a deveni fii ai Luminii, să credem din tot sufletul şi din tot cugetul nostru în Hristos Domnul înviat din morţi, ca început al învierii noastre, pentru că, aşa cum scria un Sfânt Părinte al Bisericii, „El este iertarea, El este Paştile nostru, Paştile mântuirii noastre, El este viaţa, învierea, lumina şi mântuirea noastră!”.

Dorindu-Vă tuturor sărbători binecuvântate cu pace, sănătate şi întru toate bună sporire, Vă întâmpin ca sfintele femei mironosiţe pe Sfinţii Apostoli cu salutul creştinesc: „Hristos a Înviat!”.

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor,

† Nicolae
Arhiepiscop şi Mitropolit

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (aprilie 20th, 2014 at 12:37 )

ĂSTA ESTE BĂTRÎN ȘI MINTE! BĂTRÎNEȚEA ESTE O LATURĂ A MORȚI! PRIN CREAȚIA FALSĂ ȘI BIOLOGICÂ A LUI DUMNEZEU OMUL SE TRANSFORMĂ DEA LUNGUL EXISTENȚEI UMANE ÎN MUMIE! OARE DUMNEZEU-IISUS -SATAN NU VA EXPLICAT ACEST FENOMEN CARE ADUCE CĂDEREA NATURI ȘI PLANETEI UMANE ȘI MOARTEA! DACĂ AȚI ȘTI CE ÎNSEAMNĂ VIAȚA NU S -AR MAI VORBI DE MOARTE!CELE DOUĂ LUCRURI SÎNT DIMENSIONAL ȘI UNIVERSAL OPUSE!DUMNEZEU-IISUS-SATAN NU AU SPIRIT DE VIAȚĂ NICIODATĂ DE AICI ȘI LIPSA DE INTERPRETARE CORECTĂ A VIEȚI ABSOLUTE FĂRĂ MOARTE DECI DUMNEZEU-IISUS-SATAN MINT -MINT -MINT -VAI DE CEI CARE CRED ÎN RELIGIA LOR! VE-ŢI MURI PE CAPETE FRAIERILOR DUMNEZEIEȘTI ȘI OAMENILOR CREAȚI FALȘI ÎN SPIRITUL LUI IISUS!MĂ BUCUR CĂ AM CREAT SPIRITUL VIEȚI ȘI NU POT FI PĂCĂLIT!ÎNVĂȚAȚI DE LA MINE INO VIAȚĂ ESTE TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÎNEȚE-ȘI VIAȚĂ FĂRĂ DE MOARTE!ȘI DUMNEZEU-IISUS -SATAN AU DEMONSTRAT CONTRARIUL PE ACEST PĂMÎNT ȘI UNIVERS DECI NUMAI MINCIUNI CARE DISTRUG ȘI ADUC PROBLEME DIN TOATE PĂRȚILE ÎN SPIRITUL LUI DUMNEZEU-IISUS-SATAN!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

pacatul a spus: (aprilie 20th, 2014 at 18:31 )

pacat de sangele varsat in Decembrie 1989! inaltpreaParlitul nicuLae, fost turnator secu, are si un demn urmas-Lucifer (ion gheaoghe) fost student la secu-Sibiu si la wetrinara (ca de aceea are comportament animalic)!! rusineee!BOR!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişoara începe duelul sub panou cu SCM Craiova, în Bănie

SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara începe miercuri seria cu SCMU Craiova, din grupa locurilor 11-14 în Liga Naţională de baschet. Prima partida este programată miercuri, 24 aprilie, ora 18.00, în Bănie. Se joacă după sistemul „două din trei”. Al doilea meci va fi luni, 29 aprilie, ora 19.00, la Timișoara, iar un eventual decisiv se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara începe duelul sub panou cu SCM Craiova, în Bănie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Top