Zboara omul lui Stoia de la Cadastru?

Timișoreanul Marius Arthur Ursu a demisionat din funcția de director general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), după ce instituția a trecut din subordinea Secretariatului General al Guvernului în cea a Ministerului Dezvoltării condus de Liviu Dragnea. La mijloc e o afacere de 300 de milioane de euro, bani europeni, de care se va ocupa în mod nemijlocit vicepremierul PSD-ist.

cadastru

Ca un amănunt mai puțin cunoscut, Arthur Ursu a intrat în dizgrația lui Liviu Dragnea după ce a vrut să-l demită pe șeful Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Teleorman. Cum ar veni, a fost un fel de „crimă de lezmajestate”, intrând pe feuda baronului de Teleorman. Ursu a fost instalat șef al ANCPI, cu sprijinul PSD, în mai 2012, adică la câteva zile după venirea USL la putere. Până atunci el deținuse funcția de șef al OCPI Timiș, în mai multe guvernări. De altfel, după demisia de la București, el a anunțat că se va întoarce la Timișoara, foarte probabil pe funcția pe care o părăsise în 2012 și ocupată acum de Marcel Torje, un protejat al viceprimarului PSD Traian Stoia. În mai 2013, în mod uluitor, Torje a fost readus în Primăria Timișoara de Stoia, după ce fusese dat afară din aceeași instituție de fostul edil Gheorghe Ciuhandu pentru mai multe matrapazlâcuri. Mai exact, el a furnizat diverse informații unor samsari imobiliari din poziția de consilier la Biroul Date Urbane. După numai două luni, în iulie 2013, Torje a fost promovat cu sprijinul aceluiași Stoia, dar și al secretarului executiv al PSD Timiș, Marcel Mihoc, în funcția de șef al OCPI Timiș. Acolo îl înlocuia pe Horațiu Moldovan, succesor al lui Ursu. Moldovan tocmai făcuse public un scandal de corupție în instituție, legat de mansardările ilegale din oraș.

Revenirea lui Ursu în poziția părăsită în 2012 nu ar trebui să fie o chestiune foarte complicată, și el având sprijin în PSD. Poate chiar mai puternic decât Torje. În acest caz, protejatul lui Stoia va fi nevoit să-și ia zborul. Dacă în aceeași instituție sau se întoarce în primărie e greu de spus. De altfel, a doua variantă este puțin probabilă, fiind greu de crezut că primarul Nicolae Robu va fi atât de naiv încât să-l reaccepte pe omul lui Stoia. Evident, mai are varianta Pilot Cad, firmă de topografie și cadastru pe care o deține prin interpuși. Și pe care o deținea și când era angajat la primărie și la OCPI.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Părerea mea a spus: (martie 28th, 2014 at 12:43 )

Corect ! Miticii n-au nevoie de timișoreni care să le pună bețe-n roate !

Csatary Iudit a spus: (martie 28th, 2014 at 14:40 )

Da banatenii au fost intodeauna un ghimpe in coasta pentru Mitici!
Sigur se va intoarce Dl Ursu la Timisoara la OCPI Timis si cred ca toti angajatii Institutiei il asteapta ! Pot spune asta pentru ca mi a fost Director, mi a fost Profesor si a fost si este un in primul rand un profesionist in cadastru si o gandire deschisa si gata sa lupte si sa promoveze noul in profesie si este un om deosebit. Imi aduc aminte cu drag de anii in care am muncit la OCPI Timis , si OCPI -ul Timis a fost ani de a rand sub conducerea lui in top in clasamentul pe tara! Eu am parasit institutia dupa taierile salariale din timpul guvernarii Dlui Boc cand salariul meu de baza a devenit sub salariul de baza ce l am avut ca inginer debutant la terminarea primei facultati!

Csatary Iudit a spus: (martie 28th, 2014 at 15:04 )

Corect intradevar noi Banatenii nu am fost iubiti niciodata de Mitici suntem considerati prea isteti si cu idei prea deschise prea vestice !!! Iar in legatura cu D nul Ursu sigur se va intoarce la OCPI TIMIS, si cred sigur ca este si asteptat si dorit pentru ca OCPI -ul Timis a fost format de dansul ma refer la colectivul de oameni si la stilul de lucru, a fost un bun manager si este un bun profesionist si profesor ! Mi a fost Director si Profesor si anii petrecuti la OCPI TIMIS au fost frumosi a fost un colectv frumos pacat ca nu am putut naviga mai departe pentru ca in 2009 mi a scazut salariul de baza sub salariul ce l am avut in tinerete ca inginer debutant si am luat drumul strainatatii pentru a putea sa ofer sprijin si viitor copiilor mei si pentru a putea trai cu demnitate!!!

Gaudeamus a spus: (martie 28th, 2014 at 15:06 )

Urgent tre ras nesimtzitul de la OCPI. Sa revina la loc Ursu.

madalina a spus: (martie 29th, 2014 at 12:11 )

dna iulia avram, verificati foarte atenta veridicitatea celor scrise si corectati informatia pentru a nu avea probleme , nu cred ca in acest caz e vorba de firma de topografie pilot cad

lexus a spus: (iulie 26th, 2014 at 13:15 )

CU CERTITUDINE este vorba de SC PILOT CAD SRL, firma autorizata in efectuarea lucrarilor de cadastru, vezi declaratia de avere a lui TORJE MARCEL, postata pe site-ul ANCPI, unde el insusi declara realizarea de venituri ca DIRECTOR GENERAL al acestei societati. Aceasta situatie atrage raspunderea penala a acestuia pentru conflict de interese penal , in ultima forma prevazuta de lege ( se afla in conflict de interese penal persoana care s-a aflat in raporturi de munca in ultimii 5 ani inaintea ocuparii postului din institutia publica). Ori Torje a avut in competenta semnarea proceselor verbale de avize si receptie , asadar inclusiv cele depuse de SC PILOT CAD SRL.
sa speram ca institutiile competente vor lua act de aceasta situatie , ca si in cazul altora. Cat rau a facut acest TORJE institutiei este greu de descris .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Constructorii de la Stadionul LEGO se mută la interior. Se realizează compartimentări, tencuieli, instalații electrice și sanitare/VIDEO

Lucrările la stadionul Eroii Timișoarei nu se opresc în această perioadă. Viceprimarul Ruben Lațcău anunță că acolo se va lucra în interior, stadiul investiției permite deja aceasta. Investiția realizată la Stadionul LEGO a ajuns la peste 70%. Având în vedere temperaturile reci de afară, se va lucra la interior. Astfel, se vor termina compartimentările și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorii de la Stadionul LEGO se mută la interior. Se realizează compartimentări, tencuieli, instalații electrice și sanitare/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Fidelity by Iulius Mall

Sport vezi arhiva Sport

E timpul revanșei! Rugbiștii joacă finala Cupei României cu echipa în fața căreia a pierdut de patru ori în acest sezon

Rugbiștii Timișoarei au plecat astăzi spre București pentru finala Cupei României. Meciul pentru trofeu va avea loc sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 12.00 și va fi transmis în direct de TVR Sport. Alb-violeții vor întâlni CSM Știința Baia Mare, la stadionul Arcul de Triumf. Este reeditarea finalei de campionat, din septembrie, când maramureșenii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E timpul revanșei! Rugbiștii joacă finala Cupei României cu echipa în fața căreia a pierdut de patru ori în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Sâmbătă, la ora 12, vor suna sirenele la Timișoara

Ziua de 20 decembrie este una specială pentru Timișoara. Sâmbătă, la ora 12, în întreg orașul vor răsuna sirenele. Luna decembrie reprezintă un reper esențial al memoriei colective, fiind perioada în care sunt comemorați eroii-martiri ai Revoluției din Decembrie 1989, dar și momentul în care Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din România,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă, la ora 12, vor suna sirenele la Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările pe tronsonul Margina – Holdea din autostrada A1 au ajuns la jumătate din total/Foto

Anul 2025 se va încheia cu aproximativ jumătate din lucrările de pe tronsonul lipsă, Margina – Holdea, din autostrada A1. Constructorii care lucrează pe șantier continuă intervențiile la cele două tuneluri de pe traseu. La primul tunel, unde anul acesta au fost străpunse ambele galerii, se lucrează la aplicarea hidroizolației și montarea armăturii pe boltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe tronsonul Margina – Holdea din autostrada A1 au ajuns la jumătate din total/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ziua de 20 decembrie este una specială pentru Timișoara. Sâmbătă, la ora 12, în întreg orașul vor răsuna sirenele. Luna decembrie reprezintă un reper esențial al memoriei colective, fiind perioada în care sunt comemorați eroii-martiri ai Revoluției din Decembrie 1989, dar și momentul în care Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din România,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă, la ora 12, vor suna sirenele la Timișoara
Lucrările la stadionul Eroii Timișoarei nu se opresc în această perioadă. Viceprimarul Ruben Lațcău anunță că acolo se va lucra în interior, stadiul investiției permite deja aceasta. Investiția realizată la Stadionul LEGO a ajuns la peste 70%. Având în vedere temperaturile reci de afară, se va lucra la interior. Astfel, se vor termina compartimentările și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorii de la Stadionul LEGO se mută la interior. Se realizează compartimentări, tencuieli, instalații electrice și sanitare/VIDEO
Proiect profesional transfrontalier. Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de ID/IFR și Educație digitală (DeL), a arătat că susține eforturile cadrelor didactice din Ucraina, prin organizarea unei vizite de studiu dedicată susținerii sistemului educațional din țara vecină. Activitatea, desfășurată sub egida proiectului european Erasmus+ LECTURE, a oferit cadrul necesar pentru schimbul de experiență și transferul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Solidaritate academică! UPT sprijină formarea a peste 20 de profesori din universitățile ucrainene
Anul 2025 se va încheia cu aproximativ jumătate din lucrările de pe tronsonul lipsă, Margina – Holdea, din autostrada A1. Constructorii care lucrează pe șantier continuă intervențiile la cele două tuneluri de pe traseu. La primul tunel, unde anul acesta au fost străpunse ambele galerii, se lucrează la aplicarea hidroizolației și montarea armăturii pe boltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe tronsonul Margina – Holdea din autostrada A1 au ajuns la jumătate din total/Foto
Sâmbătă, 20 decembrie 2025, de la ora 18.00, Sala Senatului UPT va găzdui concertul tradițional de colinde susținut de Corul Avocaților din Baroul Timiș, sub bagheta doamnei dirijor Mihaela-Codruța Niculescu.  Prima ediţie a acestui eveniment a vut loc în 2016, iar donațiile colectate cu ocazia edițiilor precedente au ajutat multe cauze sociale și culturale.  ”Concertul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corul Avocaților din Baroul Timiș se reuneşte pentru tradiționalul concert caritabil de Crăciun, ajuns la noua ediţie
La Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), tehnologia este asumată ca prioritate strategică. UVT își propune să fie un actor activ al transformării digitale, nu doar un beneficiar al acesteia. Inteligența Artificială (IA) nu mai aparține viitorului. Este deja parte din prezentul nostru, influențând modul în care învățăm, lucrăm și ne conectăm. Mai mult decât un trend,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT își propune să fie un actor activ al transformării digitale și a aplicării inteligenței artificiale în procesul educațional
Societatea Aquatm, operatorul regional de apă și canal, a avut și în 2025 un an excelent. Investițiile în rețele și stații de epurare sau livrare a apei potabile au continuat, activitatea preluată în Lugoj începe să funcționeze, iar firma a ocupat și în acest an primul loc în Topul Național al Firmelor. Aquatim operează în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim încheie un nou an cu rezultate excelente
Sâmbătă, 20 decembrie, la Sânnicolau Mare va avea loc un eveniment de suflet pentru cel mai vestic oraş al României. Este vorba de tradiționalul concert de colinde, care se va desfăşura la Biserica Catolică din Sânnicolau Mare, începând cu ora 17.00.  Precum în fiecare an, la evenimentul unic prin ecumenismul său sunt invitate toate bisericile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tradiționalul concert de colinde de la Sânnicolau Mare va avea loc sâmbătă, la Biserica Catolică
Proiectul privind desfiinţarea Direcției Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar (PLMSTF) a căzut joi seara, la un singur vot. USR a adunat 13 voturi, având nevoie de 14 pentru ca proiectul să treacă.  Au votat contra comsilierii PSD, PNL şi AUR, care astfel l-au salvat pe “nemuritorul” Culiţă Chiş, şeful Direcției PLMSTF....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, reacţii dure la adresa PSD şi PNL după “salvarea” lui Culiţă Chiş
Iniţiativa Timişoara organizează, în această seară, un nou protest împotriva corupției din justiţie. Protestul va avea loc, de la ora 18.00, la Palatul Dicasterial. Astfel de manifestări au avut loc în mai multe oraşe din ţară, printre care şi Timişoara, fiind o reacţie la documentarul Recorder, “Justiţie capturată”. Protestele continuă în Timişoara. Astăzi, de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bolojane, du gunoiul!”. La Timişoara, un nou miting împotriva corupţiei din justiţie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.