Poli Timisoara vrea un arbitraj corect la jocul cu FC Brasov

Oficialii lui Poli Timişoara ies timid în faţă, după ce au fost dezavantajaţi în mai multe rânduri de arbitrii întâlnirilor cu FC Botoşani şi Săgeata Năvodari. În lipsa unui conducător cu personalitate şi cu priză la mass media naţionale, Poli Timişoara trage un semnal de alarmă înaintea jocului cu FC Braşov, care ar putea fi chiar decisiv în lupta pentru supravieţuirea în Liga I.

arbitru

Oficialii timişoreni spun, din capul locului, că „orice declarație de presă s-a axat doar pe factorul sportiv, de fiecare dată ne-am referit strict la joc. Niciodată nu am lezat, jignit sau calomniat pe cineva. Ne dorim ca rezultatele să fie consecința calității fotbalului prestat. Și la victorii, dar și la rezultate mai puțin reușite, am vorbit în termeni civilizați despre arbitri și adversari”. Sunt aduse în discuţie şi prestaţiile arbitrilor din jocurile cu Săgeata Năvodari şi FC Botoşani: „Cu toate acestea, nu putem să nu semnalăm că, din nou, în ultimele meciuri, s-au luat mai multe decizii incorecte împotriva echipei noastre. În jocurile cu Săgeata Năvodari, respectiv FC Botoșani, două momente decisive în care se cuvenea acordarea unei lovituri de pedeapsă în favoarea echipei noastre au fost judecate greșit, fapt relevat inclusiv de jurnaliștii și specialiștii TV. Aceste hotărâri eronate au afectat evident poziția noastră în clasament. Din păcate, nu este prima oară, noi am mai semnalat, tot în termeni decenți, alte decizii injuste la adresa echipei, cum a fost cazul în meciurile din tur de la Brașov, Ploiești, respectiv Chiajna”.

În final, oficialii lui Poli trag un semnal de alarmă faţă de felul în care a fost arbitrat jocul tur dintre Poli şi FC Braşov, cu braşovenii urmând să evolueze vineri. „Cum am zis în preambul, ne dorim ca scorul final să fie consecința jocului prestat. Nu putem uita că în tur, în disputa contra celor de la FC Brașov, pierdută cu 1-2, golul decisiv a fost marcat în urma unei flagrante poziții de ofsaid, lucru relevat la momentul respectiv de întreaga mass-media. Astfel de momente pot afecta esențial configurația finală a clasamentului. Considerăm că, în acest moment, inclusiv odată cu apariția arbitrilor adiționali, deciziile oficialilor trebuie să fie cât mai apropiate de adevăr. Nădăjduim că partida de vineri, tocmai cu FC Brașov, una extrem de importantă în cursa pentru rămânerea ambelor echipe în prima ligă, va fi decisă strict de evoluția celor două formații, iar acuzele legate de arbitraj să fie inexistente la finalul partidei”, se arată în finalul comunicatului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (martie 13th, 2014 at 18:48 )

AȘA ESTE POLI TIMIȘOARA ESTE PE PRIMUL LOC LA ECHIPE DEZAVANTAJATE DE ARBITRAJ!AM PIERDUT CEL PUȚIN 8 P! HAI POLI TIMIȘOARA VICTORIE CU BRAȘOV ȘI VASLUI!!FACEȚI RECLAMAȚIE LA UEFA ȘI FIFA DACĂ SE MAI ÎNTÎMPLÂ AȘA CEVA!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!

picpoc a spus: (martie 14th, 2014 at 08:06 )

Baaa, dar o echipa nu vreti? sau macar cateva sute de spectatori..fiti fraieri n continuare ca o faceti bine ;)..maxim 1 an va mai dau

@picpoc a spus: (martie 14th, 2014 at 09:20 )

tu sa dai? bey, pey daca poti da dati tie un pic de creier, macar imprumut de la o vrabie

picpoc a spus: (martie 14th, 2014 at 17:06 )

ce ziar Robuist aici..suferiti in tacere limbistilor…vine si robu la meci..cu totii a meci..alee

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12

Recent a avut loc etapa zonală de Fotbal fete – U 12 ani – ”Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Arad, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinţi și Timiș au oferit un adevărat spectacol fotbalistic, cu momente memorabile desfășurate pe terenurile de joc ale bazei sportive Euro Center Sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi

UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La câteva ore de la declarațiile de presă ale lui Alin Nica, pe tema procesului de contestare a alocării banilor din bugetul de echilibrare, respectiv a sumelor allocate pentru drumurile locale, Mihai Ritivoiu, prefectul de Timiș, îi răspunde. El spune că procesul se putea judeca și în lipsa reprezentanților Prefecturii, problemele sunt cu totul altele....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul Mihai Ritivoiu îi răspunde lui Alin Nica, pe tema procesului cu CJT: ”Disperare fantastică? O fi, dar nu la mine”
Alianța Timișoara Unită, care îl susține pe Dominic Fritz la Primăria Timișoara, respectiv Alianța Dreapta Unită, care îl susține pe Alin Nica la șefia Consiliului Județean, au avut luni zi plină. Acestea au depus dosarele de candidatură pentru liderii lor și pentru listele cu consilieri, la Biroul Electoral Municipal Timișoara și la Biroul Electoral Județean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz și Alin Nica și-au depus candidaturile la funcția de primar al Timișoarei și președinte al Consiliului Județean Timiș
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a primit o carte de rezident din partea autorităților române și anunță că nu are niciun buletin de Germania sau vreun domiciliu secret acolo. În plus, după Paști își va depune dosarul pentru obținerea cetățeniei, a anunțat, luni, Fritz. Tocmai ce mi-a venit cartea de rezidență permanentă, spune cu mândrie primarul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz are carte nouă de rezidență permanentă în Timișoara
Fostul primar Nicolae Robu minte cu o debordantă naturaleţe chiar şi atunci când minciuna este mai mult decât evidentă. De unde rezultă că la el minciuna este patologică. S-a întâmplat în urmă cu o zi, într-un – să-i spun aşa – război al stickerelor. În urmă cu o zi, primarul Dominic Fritz a prezentat pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (8). Patologia minciunii. Robu minte de îngheaţă apele chiar şi atunci când minciuna e de prisos
Recent a avut loc etapa zonală de Fotbal fete – U 12 ani – ”Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Arad, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinţi și Timiș au oferit un adevărat spectacol fotbalistic, cu momente memorabile desfășurate pe terenurile de joc ale bazei sportive Euro Center Sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12
Alin Nica, președintele CJT, acuză Prefectura Timiș că tergiversează procesul în care a contestat modul de alocare a banilor din fondurile de echilibrare, respectiv banii pentru drumuri de la Consiliul Județean.  În acest fel se dorește întârzierea alocării banilor, prilejul fiind folosit de PSD ca și formă de luptă politică.  “Săptămâna trecută am avut termen...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CJT acuză “Prefectura PSD” că tergiversează procesul fondurilor bugetare de echilibrare, în scop politic
UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
Un domeniu în care am rămas din nou în urmă față de alte județe este cel al festivalurilor de muzică. Aici nu mai este vina ‘Bucureștiului care nu ne-a dat bani’, ci o problemă locală, de colaborare și organizare. Este frustrant ca timișorenii să fie nevoiți să meargă la Cluj pentru Untold și Electric Castle...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara merită un festival muzical de top
Primarul suspendat al comunei Checea, Daniel Florea, nu va mai putea candida pentru un nou mandat, potrivit unei decizii definitive din justiţie. Este al treilea primar, după Recaş şi Şandra, care are interzis la candidatură. După edilii PSD din Recaş şi Şandra (ultimul suspendat din funcţie) nici Daniel Florea, primarul suspendat al comunei Checea, nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un primar din Timiş are interzis la candidatură. PNL-istul Daniel Florea nu va putea candida pentru Primăria Checea
Top