Pentru că nu și-a plătit la timp obligațiile către bugetul de stat, Spitalul Athena va rămâne fără o parte din aparatură, care este scoasă la licitație de ANAF. Echipamentele care vor fi vândute nu sunt unicat în clinică, astfel că actul medical nu va pus în pericol.
ANAF scoate la licitație mai multe echipamente medicale folosite în secțiile de neonatologie și terapie intensivă. Licitația are loc chiar joi după-amiază. Cei interesați pot cumpăra două „Pulsoxitrometre Rad”, fiecare în valoare de 5.250 lei+TVA, un sistem de resuscitare neonatală, cu un preț de 3.430 lei+TVA, și un sistem de suport respirator neonatal, în valoare de 7.275 lei+TVA. Spitalul deține însă și alte aparate de acest tip, astfel că nu se pune problema afectării calității actului medical. În toamna anului trecut, directorul și asistenta șefă a Spitalului Athena au fost reținuți, după ce, în urma unui control, s-a constatat că unitatea medicală ar fi încasat de la CJAST 150.000 de lei pentru servicii fictive, pe numele unor pacienți care nu ar fi beneficiat de acestea.
Comentarii prin facebook