PSD-istul Marcel Mihoc, de la prospectiunile care produc cutremure la Prospectiuni-le de bine

„Numai boul e consecvent”, spunea marele istoric Nicolae Iorga, ca să acopere oportunismul debilului politician Nicolae Iorga. Iar secretarul executiv al PSD Timiș, Marcel Mihoc, a dat dovadă că nu e bou. Chiar deloc, dacă luăm ca reper butada lui Iorga. Astfel, într-un timp relativ scurt, Mihoc, care este și șeful Comisiei de urbanism din Consiliul Județean, a devenit, din cel mai vajnic opozant al prospecțiunilor subsolului din județ, unul dintre cei mai mari susținători.

marcel mihoc

Și avem așa. În martie, Marcel Mihoc băga întreaga țară în fibrilații, sugerând că prospecțiunile care au loc în Timiș au provocat… un cutremur. A fost vedetă în toate ziarele din țară, inclusiv în cele bulevardiere, precum WOWBiz. „Ieri a avut loc un cutremur lângă Timișoara. Acolo, la Sânmihaiu Român, pentru prospecțiuni, se bagă dinamită. În baza unor hotărâri din luna decembrie se fac niște găuri din 30 în 30 de metri și se bagă dinamită. Nimeni nu ne spune ce se întâmplă la orizontală, nimeni nu ne spune cum afectează aceste prospecțiuni. Mă întreb dacă aceste prospecțiuni au legătură cu cutremurul de ieri”, trăgea Mihoc semnalul de alarmă chiar în plenul consiliului județean. Se întâmpla pe 27 martie a.c. Și chiar nu e de glumit cu dinamita, găurile și cutremurele. Foarte important de reținut, firma care producea „cutremure” pe bază de dinamită era SC Prospecțiuni a magnatului Ovidiu Tender.

La mijlocul lunii octombrie, Mihoc avea o întâlnire oficială cu cei de la Prospecțiuni și începea să se lumineze. (Probabil a avut înainte și întâlniri neoficiale, dar n-avem de unde ști.) „Va avea loc o radiografie a bogățiilor subsolului din județul Timiș, în special a petrolului. În Banat nu avem gaze de șist, se știe doar că sunt pungi de petrol. M-am întâlnit cu reprezentanții companiei ca să discut despre ce înseamnă extracția de petrol”, povestea Mihoc pe 20 octombrie. Și cei de la Prospecțiuni i-au explicat foarte bine, astfel că liderul PSD a înțeles exact cum stă treaba, așa cum vom vedea mai jos.

„În legătură cu lucrările care vor avea loc în următoarele luni în mai multe comune din județ, pot să vă spun că prin acestea va fi căutat doar petrol, pentru că structura solului din Timiș nu permite gazele de șist”, povestea Mihoc pe 26 noiembrie în plenul CJT. Așadar, avea deja cunoștințe clare despre subsolul județului. Clar, am trecut și de pericolul cutremurelor. Tot pe 26 noiembrie, Marcel Mihoc avea un schimb de replici în plenul CJT cu Georgeta Rus, consilier PDL, care și-a exprimat mari rezerve vizavi de prospecțiunile din județ. „Cu permisiunea dvs aș vrea să vă răspund eu. Am citit blogul de socializare al doamnei Rus Georgeta, unde ați scris că apele își vor schimba cursul, că vor veni cutremure și de aceea țin neapărat ca în cel mai scurt timp să vă prezint ceea ce am învățat eu”, îi povestea Mihoc colegei sale din CJT.

E cumva și o ironie aici la adresa naivei consiliere care se sperie de cutremure? Probabil și Rus și-a făcut documentarea după declarațiile unui consilier județean, care, în martie 2013, anunța cutremure în urma prospecțiunilor. Și Mihoc a continuat în aceeași ședință. De data asta, supărat. „Ceea ce mă deranjează este faptul că acum un an și jumătate, când au început prospecțiunile la Jimbolia, nimeni nu a comentat. La Banloc, de asemenea, nimeni n-a avut comentarii. La Șandra, când au venit cei de la petrol și au concesionat toată afacerea la o firmă din București – Expert Petrolium, de asemenea nimeni n-a comentat. Pentru că la Seghed se va construi o centrală atomică, nimeni nu comentează, dar acum vine o firmă și face totul transparent, toată lumea comentează”, spunea Mihoc, tot în plenul CJT pe 26 noiembrie.

Chiar așa, toată lumea comentează la adresa firmei „care face totul transparent”. Inclusiv în martie 2013, comenta unul care trăgea semnale de alarmă, plângându-se că „nimeni nu ne spune ce se întâmplă la orizontală, nimeni nu ne spune cum afectează aceste prospecțiuni”. Repet, e vorba de exact aceeași firmă, extrem de opacă în primăvară, megatransparentă în noiembrie. În fine, pe 30 noiembrie, la Șag, la o dezbatere publică privind gazele de șist, Mihoc a fost iarăși prezent pentru a-i lăuda pe cei de la Prospecțiuni, așa cum a făcut-o și luni, 2 decembrie, la TVR Timișoara. Bun, acum se pune întrebarea capitală, privind bizara transformare a secretarului PSD. Și ar cam fi două variante mai de luat în seamă. Prima ar fi că lui Mihoc – vorbă din popor – i-a venit mintea românului de pe urmă. Iar a doua versiune poate avea legătură cu Legea lobby-ului, care tocmai se discută în parlament. Oricum, lobby sună mai fain decât trafic de influență.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

anonim a spus: (decembrie 12th, 2013 at 10:57 )

aseara au ajuns la concluzia asta cand a fost plimbat sefu ce face prospectiunile de insusi bojinel cu suciu, pe la toti primarii..lasa ca e bine!! in curand adio agricultura in timis

Grunepunkt a spus: (decembrie 12th, 2013 at 19:16 )

Tot flamand esti de cand te cunosc Marcele! Ma mir ca ai scapat pana acum. Spun pana acum pentru ca de data asta ai calcat pe coada pe cine nu trebuie.

Cablistul a spus: (decembrie 12th, 2013 at 23:27 )

Marcele, Marcele, te-a disperat partenera pana ti-ai vandut si prietenii putini pe care ii aveai. Ai tradat tot pentru un rahat de jeep de culoare alba cu care nici nu se mai poate plimba partenera ta ca deja ati intrat in vizorul institutiilor. Jenant, chiar jenant! Ai revenit la masina data de Bojin. A meritat?

Flausatu a spus: (decembrie 14th, 2013 at 12:24 )

Nu va mai luati atat de Marcel ca nu a luat singur banii. Credeti ca Sorinello Copilu’ de Aur n-a luat nimic????

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Start campanie de admitere la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Top