Analog Mania, festival pentru nostalgicii vinilului / PROGRAM + FOTO

Într-o lume hiper-digitalizată, în care toți avem smartphone-uri cu care facem poze, la care ascultăm muzică și ne producem singuri filmulețele de vacanță, există încă nostalgici ai plăcilor de pick-up, ai hârtiei fotografice și ai benzilor de magnetofon. Pentru ei, a început, luni seară, Analog Mania, cel mai mic festival din Timișoara.

analog mania2

Analog Mania a început luni seara la Salonul Vega, în Bastion, dar se va extinde și la Casa Artelor sau la Librăria Cărturești de pe Mercy. Evenimentul poartă amprenta Ambulanței Culturale și se adresează deopotrivă celor mici și celor mari. Organizatorii au pregătit pentru public un program complex care îmbină trei categorii de artă diferită, şi anume fotografie, film şi muzică.

„Acest festival este un eveniment care ne aduce aminte de trecut, de trecerea la digital. El reprezintă o revenire la sufletul analogicului, la lucrurile de care îţi era dor”, spune Sorin Predescu, dirctorul Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniul Național Timiș, partener al organizatorilor. Cei curioşi vor putea admira, la festival, pick-up-uri, magnetofoane, casetoafone, mixere analogice, amplificatoare cu lampă, clape analogice, aparate de filmat pe film şi laboratoare de developat, proiectoare de diafilm şi diapozitive.

Pentru cei mai tineri, unele dintre acestea sunt adevărate obiecte de muzeu. Alții își amintesc cu nostalgie cum developau filmele acasă, în baie, cum își împrumutau benzile de magnetofon cu muzică „interzisă”, dar și cum se uitau la filme, la „video”, în vremurile în care programul TV nu depășea două ore pe seară. În amintirea acelor vremuri, în care, copil fiind, una dintre cele mai bucurii era să asculți basme pe plăci de vinil, cei mici sunt invitați, duminică, la „Povești la pick-up”, începând cu ora 19. „Este important pentru ei să le lăsăm imaginaţia să zboare liber. Să asculte poveştile şi să-şi imagineze ei restul”, explică Emil Kindlein, cel căruia îi aparține ideea de a face un astfel de festival. Biletul de intrare pentru toată săptămâna costă 15 lei, iar pentru o zi, 5 lei.

Programul Analog Mania

Marţi, 3 decembrie
ora 19 – Cărturești Mercy, vernisajul expoziţiei foto Andrada Damianovskaia, „Visul lui Iacob”

Miercuri, 4 decembrie
ora 19, Salonul VegaExperiment audio-vizual Analogic Floyd geometry 84, dr. în arte vizuale Gabriel Kelemen

Joi, 5 decembrie
ora 19, Salonul VegaVinyl, Bandă & Casetă – Suport analog pentru audiofili – prezintă Bogdan Puriş

Vineri, 6 decembrie
ora 19, Salonul Vega – Proiecţie de film – Filme de cineclubul pe 16mm – prezintă dr. Gheorghe Şvaiţer

Sâmbătă, 7 decembrie
Salonul Vega
Maratonul filmului mut
ora 12 – filme de dinainte de 1900
ora 14 – filme din anii anii 1900 -1920
ora 16 – filme din anii 1920 – 1940
ora 19 – Fotografia analogică – prezinta prof. Eugen Bercei

Duminică, 8 decembrie
ora 14, Salonul Vega – Poveşti la pick-up
ora 16, Salonul Vega – Poveşti la pick-up
ora 19 – Concert Kindlein – Cântăreţul cu poeziile, microfoanele de argint şi amplificatoarele cu tuburi – Emil Kindlein – chitări, voce; Doro Iordănescu – voce şi Sergiu Cătană – percuţie

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”

Malurile Begăi vor ajunge la fel cum erau în 1966, o zonă de care să se bucure toţi timişorenii, spun reprezentanţii USR Timiş, însoţind afirmaţia cu o fotografie din anul invocat. O zonă de odihnă, liniște și promenadă, iar nu una de care să profite doar unii.  Zona de pe malurile Begăi trebuie să redevină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişoara trece după un meci dificil de Rapid şi rămâne prima la rugby

Meci intens, salvat de un final spectaculos. SCM USV Timişoara a învins mai greu decât o arată scorul pe Rapid Bucureşti în etapa a 5-a a sezonului regular. A fost 37-14 (11-8) pentru echipa bănăţeană. Per-total, meciul a avut încărcătură, s-a pus umărul serios, de ambele părţi, Rapidul a dat o replică bună, dar a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara trece după un meci dificil de Rapid şi rămâne prima la rugby
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare

Reţeaua de canalizare din Moşniţa Nouă a fost executată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), investiţia fiind de 14,7 milioane de lei.  Lucrarea a fost recepţionată în prezența reprezentanților Aquatim, ai constructorului, ai Primăriei Moşniţa Nouă, ai ADI Apă Canal, Consiliului Județean Timiș etc. Valoarea lucrărilor de extindere a canalizării, conform procesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

autostrada belgrad

Proiectul autostrăzii spre Moravița, studiu de fezabilitate în iunie. Va avea legătură în Serbia?

România se va putea apuca, în curând, de realizarea autostrăzii care va lega Timișoara de granița cu Serbia, singura problemă este că nu se știe dacă va avea la ce să se ”lege” de partea cealaltă. Sorin Grindeanu spune că există un acord, la nivel de state, pentru continuarea și pe partea sârbă a autostrăzii....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul autostrăzii spre Moravița, studiu de fezabilitate în iunie. Va avea legătură în Serbia?

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vineri, 17 mai, la Ghiroda s-a făcut recepția la Dispensarul Uman Ghiroda ,,Dr. Grațian Miclăuș’’. În următoarele 2-3 săptămâni vor fi finalizate toate procedurile necesare pentru ca toate cabinetele să se mute în dispensar.  Consiliul Local Ghiroda a atribuit această denumire în onoarea doctor Grațian Miclăuș, medic primar în Radiologie și imagistică medicală, originar din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dispensar uman modern pentru locuitorii din Ghiroda
Reţeaua de canalizare din Moşniţa Nouă a fost executată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), investiţia fiind de 14,7 milioane de lei.  Lucrarea a fost recepţionată în prezența reprezentanților Aquatim, ai constructorului, ai Primăriei Moşniţa Nouă, ai ADI Apă Canal, Consiliului Județean Timiș etc. Valoarea lucrărilor de extindere a canalizării, conform procesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare
Unul din cele mai aşteptate şi memorabile evenimente organizate sub tutela UPT a ajuns la sfârşit. Au fost câteva zile extraordinare, care lansează astfel o provocare şi pe anul următor. Tech Talks by UPT, conferința de tehnologie organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, care crește de la an la an, a devenit un eveniment emblematic pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tech Talks by UPT – „AI for Humanity” a ajuns la final. Un eveniment de excepţie cu un succes răsunător
Malurile Begăi vor ajunge la fel cum erau în 1966, o zonă de care să se bucure toţi timişorenii, spun reprezentanţii USR Timiş, însoţind afirmaţia cu o fotografie din anul invocat. O zonă de odihnă, liniște și promenadă, iar nu una de care să profite doar unii.  Zona de pe malurile Begăi trebuie să redevină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”
Un nou weekend efervescent, cu evenimente pentru întreaga familie vă așteaptă la Iulius Town Timișoara. La Retro Parada vei descoperi 10 mașini de colecție, iar în cadrul Florall – Festivalul Artei Florale sunt pregătite aranjamente realizate din mii de flori. În Iulius Town sunt pregătite și provocări pentru copii: la Caravana Dințișorului își pot învinge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Retro Paradă cu mașini din anii `20, festival cu mii de flori, Caravana Dințișorului și teatru de păpuși, în weekend, la Iulius Town
Ideea picnicului organizat în parcul din zona Dacia va fi repetată, de această dată în parcul Pădurice. Organizația de Management al Destinației Timișoara, în colaborare cu Asociația Patronală Horetim, organizează un nou eveniment în aer liber pentru toate vârstele. Picnic Atipic va avea loc duminică, 19 mai, între orele 11:00 și 15:00, când timișorenii sunt invitați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În parcul Pădurice va avea loc un nou Picnic Atipic
Top