Ai nostri din alta parte: Victor Garlea, portarul de la Millenium Giarmata

De anul trecut, adică de la promovarea Recașului în Divizia B, apoi de la promovarea ACS Poli Timişoara pe prima scenă a fotbalului românesc, pe la clubul timișorean s-au conceput destule programe și permutări de toate genurile, probabil, menite să dezvolte acest sport destul de vitregit în ultima vereme pe la noi…

victor garlea

Au fost aduși jucători de prima divizie, ce e drept, unii mai bătrâiori, iar alții „necopți” crescuți în ograda proprie au fost trimiși pentru călire în impactul cu ligile a doua şi a treia. Că jucătorii aflați în proprietatea clubului timișorean au fost orientați către alte meleaguri nu-i o idee rea, ba chiar foarte bună, dacă luăm în calcul că majoritatea celor distribuți abia trecuseră de anii junioratului, ba unii chiar înainte de vârsta majoratului. Cel mai important în această situație este aceea că toți cei dați pentru „creștere” la alte echipe să fi fost și urmăriți, adică monitorizați, de cei responsabili (dacă aceștia există!) cu astfel de sarcini din cadrul clubului fost alb-violet.

Mai concret, una este să-i trimiți aiurea și să nu te mai intereseze de respectivii jucători, alta-i treaba când de pildă, acum, la jumătatea campionatului, acolo pe unde activează „împrumutații” se pot face evaluări în ceea ce numim noi creșterea în valoare, număr de meciuri jucate, de unde s-a plecat și cam unde au ajuns acei tineri așa-ziși de perspectivă. Pentru asta este necesar – ori era necesar! – să fie întocmite fișe personale tuturor celor dați să joace, purtate discuții permanente cu antrenorii de la formațiile respective, apoi readuși pentru discuții pe teme de perspectivă etc. Luând în calcule, deși nimănui din cadrul clubuli ACS Poli Timișoara nu i-a trecut prin cap să posteze măcar pe site-ul oficial care ar fi jucătorii împrumutați la alte echipe și dacă se mai știe ceva de aceștia!
Din câte ne amintim noi, un grup polist a fost cedat pentru un an la CS Caransebeș în Liga a III-a, din care fac parte: Artean (20 de ani), Fuchs (21 de ani), Dubei (21 de ani), Constantinescu (20 de ani), Todorov (18 ani)); Dobricean (22 de ani) –Național Sebiș – liga a treia, Gârlea (18 ani) și Pleșcan (19 ani) – la Giarmata – liga a treia. Dintre cei „mutați”, ce e drept, temporar, la această oră suntem în măsură să începem povestea celor plecați vorbind despre evoluțiile tânărului portar Victor Gârlea (fost campion național de juniori în anul 2011 cu Selecționata județului Timiș), așa cum spuneam, în vârstă de 18 ani – el fiind cel mai tânăr portar din liga a III-a, seria a IV-a, care a și prins postul de titular într-o formație cu mulți fotbaliști cu ani grei de fotbal în spate…Naidin, Dancia, Leucă, Stoican, Gideon, Rosenblum, Narița etc.

Victor Gârlea, în cele 13 meciuri pe care echipa sa le-a disputat în acest tur de campionat, a prins zece partide în întregime și doar două din bucăți, la Caransebeș, prima repriză și la Lugoj, al doilea mitan. Titularizarea juniorului Gârlea de către antrenorul Călin Cojocaru (care a dat dovadă nu numai de curaj ci și de intuiție pentru a-l arunca în vâltoarea seniorilor) a însemnat mult pentru jucătorul provenit de la ACS Poli, acesta crescând mult în valoare prin evoluțiile sale la nivelul seniorilor și mai mult decât atât a fost acceptat cu multă încredere de colectivul unei echipe deja sudate la acest nivel al ligii a treia, acolo unde, așa cum știți, fotbalul este destul de greu și implicarea necesită mult curaj, adică trecerea de la campionatul de juniori la nivelul Diviziei C are un alt impact!

Or, așa cum se știe, sau cum se anticipează, ori cum se vorbește în lumea fotbaliștilor, se zice că portarii se maturizează mai târziu, noi credem că a apăra de la 18 ani în liga a treia, pentru Victor Gârlea acest pas devine foarte important și cu mari perspective dacă ținem cont că evoluțiile sale au crescut de la meci la meci, ocazii cu care a a fost apreciat, atât de colegi, cât și de antrenori, precum și de presa de specialitate. Cu o înălțime de 1,86 m, portarul Gârlea, dacă va continua să aibă aceeași atitudine și seriozitate în ceea ce privește pregătirea, cu pași mărunți și siguri, credem că va ajunge mult mai repede la maturitatea necesară pentru a urca și la alte eșaloane superioare față de cel la care evoluează în acest moment, că și așa este în atenția unor echipe din Divizia B. Revenind la cei care se ocupă de monitorizarea jucătorilor pe care îi au în proprietate, considerăm că aceștia ar trebui să se aplece mult mai mult de realitatea în care acești tineri își desfășoară activitatea, asta în cazul când se mai dorește reevaluarea lor pentru clubul ACS Poli.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

DAR COMPARATIV a spus: (decembrie 11th, 2013 at 23:08 )

Sa nu uitam ca PAP a aparat foarte bine in B(adica liga a II-a),in meciuri cu mare miza pt. promovare in prima liga si uite ca nici macar nu a debutat in prima liga, desi sincer fata de Coca, sau Kirev e clar mai bun.

sergiu a spus: (decembrie 12th, 2013 at 08:20 )

Da, asa este Pap a apărat patru jocuri la B, important este că avem talente în zonă, că drumul către promovare în ligile superioare este mai dificil asta-i altă treabă care ține de mai mulți factori.

sorin a spus: (decembrie 12th, 2013 at 09:43 )

E bun baiatul si are sanse sa mai creasca ptr ca joaca !

sa-muray a spus: (decembrie 12th, 2013 at 12:48 )

voi nu vedeti ca Sunda nu se bazeaza pe jucatori tineri. acum vrea sa-l ia pe Bonfim ,care are 32 ani si care nu a mai jucat de nu stiu cat timp. asta este un antrenor mai fricos decat iepurele si nici nu are curaj sa-si assume responsabilitatea rezultatelor. am nimerit din lac in put si echipa se ineaca tot mai mult, dar ce sa faci daca senilul de jakie l-a lucrat pe velcea ca sa-l puna pe sunda , asta a si fost scopul de cand l-a adus la centrul de copii si junior al clubului si acum il tine in brate , ba mai mult de atat ii si spune cam cum sa faca echipa. totusi sper ca cei din conducerea clubului sa se uite mai atent in zona vestiarelor ca totul merge inspre rau. sper sa ma insel !

Titi ,,prosop'' a spus: (decembrie 12th, 2013 at 21:34 )

vreau sa stiu daca antrenorul secund ,mai dolofan, Robi il strigau baietii, se simte bine si daca si-a scos certificat medico-legal dupa pumnul primit in zona pieptului de la antrenorul principal dupa ce s-a primit golul doi de catre echipa voastra. Asa lovitura scurta nu am vazut nici la galele de box pe care le da HBO !!! Saracul baiat ca si asa era fig, dar dupa lovitura aia ma mir ca a mai avut putere sa stea in picioare !!! oricum , cred ca durerea in piept o sa-l tina pana spre sarbatori , ca dupa finalul jocului a vrut sa mearga la medical de pe salvare sa faca un control medical dar acestia erau plecati!!! sa mai veniti la noi cu antrenorul boxer ca ne place, mai ales celor din tribuna care deja l-au poreclit ,,Carl Floci” de Timisoara:))) . Presedintele sectiei de box Chiajna vrea sa-i trimita o invitatie presedintelui de la clubul vostru pentru a face o gala intre asa zisul Chirila ,, Mendoza” contra Sunda ,,Carl Floci” de Banat pe data de 21.12.2013 Stadion ,,Arena Nationala”, deoarece s-ar vinde mai multe bilete decat la Steaua-Bayern Munchn de anul viitor.Va rog sa-i transmiteti multa sanatate antrenorului second si sa nu se descurajeze ca dupa 1 an de pregatire cu Bute, il bate suta la suta pe Sunda Carl Floci de Banat! Sa inceapa pariurile!!! PS::Este interesat si Leonard si Leonard Doroftei de acest talent de Banat, o adevarata forta a naturii !!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Jurnal de campanie (13). S-a mai spart o conspiraţie. Cristopher Cîrpaci chema clanurile alături de Nicolae Robu încă din urmă cu doi ani

Eliberarea străzii Cezar, dar mai ales îndemnul lui Cristopher Cîrpaci adresat coetnicilor săi pentru a-l vota pe Nicolae Robu a fost doar o strategie de campanie electorală a lui Dominic Fritz elaborată de Ocultă împreună cu clanurile ţigăneşti. Acesta a fost „verdictul” dat de cei care se hrănesc cu conspiraţii şi lupte cu statul paralel....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (13). S-a mai spart o conspiraţie. Cristopher Cîrpaci chema clanurile alături de Nicolae Robu încă din urmă cu doi ani
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSU Poli a ratat finala mare la o tuşă, dar a obţinut bronzul la floretă pe echipe

Medalie de bronz pentru floretistele de la Poli. CS Rapid Bucureşti a câştigat titlul naţional în proba feminină pe echipe la floretă, vineri, în Sala de scrimă ”Ana Pascu” din Bucureşti, după ce a învins-o în finală pe CSA Steaua 1, cu 45-35. CS Rapid, condusă de proaspăta campioană de la individual, Emilia Corbu, alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSU Poli a ratat finala mare la o tuşă, dar a obţinut bronzul la floretă pe echipe
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Interes enorm din partea timişorenilor pentru Garry Kasparov şi „Provocările Lumii Moderne”/FOTO

Un dialog de excepţie, ce s-a bucurat de un interes major. Un eveniment marca UPT care a umplut Teatrul Naţional. În urma interesului extraordinar manifestat pentru conferința „Tech Talks by UPT”, Universitatea Politehnica Timișoara a ținut să ofere timișorenilor un eveniment special, dedicat exclusiv dialogului cu Garry Kasparov, sute de admiratori ai legendarului simbol al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interes enorm din partea timişorenilor pentru Garry Kasparov şi „Provocările Lumii Moderne”/FOTO
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Vreți casă frumoasă, cu curte în periurban? Pregătiți banii, la Dumbrăvița e cel mai scump, la Sânmihaiu Român e considerat cel mai ieftin

Dumbrăvița continuă să fie una dintre cele mai scumpe localități din România, ocupând primul loc în Timiș, dar și locul cinci la nivel național. O analiză realizată de imobiliare.ro arată că la Dumbrăvița sunt cele mai scumpe locuințe din periurbanul timișorean, în timp ce la Sânmihaiu Român ar fi cele mai ieftine, dar trebuie spus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vreți casă frumoasă, cu curte în periurban? Pregătiți banii, la Dumbrăvița e cel mai scump, la Sânmihaiu Român e considerat cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ideea picnicului organizat în parcul din zona Dacia va fi repetată, de această dată în parcul Pădurice. Organizația de Management al Destinației Timișoara, în colaborare cu Asociația Patronală Horetim, organizează un nou eveniment în aer liber pentru toate vârstele. Picnic Atipic va avea loc duminică, 19 mai, între orele 11:00 și 15:00, când timișorenii sunt invitați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În parcul Pădurice va avea loc un nou Picnic Atipic
Un nou drum județean, parte a ”centurii mici” de ocolire a Timișoarei face un pas înainte spre modernizare. Consiliul Județean Timiș a semnat contractul de realizare a studiului de fezabilitate pentru porțiunea de drum care leagă Moșnița Nouă de Ghiroda. DJ595E Moșnița – Ghiroda este parte a centurii de drumuri județene, o alternativă la centura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a semnat contractul de realizare a studiului de fezabilitate pentru modernizarea drumului dintre Moșnița și Ghiroda
Muncitorii celor de la UMB se mișcă, pe șantierul Centurii Sud, ca furnicile, iar aceasta se vede efectiv pe șantier. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vizitat vineri șantierul, acolo progresul fizici a ajuns la aproape 85 la sută din total, iar termenul final, adică luna iulie, va fi, cel mai probabil, anticipat, centura urmând să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Centura Sud lucrurile merg strună. Termenul de finalizare a lucrărilor ar putea fi devansat
Dumbrăvița continuă să fie una dintre cele mai scumpe localități din România, ocupând primul loc în Timiș, dar și locul cinci la nivel național. O analiză realizată de imobiliare.ro arată că la Dumbrăvița sunt cele mai scumpe locuințe din periurbanul timișorean, în timp ce la Sânmihaiu Român ar fi cele mai ieftine, dar trebuie spus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vreți casă frumoasă, cu curte în periurban? Pregătiți banii, la Dumbrăvița e cel mai scump, la Sânmihaiu Român e considerat cel mai ieftin
Primăria Timișoara anunță o nouă victorie în lupta cu garajele ”gazdă” pentru murături și biciclete vechi. Municipalitatea a anunțat că a reușit amenajarea a 100 locuri de parcare noi, în zona Lipovei. Acestea au fost amenajate pe locul vechilor garaje. Astfel, pe strada Silistra, la intersecția cu strada Verde, după demolarea a 16 construcții, au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În zona Lipovei au fost amenajate 100 de locuri de parcare după demolarea unor vechi garaje
Aleșii PSD (și nu numai) nu se lasă și convoacă o nouă ședință de plen a Consiliului Județean Timiș pentru împărțirea banilor alocați pentru reparațiile de drumuri județene. La precedenta ședință, luni, proiectul a picat la un singur vot, iar inițiatorii au acuzat conducerea instituției că ar fi manipulat ”tehnic” votul, nu toate opțiunile fiind,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai încearcă o dată. Consilierii județeni, plus PNL, au convocat un nou vot pe modul de alocare a banilor pentru drumurile județene
Staff-ul tehnic al echipei SCM USV Timişoara a decis primul XV pentru partida cu Rapid București. Jocul va avea loc sâmbătă, 18 mai, ora 11.00, la stadionul Gheorghe Rășcanu. Partida contează pentru etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan s-au oprit asupra următoarei formule: Ciprian Chiriac, Eugen...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara întâlneşte Rapidul la rugby
Un dialog de excepţie, ce s-a bucurat de un interes major. Un eveniment marca UPT care a umplut Teatrul Naţional. În urma interesului extraordinar manifestat pentru conferința „Tech Talks by UPT”, Universitatea Politehnica Timișoara a ținut să ofere timișorenilor un eveniment special, dedicat exclusiv dialogului cu Garry Kasparov, sute de admiratori ai legendarului simbol al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interes enorm din partea timişorenilor pentru Garry Kasparov şi „Provocările Lumii Moderne”/FOTO
Eliberarea străzii Cezar, dar mai ales îndemnul lui Cristopher Cîrpaci adresat coetnicilor săi pentru a-l vota pe Nicolae Robu a fost doar o strategie de campanie electorală a lui Dominic Fritz elaborată de Ocultă împreună cu clanurile ţigăneşti. Acesta a fost „verdictul” dat de cei care se hrănesc cu conspiraţii şi lupte cu statul paralel....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (13). S-a mai spart o conspiraţie. Cristopher Cîrpaci chema clanurile alături de Nicolae Robu încă din urmă cu doi ani
Top