Nu lasa cancerul sa te „vindece” de fumat!

Dental Design Timișoara pune preț, în primul rând, pe sănătate. Având în vedere factorii de poluare, alimentația necorespunzătoare sau, pur și simplu, netratarea la timp a unor afecțiuni stomatologice, astăzi, mai mult decât în trecut, riscul apariției cancerului oral este tot mai mare.

De aceea, am decis că este timpul să tragem acest semnal de alarmă și să încercăm să venim în sprijinul vostru cu orice sfaturi este nevoie, dar, și mai important, cu cea mai performantă tehnologie de depistare a cancerului oral, chiar de la primele semne ale bolii. Pentru că ne pasa, pentru că vrem să ne implicăm în conștientizarea comunității noastre asupra acestei boli necruțătoare, vom desfășura pe tot parcursul acestei luni o campanie de informare despre cancerul oral – Nu lăsa cancerul să te „vindece” de fumat!

Velscope VX este cea mai performantă tehnologie care a fost achiziționată recent de Clinica Dental Design din Timișoara. Această investiție a fost făcută cu scopul clar de a veni în întâmpinarea nevoilor celor care înțeleg că trebuie să aibă grijă de sănătatea lor, iar pretul unei consultații va fi minim, respectiv echivalentul a patru-cinci pachete de țigări. Veți afla, în perioada următoare, tot ce trebuie să știți despre acest aparat sau, dacă doriți să vă faceți o programare la o consultație, accesați secțiunea Programari.

Astăzi vom vorbi despre unul dintre principalii factori care declanșează cancerul oral, iar acesta este fumatul. Am selectat, pentru dumneavoastră, câteva sfaturi interesante, venite de la specialiști, care v-ar putea ajuta să vă lăsați de fumat.

Fie că sunteți un fumător „începător” sau un fumător „de cursă lungă”, renunțarea la fumat se poate dovedi destul de grea. Dar, cu cât învățați mai mult despre opțiunile pe care le aveți și vă pregătiți să vă debarasați de acest obicei nociv pentru sănătatea voastră, cu atât va fi mai ușor să reușiți.

Sfaturi utile

1. Ai grijă de tine! În loc să consumi țigări sau mâncare atunci când te simți stresat, anxios sau depresiv, învață să ai grijă de tine. În acest sens, poți, spre exemplu, să te răsfeți cu o muzică bună sau să faci o baie fierbinte în momentele de maximă tensiune. Ideea este să încerci să înlocuiești acest obicei nociv cu ceva care să îți facă plăcere și să îți ofere o stare de relaxare.

2. Mănâncă sănătos, mese variate. Încearcă să consumi cât mai multe fructe și legume și limitează cantitatea de grăsimi. Alege, în schimb, variantele light”, care ți se par gustoase și pe care să le consumi cu plăcere. Evită alcoolul sau cafeaua, asociate cu țigara, care ți-ar putea spori „pofta” de fumat.

3. Bea multă apă. Consumul unei cantități importante de apă (aprox. doi litri pe zi) te ajută să te simți mai energic și elimină toxinele din organism.

fumat

4. Fă o plimbare. Dacă simți că te copleștește nevoia de a fuma, ieși din casă și fă o plimbare. Astfel, nu doar vei arde calorii, ci vei observa că sentimentele de frustrare sau stres, legate de lipsa unei țigări, se vor diminua, ba chiar vor dispărea.

5. Găseste substitut. O scuză des întâlnită la cei care nu se lasă de fumat este teama de a nu lua în greutate. Este adevărat că, atunci când nu fumezi, ai tendința de a mânca mai mult, însă asta nu este o problemă, ba din contră, dacă o faceți așa cum trebuie. Substituiți „alimentul” care vă distruge sănătatea cu alimente bune pentru sănătate cum ar fi legumele și fructele proaspete, cu aport ridicat de vitamine și nutrienți. Astfel, nu doar vă scăpați de o povară pentru organism, ci și câștigati un obicei sănătos pentru voi.

6. Trebuie să știți că există și metode medicamentoase care vă pot ajuta să vă lăsați de fumat, aproape în fiecare oraș unde există o unitate medicală cu specialitatea TBC există și un centru antifumat, unde primiți consultanță și medicamente care vă pot ajuta.

Sper că aceste sfaturi v-au fost de ajutor și așteptăm și părerile voastre pe această temă, mai ales din partea celor care au reușit să se scape de acest „viciu criminal”. Poveștile voastre îi pot inspira pe ceilalți să se lase de fumat și, poate, chiar să-și salveze viața. Nu uitați, campania noastră se numește „Nu lăsa cancerul să te «vindece» de fumat”, tocmai pentru că acesta este principalul factor determinant al cancerului oral. Dacă sunteți fumător, testul Velscope este, practic, obligatoriu! Specialiștii în cancer oral îi indeamnă pe fumători să efectueze acest test o dată la șase luni, pentru că, depistat în stadiu incipient, cancerul oral poate fi învins!

www.dentaldesign.ro
www.drfondrea.ro

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top