Unic in Romania: Drojbere, berea suporterilor lui ASU Poli!

În premieră pentru fotbalul din România, fanii Politehnicii Timişoara au berea lor. La iniţiativa suporterilor formaţiei din cel de-al patrulea eşalon şi a producătorului local Clinica de Bere, după jocul Politehnicii cu Progresul Gătaia, la restaurantul Yugoslavia, a fost lansată berea „Drojbere”.

bere drojdierii

O bună parte a banilor încasaţi din vânzarea berii albe nefiltrate va ajunge în contul formaţiei timişorene, Clinica de Bere fiind unul dintre susţinătorii oficiali ai Politehnicii. De asemenea, cei de la restauranul Yugoslavia vor vira banii pentru fiecare „Drojbere” tot în contul echipei de fotbal. Suporterii timişoreni devin astfel singurii din istoria fotbalului românesc care îşi pot ajuta echipa de suflet, bând chiar berea dedicată acesteia.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

17 comentarii pentru acest articol

klaus a spus: (octombrie 20th, 2013 at 17:33 )

astept sa vad si pe la aialalti din prima liga ca fac asemenea actiuni, nu sa toace numai banul public. velcea si rosenblum sunt tinuti in continuare la acs si is platiti cu bani garla. din banii timisorenilor, ca asa vrea robu. astia de la asu poli isi aduna ei banii si au actiuni bine organizate de promovare a echipei.

mai3 a spus: (octombrie 20th, 2013 at 18:25 )

urmeaza replica celor 3 suporteri acese : PISHVINUL

drukeria-membridepartid a spus: (octombrie 21st, 2013 at 10:47 )

Heinrich Loth actionaul principal de la ‘clinica de bere’ este prieten cu herzog!
se stie ca actionarii bierhaus si darc sunt intr-o anumita tabara politica!..totul este o mizerie!
cat despre promovare, primarul de la Gataia, Raul Cozarov (primar pdl) nu va sta in calea promovarii lui ‘asu’, a primit ordin ferm de la popoviciu si ostaficiuc (sefii lu’ brancovan)!

drukeria a tacut si a fost foarte ‘cuminte’ atunci cand orza, ciuhandu(‘primarulpierdepalmares’) si ostaficiuc(‘auditsecret’) au luat decizia ca echipa vicecampioana a romaniei (campioana morala) sa fie lasata sa se desfinteze! de ce nu ati iesit in starada cand acesti politiceni au luata aceasta decizie?!! atunci nici macar un perete, un zid NU a fost mazgalit in timisoara cu mesaje impotriva desfintarii echipei care elimina detinatoarea europa league! nimic nimic! sau voi atunci nu mai erati suporteri ci brusc, foarte brusc ati devenit cei mai mari aparatori ai banului public?!!!

vedeti..nici n-ati mancat rahat, nici gura nu va miroase!

apropo.. ‘achizitiile’ lui ‘asu’ le mai prezentati in birtu lu’ herzog?

Manu O. a spus: (octombrie 21st, 2013 at 10:54 )

Asa se intampla cand exista implicare directa si pe bune. Exemplul ASU ar trebui sa fie model pentru functionarii publici din cadrul ACS Poli, care incaseaza bani fara sa faca nimic.

Otto a spus: (octombrie 21st, 2013 at 11:46 )

@drukeria-membridepartid – vezi sa nu-ti musti buzele de ciuda, poate te otravesti.
Sau mai bine bea o Drojbere si relaxeaza-te contribuind la conspiratia herzogheriei mondiale la zdruncinarea edificiul robian 🙂
Armatele intunecate ale Mordorului taranist se apropie amenintator, iar cei 10 membri ai PNTCD-ului se pregatesc, asemenea lui Pinky si Brain, sa cucereasca lumea.
Vezi ca si nazistii si-au inceput ascensiunea intr-o berarie, eu zic sa-ti pregatesti valizele, ca nu-i a buna 🙂
Oculta herzogherista se extinde asemenea unei hidre

@ iusty umflatu a spus: (octombrie 21st, 2013 at 12:21 )

am auzit ca se baga saorma la darc, sa te vad acum cum vei mai rezista in tabara sclavilor de recas.
PS
daca intri in herzogherie o sa primesti extra maioneza 🙂

sam a spus: (octombrie 21st, 2013 at 13:06 )

e normal ca cei de la drojpoli sa bea drojbere,ceilalti asteapta sa vada ce parere are sefu

sam a spus: (octombrie 21st, 2013 at 13:11 )

la drojpoli se bea drojbere ,dincolo se asteapta incuvintarea sefului

sam a spus: (octombrie 21st, 2013 at 13:12 )

rusine

sam a spus: (octombrie 21st, 2013 at 13:21 )

la drojpoli se bea drojbere

sam a spus: (octombrie 21st, 2013 at 13:24 )

cu totii suntem niste prostanaci,hai cele 2 poli si cele ce se vor mai infiinta

@sam a spus: (octombrie 21st, 2013 at 14:35 )

sam, ai patit ceva? hai sa nu mai fim carcotasi si sa apreciem ce e de apreciat. asta cu berea e o idee excelenta. poate invata ceva de aici si aia care toaca banul public si tin in functie oameni incapabili sa lucreze altundeva.

Noni a spus: (octombrie 21st, 2013 at 14:48 )

Bravo lor! Cata vreme recunosc ca ASU NU E POLI, este doar o echipa fondata de Robu si altii in 2005, inscrisa de ei in liga 6, promovata de ei in liga 5, adoptata moral de drukeria in 2012 si promovata de drukeria din liga 5 in liga 4, dupa ce 4 echipe cu drept de promovare s-au retras in mod cel putin dubios din fata ASU pentru ca aceasta sa poata promova… cata vreme recunosc asta si ca au mazgalit peretii cu AC Recas nu e Poli si ca habar nu au ca la Munchen de pilda sunt palmieri, ce-i drept ceva mai mari si mai frumosi ca ai nostrii cu toate ca la Munchen e mai frig ca in TM pentru ca este mai in Nord…cata vreme recunosc ca sunt o grupare Politizata dinspre partea PNTCD + PDL (Ostaficiuc a fost la meciul cu Gataia, iar berea si-o beau in barul lui Herzlog) eu ma bucur pentru ei si le beau si berea! Dar sa nu ne vanda gogosi! Ca unii de pe aici mai stim si putina instorie de Poli, mai stim si de Fulgeru Bragadiru si stim cum s-au intamplat lucrurile! Nu uitati ASU nu e Poli!

antirob a spus: (octombrie 21st, 2013 at 16:16 )

…atat a mai ramas de megaproiectul aceserecash :postacii si palmierii.Fiecare postac are nevoie de echipa primarului sa se simta respectat in calitatea lui de suporter asa cum orice cioara are nevoie de palmieri sa se simta respectata in calitatea ei de pasare exotica.

Ricky Scheel a spus: (octombrie 21st, 2013 at 16:48 )

sa curga berea pe toate drumurile ….am sa beau pana ma pis pe mine ….

@antirob a spus: (octombrie 21st, 2013 at 17:32 )

dar tu ce esti, daca nu tot postac? sunteti postaci si de-o parte si de cealalta. problema e ca si voi daca ati juca pe dan paltinisanu v-ati vedea la fel de putini. e mai usor sa joci pe un stadion de cateva sute de locuri si sa lasi impresia ca e emulatie.

VRS a spus: (octombrie 23rd, 2013 at 12:05 )

Poli a murit demult !
Adevaratii polisti stiu asta .
Atata tevatura pt doua echipe artificiale sustinute din ambitii politice .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF)  Timiș. Tot astăzi, la ora 15.00, a fost şi termenul limită de depunere a candidaturilor, cea depusă  de Mateescu fiind însă singura. Actualul preşedinte al AJF, Romeo Malac va candida în echipă cu Mateescu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

România nu este condusă de o coaliție. Este administrată printr-un armistițiu administrativ cu program zilnic, unde singura doctrină pare a fi evitarea oricărui risc. Coaliția guvernează cu frâna de mână trasă – o stare de paralizie prudentă care transformă improvizația în regim permanent. Iar costurile încep să se vadă clar în cifrele economiei și în disprețul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prețul stabilității iluzorii: de ce guvernarea prin ezitare ne împiedică să avansăm
În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele, As Tour Timişoara vă invită să trăiți această experiență autentică: plimbări cu barca, gastronomie locală, natură pură, oameni calzi și momente care rămân în suflet. Nu este doar o vacanță! Este o întâlnire cu liniștea şi cu natura. As Tour...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AS Tour Timişoara vă invită la un sejur de vis în care să descoperiţi secretele Deltei Dunării
Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF)  Timiș. Tot astăzi, la ora 15.00, a fost şi termenul limită de depunere a candidaturilor, cea depusă  de Mateescu fiind însă singura. Actualul preşedinte al AJF, Romeo Malac va candida în echipă cu Mateescu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi
Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți cei care vor să pornească într-o nouă aventură prin frumosul nostru județ. Și ce loc poate fi mai potrivit decât Jimbolia, 6 muzee, doar o oră de mers cu mașina din Timișoara și o zonă naturală cu bălțile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special
Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
În ciuda dificultăților și a problemelor cotidiene, la Gara Mare se face un proiect fantastic, care a dat deja roade. Vorbim de Generația 2015 (U11), care deja are rezultate bune pe plan național și internațional și este considerată una din cele mai bune din România. 14 copii, alături de antrenori și staff au ajuns astăzi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Generația de aur a juniorilor CFR Timișoara se pregătește în Antalya pentru un an cu multe provocări
În județul Timiș a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. De această dată nu într-o gospodărie sau o crescătorie profesională, ci la mistreții de pe un fond de vânătoare. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că joi a fost confirmat un caz de Pestă Porcină Africană la mistreți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Oloșag a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. Au fost luate deja primele măsuri
Administrația județeană e dispusă să investească sume suplimentare, dacă va fi nevoie, pentru finalizarea stadionului Eroii Timișoarei. Deocamdată, spre acest proiect au plecat de la CJ Timiș 10 milioane din cele 20 stabilite în buget. Pentru restul banilor se așteaptă la decontat noi facturi. Șantierul viitorului stadion din Calea Buziașului este un adevărat magnet pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș cere noi facturi la decontat de la Primăria Timișoara, pentru stadionul LEGO/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș deschide calendarul 2026 al sesiunilor de informare pentru agenții economici cu un seminar dedicat reglementărilor din domeniul legislației muncii, derulat sub genericul „Noutăți și modificări legislative ale Codului Muncii”. Evenimentul este organizat de CCIA Timiș în calitate de partener Enterprise Europe Network, în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legislația muncii, în dezbatere la CCIA Timiș
Timișorenii care vor să ajute la susținerea Asociației Poli, organizația dedicată salvării și îngrijirii animalelor, sunt așteptați la Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, un eveniment caritabil găzduit de Toffee Coffee din Timișoara. Dragostea se sărbătorește cel mai frumos cu muzică bună, o cafea aromată și zâmbete din inimă. Acțiunea va avea loc joi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutați la salvarea animalelor, participați la evenimentul caritabil Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.