PSD si-a tras partea leului la deconcentrate / LISTA SEFILOR

Motto: „Ciolanul e bun” – Ilie Sârbu, socru și senator PSD de Timiș

În anul 2012, când a venit la putere în urma unei moțiuni de cenzură, USL promitea că va fi altceva decât PDL. Printre primele promisiuni a fost aceea că nu va schimba șefii din instituțiile deconcentrate pe criterii politice, schimbări urmând să se facă doar de la subsecretari de stat în sus.

derector

Evident, nimeni nu a crezut în aceste promisiuni, nici măcar liderii USL care le-au propagat. Astfel că, imediat după preluarea puterii, chiar dinainte de alegerile parlamentare, USL a purces la schimbarea șefilor de instituții deconcentrate. Nu că PDL ar fi avut niște eminențe în aceste funcții, dar nici cei mai mulți dintre înlocuitorii lor de la PSD și PNL nu au nicio treabă cu meritocrația.

Astfel, pentru mulți dintre noii directori, cea mai bună recomandare a fost aceea de buni trepăduși la partid. PSD a reușit să-și înșurubeze în scaune mult mai mulți oameni decât PNL. Astfel, 22 de directori sunt membri PSD sau numiți în funcții de acest partid. PNL și-a impus oamenii doar în nouă fotolii de directori. Mai jos vă prezentăm lista cu toți directorii de instituții deconcentrate din județul Timiș. Sau, în limbajul lui Ilie Sârbu, lista ciolanelor și a titularilor lor

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Timiş – Director executiv: Florin Marius Faur (PDL)

Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații – șef regional: Viorel Bota (PSD)

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş – Director: Ioana Giorgina Grigorie (PNL), director adjunct: Marcel Miclău (PSD)

Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Timiş – Director executiv: Gheorghe Manolache (PSD)

Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara – Director: Mihai Cepeha (PSD)

Administraţia Bazinală de Apă Banat – Director: Lucian Ervin (PSD)

Casa de Cultură a Studenţilor – Director: Vlad Gârboni (fiul lui Ioan Gârboni – PNL)

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş – Preşedinte-Director General: Victor Dumitraşcu (PSD)

Casa Judeţeană de Pensii Timiş – Director: Ioan Căprariu (PSD)

Clubul Sportiv Municipal Timişoara – Director: Lucian Reclaru (PSD)

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Timişoara – Director: Flavius Nicoară (PNL)

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Timiş – Director: Mihaela Ignat (PSD)

Comisariatul Județean Garda de Mediu – Mariana Lorinczi

Compartimentul de Inspecţie Teritorială pentru Resurse Minerale Timişoara – Şef birou: Adrian Anescu (PSD)

Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Timiş – Director: Horia Vermeşan (PDL)

Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Timiş – PNL (probabil, deocamdată postul e vacant după demiterea lui Florin Nedelcu)

Direcția Județeană de Poștă – Ioan Râpă (PSD)

Direcția Regională de Drumuri și Poduri – Director: Ioan Ambruș (PNL)

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş – Director: Tudor Constantin (PSD)

Direcția Regională pentru Accize si Operațiuni Vamale Timișoara – Gabriel-Cristian Moldovan (PSD)

Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timiş – Emil Crăciunoiu (PSD)

Direcția Județeană de Metrologie Legală Timiș – Stancu Filip (PSD)

Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Timiş – Director: Sorin Vlad Predescu (PNL)

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş – Director: Adrian Tal (PSD)

Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Timiş – Director: Doru Petanec (PNL)

Direcţia Regională de Statistică Timiş – Director: Sorin Belea (PDL)

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş – Radu Popa (UNPR)

Garda Financiară – Secţia Judeţeană Timiş – Director: Adrian Cucu (PSD)

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Timiş – Doru Covaciu

Inspectoratul Teritorial de Muncă – Director: Pavel Kassai (PSD)

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş – Sorin Muntean

Inspectoratul de Stat în Construcţii – Direcția Regională în Construcții Vest – Director: Ion Constantin (PSD)

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Banat al Judeţului Timiş – Mihai Benga

Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş – Inspector general: Cornel Petroman (PNL), inspector general adjunct: Aura Danielescu (PSD)

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara – Ion Mirescu

Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Timişoara – Aristotel Vişoiu (PDL)

Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Timiş – Camelia Giuchici (PSD)

Oficiul pentru Studii Pedologice şi Agrochimice Timişoara – Dorin Ţărău (PSD)

Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație Timișoara – Adrian Păşcuţă (PNL)

Spitalul Județean Timișoara – Director: Iulius Jugănaru (PNL)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Un timisorean a spus: (octombrie 10th, 2013 at 07:59 )

O adunatura de incompetenti,de securistii sau copiii lor,deghizati,fosti militieni spagari,etc ,care ,probabil in afara de Faur,au contribuit ,dupa spusele „celor care cunosc”, cu cel putin 50000 la bunastarea celui care gestioneaza pozitia ciolanelor din judet. De fapt la asta se pricepe cel mai bine „prea sfintia sa” ! A,si la combinatiile facute in numele si pe spatele „copiatorului” sef din palatul victoria ptr bunul mers al tarii . Singurul lucru pe care-l uita este ca ,deobicei,roata se mai intoarce o data.

Zoro a spus: (octombrie 10th, 2013 at 10:01 )

Nu mai generalizati!! Tipul acesta de atitudine ne face de ras peste tot in lume!! Credeam ca deBanat.ro e un site respectabil, insa se pare ca m-am inselat! Va tabloidizati pe zi ce trece. Cum ar fi sa afirmam ca toata presa din Romania e de 2 bani, toti jurnalistii sunt aserviti politic? Hai sa generalizam! Sau afirmatia mea e adevarata si nu va deranjeaza acest aspect, dna deBanat?

tot un timisorean a spus: (octombrie 10th, 2013 at 10:17 )

cred ca e adevarat faptul ca nu toti directorii anteriori guvernarii usl au fost schimbati….sant o serie de buni profesionisti ramasi , tocmai pe acest criteriu profesional , dupa ce le-a fost analizata activitatea

Alex a spus: (octombrie 11th, 2013 at 13:38 )

De ce il tot uitati pe GROGORE GRIGOROIU la Casa Studentilor ca director adjunct?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top