Acuze grave: sefii Colterm mint timisorenii, dar au salarii de 10.000 de lei

Liderul Sindicatului CET Sud aduce grave acuzații actualei conduceri a Colterm. Victor Ghenea susține că societatea are acum patru directori, în loc de doi, și că datoriile nu ar putea fi plătite nici în patru ani. Conform aceleiași surse, prețul real al gigacaloriei la Timișoara este de 380 de lei, nu 325, cât susține administrația locală.

colterm

Liderul Sindicatului CET Sud, Victor Ghenea, a trimis mai multor oficiali și politicieni locali o scrisoare deschisă referitoare la problemele cu care se confruntă în prezent Colterm. Singurul care a răspuns, deși a fost ultimul sesizat, este deputatul PDL Alin Popoviciu. Acuzațiile lui Ghenea sunt extrem de grave și prezintă o situație mai mult decât sumbră a societății de termoficare. „Îmi pare rău că au fost dați afară 200 de oameni pe criterii total aiurea. Am solicitat pentru anul 2012 să-mi prezinte un rezultat al restructurării. Nu s-a dat un răspuns nici până în ziua de azi. Pe site-ul primăriei este afișat bugetul cu cheltuielile salariale pe 2012 şi 2013. Se constată că pe 2013 a crescut în loc să scadă”, susține Ghenea. Sindicaliştii spun că mai apoi s-au făcut alte angajări, iar directorilor li s-au dublat salariile, care ajung și la 10.000 de lei lunar, de persoană.

victor ghenea colterm

Liderul de sindicat afirmă că administrația minte în privinţa preţului real al gigacaloriei. Acesta ar fi 380 de lei, nu 325, și, în plus, pierderile sunt de 40%, nu de 25%, cum se susține oficial. O altă problemă ar fi cumulul de funcții. „Directorul comercial deţinea funcţia de şef de personal, coordonator oficiul juridic secretar consiliul de administraţie şi secretar AGA. Am sesizat acest lucru şi am înţeles că şi-a dat demisia de şef de personal, dar scandalul a durat aproape doi ani. Era şomer, lucrase la Carpatair şi l-au adus de bun la noi să salveze Colterm”, spune Victor Ghenea. El reclamă și faptul că managerul Colterm, Petrică Pampu, l-a angajat pe nașul său, Ion Samuilă, iar în 24 de ore acesta era instalat director tehnic adjunct. „Datoriile sunt de 130 de milioane la ora actuală. Dacă ne dă pe toţi cei 879 de oameni afară, nu plătesc în următorii trei-patru ani datoriile”, a conchis liderul de sindicat.

Deputatul PDL Alin Popoviciu crede că primarul Nicolae Robu, care ar trebui să ia măsuri la regiile și societățile din subordinea municipalității, a pierdut de tot contactul cu realitatea. „Omul ăsta este ca Michael Jackson. Şi ăla trăia într-un dormitor. M-am tot gândit cu cine să îl compar. Michael Jackson nu a murit, trăieşte în Timişoara. Deci omul ăsta este într-un glob de sticlă şi problemele de jos nu vrea să le asculte”, a mai spus Popoviciu. În ultimii trei ani, au renunțat la serviciile Colterm nu mai puțin de 15.000 de timișoreni.

Directorul Colterm, Petrică Pampu, nu vrea să comenteze prea mult acuzațiile care i se aduc. „Acest sindicat, unul din cele patru, a mai ridicat problema şi la domnul primar. Domnul primar a făcut un control, dar nu neapărat pe problema ridicată de sindicat, şi a vrut să vadă imaginea financiară a firmei şi problemele care sunt. Raportul s-a făcut de către primărie, este o concluzie”, a declarat, laconic, Pampu. El a spus că urmează să-și prezinte poziția detaliată într-un comunicat de presă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

anonim a spus: (octombrie 17th, 2013 at 16:00 )

asa e!! toate unitatile din subordinea consiliului local sunt de fapt locuri in care partidele isi numesc oamenii pt a putea mulge cat mai mult din banul public, asta in conditiile in care societatile de care vorbim sunt practic in pragul falimentului din cauza gradului de indatorare..se pare ca usl primeste un pumn mare in stomac odata cu aceste dezvaluiri..

JAN a spus: (octombrie 17th, 2013 at 16:27 )

De situatia dezastruoasa de la colterm sunt vinovati urmatorii tovarasi din primarie:robu,borza,dragoi, culita zubascu,haracicu,mircea, toanca.La bulau cu ei.

colterm a spus: (octombrie 17th, 2013 at 16:52 )

salariul lui pampu depaseste cu mult 10.000 de lei! si e un nenorocit care injura pe toata lumea si se poarta cu angajatii ca si cu negrii pe plantatie

pampule!! a spus: (octombrie 17th, 2013 at 17:14 )

a tinut-o acolo unde a fost ascultat !! primarul care te tine pe tine artificial in functie acolo nici nu a vrut sa auda de el si scrisoarea lui! asta 1.
2. cum dracu ai tupeul sa vorbesti despre situatia economica proasta cand tu iei peste 10.000 lei salar lunar>>?????

laurentiu a spus: (octombrie 17th, 2013 at 17:16 )

robu e la fel de manjit ca si tine!! un nenorocit!! si spagar !! ti-ai bagat toate neamurile in funcvtii de conducere

lucian a spus: (octombrie 17th, 2013 at 17:36 )

la colterm problemele sunt la nivelul salariilor directorilor..adica foarte mari! robu si camarila inchid ochi si fabrica rapoarte care nu au nimic in comun cu realitatea din teren pt ca, coltermul este o sursa importanta de bani pt pnl..punct! nu o sa se schimbe nimic

pinky a spus: (octombrie 17th, 2013 at 20:00 )

Corect…dar sa nu uitam ca problema salariilor mari este treaba consiliului de administratie. Cam asa sta treaba… voteaza salariul mare pentru directorul general si ei primesc remuneratie procentuala din salariul acestuia. Din pacate asa este la toate regiile din cadrul Consiliului Local. Mai cititi si voi ceva legislatie…

anonim a spus: (noiembrie 7th, 2013 at 20:21 )

Directorii de la colterm Pampu Petrica, nasul Samoila Ion, Buciu Ionel, Mircea Cristian au salarii de 10.000 de lei pe luna + indemnizatia de 20.000 lei pe sedinta lunara ca membri ai consiliului de Administratie, masinile de serviciu 24 ore la dispozitia lor pe care le deconteaza lunar 200-300 lei lunar, protocol si alte beneficii. Finul Popa Dorin incompetentul a fost schimbat din director de productie, sef la Resurse Umane, la ora actuala este sef la mediu are acelasi salar si sporuri ca si cand a fost director. Cei doi lideri de sindicat protejati de conducere se plang de faptul ca a inceput sa se spuna adevarul si ca este o zicerie dar nu inteleg durerea oamenilor care au fost dati afara abuziv care au rate la banci care au foarte mari greutati materiale ei isi vad numai de interesul lor dar ii va bate dumnezeu pentru aceaste suferinte.

anonim a spus: (noiembrie 14th, 2013 at 06:25 )

Traim intr-o tara unde se promoveaza coruptia actuala guvernare usl se ajuta intre ei SA VA FIE RUSINE DOMNULE PRIMAR CA NU ATI FACUT LUMINA IN CAZUL DISPONIBILIZARILOR DIN SC COLTERM SA ….SE FURA IN CONTINUARE….NU SE IAU MASURI NICI LA ORA ACTUALA …ROBU ..ZERO PENTRU…TIMISOARA, in perioada mandatului tau se fac abuzuri .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, prin Serviciul de Investigații Criminale, face un apel public către cetățeni pentru a ajuta la identificarea persoanei bănuite de comiterea unui furt calificat. Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, fapta a avut loc în data de 24 octombrie 2026, pe raza municipiului Timișoara, când un autoturism marca Hyundai Kona a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.