Robu s-a sucit si urca problema maidanezilor pe Facebook

La numai două zile distanță de la momentul în care a spus că problema câinilor maidanezi este sub control și nu are de gând să-i eutanasieze, primarul Nicolae Robu s-a sucit din nou. Printr-un sondaj pe Facebook, el își întreabă prietenii virtuali dacă eutanasierea ar fi o soluție.

robu cu miini

În urmă cu două zile, Nicolae Robu afirma, într-o conferință de presă, că sterilizarea câinilor vagabonzi este suficientă în Timișoara, pentru a nu apărea tragedii precum cea din București, unde un copil de patru ani a murit sfârtecat de maidanezi. Robu a spus că situația câinilor fără stăpân este cumva sub control, în Timișoara existând în jur de 3.000-3.500 de astfel de exemplare, din care 1.600 au fost sterilizate și au crotaliu în urechi. Altfel spus, primarul recunoaște că 1.600 de câini au fost sterilizați, apoi redați străzii, de parcă ar mușca cu organele genitale, iar nu cu dinții.

Probabil în urma comentariilor nu prea favorabile vizavi de soluția sterilizării și aruncării în stradă, Nicolae Robu a revenit duminică asupra problemei. Unde altundeva, dacă nu pe Facebook? Primarul Timișoarei a deschis „un nou sondaj foarte important”. Pe modelul Sorin Oprescu, Robu refuză parcă să-și aume răspunderea într-o problemă extrem de spinoasă, aruncând-o pe umerii prietenilor de pe Facebook.

Sondajul are formula următoare: „Referitor la problema câinilor fără stăpân. Optați între soluțiile A și B:

A. 1. Se sterilizează toți câinii maidanezi din gospodării și de pe străzi.
2. După sterilizare, câinii de pe străzi se dau spre adopție, iar dacă nimeni nu-i adoptă în termen de o săptămână, se relasă pe străzi.
3. Câinii sterilizați care, relăsați pe străzi se comportă agresiv, se consideră bolnavi și se eutanasiază.
B. Se eutanasiază toți câinii fără stăpân găsiți pe străzi.”

Din modul în care sunt formulate opțiunile se vede și acum că primarul nu este adeptul eutanasierii. Asta îl face, pentru prima dată, să aibă o altă părere decât șeful său de partid, Crin Antonescu, adeptul eutanasierii tuturor maidanezilor. Altfel, interesant de aflat cine și cum stabilește care maidanezi „se comportă agresiv pe străzi”, pentru a fi eutanasiați.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

ino the perfect spirit a spus: (septembrie 8th, 2013 at 13:16 )

PUNEȚI-O THIS WAY! CE SE ÎNTÎMPLĂ CU OAMENII FĂRĂ ADĂPOST CARE DORM PE STRĂZI ÎI LUĂM LE DĂM UN ADĂPOST ȘI AVEM CÎT DE CÎT GRIJĂ DE EI!!???TOT CE NE ÎNCONJOARĂ ÎNSEAMNĂ VIAȚĂ ȘI TREBUIE TRANSFORMAT ÎN SPIRIT DE VIAȚĂ!CHIAR ȘI UN CÎINE CARE FIIND ÎNGRIJIT DEVINE CEL MAI BUN PRIETEN AL OAMENILOR!!DECI TREBUIE STRÎNȘI DE PE STRĂZI ȘI PUȘI ÎN ADĂPOSTUL LOR UNDE SĂ POATĂ EXISTA DECENT MĂCAR NU DEMONSTRĂM CĂ SÎNTEM CRIMINALI AI NATURI UMANE!! ȘI LOCUIM ÎN ARMONIE CU SPIRIT DE VIAȚĂ!!–???

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!

alex a spus: (septembrie 8th, 2013 at 13:58 )

Robu asta pe zi ce trece tot mai prost este…..pai bai frate ori esti primar si ai OO, asumandu-ti ceea ce spui sau faci, ori o lasi balta. Frectii dinastea cu sondaje pe facebook sunt pentru infantili, nicidecum pentru un primar al unui oras cu peste 300.000 de locuitori. Bine acum intre noi fie vb Robu a ramas cu mintea la 20ani cand era student….

Pop a spus: (septembrie 8th, 2013 at 16:15 )

Primare daca ai coaie livhideaza toti caini!!si nu mai fa tam tam pe fb

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş

Viitorul prefect de Timiş va fi ales între avocatul Cristian Clipa şi omul de afaceri Dan Iliescu, au declarat pentru deBanat surse din PSD. Amândoi sunt cunoscuţi ca şi critici acerbi ai administraţiei Fritz. PSD urmnează să numească prefectul de Timiş după demisia lui Paul Finta (USR). Acesta din urmă era oricum demis dacă nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Grav accident la Dumbrăvița, carambol între un camion și două mașini

Un grav accident rutier a avut loc luni dimineață pe drumul județean DJ 691, în localitatea Dumbrăvița, unde un autocamion și două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. Alerta a fost dată în jurul orei 07:55, moment în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș a fost solicitat să intervină de urgență pentru descarcerarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident la Dumbrăvița, carambol între un camion și două mașini

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viitorul prefect de Timiş va fi ales între avocatul Cristian Clipa şi omul de afaceri Dan Iliescu, au declarat pentru deBanat surse din PSD. Amândoi sunt cunoscuţi ca şi critici acerbi ai administraţiei Fritz. PSD urmnează să numească prefectul de Timiş după demisia lui Paul Finta (USR). Acesta din urmă era oricum demis dacă nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş
Un grav accident rutier a avut loc luni dimineață pe drumul județean DJ 691, în localitatea Dumbrăvița, unde un autocamion și două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. Alerta a fost dată în jurul orei 07:55, moment în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș a fost solicitat să intervină de urgență pentru descarcerarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident la Dumbrăvița, carambol între un camion și două mașini
La începutul aceste luni, după plecarea forţată din funcţie a lui Dominic Fritz, atribuţiile de primar al Timişoarei au fost preluate de viceprimarul Ruben Laţcău. Imediat după acest schimb de ştafetă, DNA a deschis un dosar penal referitor la Colterm. Despre situaţia de la Colterm, dar şi despre administraţie şi politică într-un interviu cu Ruben...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.