„Nu ucideti! Rezolvati!”, mesaj anti-eutanasiere de la Timisoara / FOTO

Aproximativ 100 de persoane s-au adunat, sâmbătă după-amiază, în Piața Victoriei, pentru a protesta paşnic împotriva eutanasierii în masă a câinilor fără stăpân. Participanţii susțin sterilizarea ca măsură de reducere a numărului de animale lăsate libere pe stradă.

protest ciini17

Protestul, urmat de un marș, a început în fața Operei. Pe bannerele afișate de participanți se puteau citi texte precum „Opriţi înmulţirea câinilor fără stăpân prin sterilizare”, „Soluţii eficiente există, aplicaţi-le” sau „Omul e vinovat pentru câinele abandonat”. Pe caldarâm a fost desfășurat, de asemenea, un banner de mari dimensiuni, pe care scria „Nu ucideţi! Rezolvaţi!”. „Ne-am adunat aici pentru a protesta îmotriva legii care permite eutanasierea câinilor în masă. Considerăm că este o soluţie falsă, care instigă la inumanitate și ură. Noi nu vrem câini pe stradă, ştim că există soluţii, le-am propus de foarte multe ori. În ultimul timp am fost şi ascultaţi şi vrem împreună să rezolvăm problema. Nu numai să oprim eutanasia, dar şi să se aplice nişte soluţii eficiente cum ar fi sterilizarea câinilor din gospodării, sancţionarea abandonului, sterilizarea câinilor de pe stradă şi, bineînţeles, păstrarea câinilor agresivi în adăposturi, ceea ce în momentul de faţă nu se întâmplă”, a spus una dintre protestatare.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Dan a spus: (septembrie 21st, 2013 at 21:01 )

Solutii foarte bune daca sunt platite exclusiv din banii iubitorilor de animale. Daca iubitorii de animale nu ar fi fost niste oameni cu doua fete, niste farisei si profitori, ar fi strins pina acuma toti cainii vagabonzi de pe strada – pe banii lor proprii si pe donatiile primite pentru acest scop de la sponsori si donatori din strainatate, plus multa munca voluntara, nu sa-si faca salarii si onorarii bune si sa profite personal plus sa ceara de la alti concetateni care nu sunt implicati, adica majoritatea populatiei bani si intelegere cu subtextul ca nu sunt milosi si nu au inima pentru caini strazii!
Oare pentru sobolani si soareci nu protesteaza? care sunt otraviti fara mila, doar si ele sunt animale dragute!

ino the perfect spirit a spus: (septembrie 22nd, 2013 at 13:20 )

CÎINELE ESTE CEL MAI IUBIT ANIMAL TREBUIE PROTEJAT ȘI ÎNGRIJIT DE OM! DAR ATUNCI CÎND OMUL CADE ȘI NU SE POATE ÎNGRIJI PE SINE CUM SĂ MAI PRETINZI SĂ IUBEȘTI UN CÎINE???ÎNTREBAREA ZILEI OARE CÎINELE ÎȘI ABANDONEAZĂ STĂPÎNUL???EU ZIC NICIODATĂ!!AR FI ORICÎND ȘI ORINDE ALĂTURI DE EL ȘI GATA ORICÎND SĂ-L APERE!! DECI MĂCAR SĂ IUBIM PE CEI CE NE IUBESC SIGUR CĂCI ÎN REST NU A MAI RĂMAS NIMIC DIN ACEASTÂ EXISTENȚĂ NEMILOASĂ!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!

Hingher Pe Viata a spus: (octombrie 17th, 2013 at 11:14 )

Visul meu este sa port pantofi din piele de maidanez .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii

În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Când și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de primar s-a vehiculat că face asta doar ca să-i strice lui Dominic Fritz calculele, dar Moș se pregătește pentru începutul campaniei electorale făcând declarații curajoase. „Vreau să vin în fața timișorenilor cu angajamente precise și termene clare pentru realizarea proiectelor propuse. Dacă la finalul termenelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș – “ Îmi iau angajamentul că dacă nu voi respecta termenele proiectelor pe care le voi demara voi demisiona”
Cu banii asigurați pentru ridicarea unui campus pentru învățământ dual, Primăria Timișoara, împreună cu ceilalți membri ai Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social derulează o campanie de informare cu privire la oportunitățile oferite de învățământul dual. În cadrul campaniei, vor fi organizate sesiuni de informare în școli din Timișoara și județ și vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara și partenerii din programul campusului de învățământ dual se pun pe promovat acest sistem educațional
Institutul Regional de Oncologie Timișoara, care se va ridica pe Calea Torontalului, este cea mai mare investiție din istoria sistemului medical timișean: aproape 250 de milioane de euro, finanțare asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență.  “Să aducem această mare investiție aici a reprezentat cea mai grea luptă pe care am dus-o pentru că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis: Lupta pentru Institutul de Oncologie din Timișoara a fost cea mai grea
Începând de joi, 9 mai, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va relua operațiunea de montare de parapet median pe centura Timișoara, în zona localității Dumbrăvița spre intersecția cu drumul comunal cu localitatea Covaci. Pe durata lucrărilor de montare a prefabricatelor, circulația va fi dirijată de piloți de trafic. Cei de la DRDP nu uită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara continuă cu amplasarea de parapet median pe Centura Timișoarei
Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara a participat, la Praga, în Cehia, la etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, un prestigios concurs științific studențesc în domeniul dreptului Uniunii Europene. Aflat la a 29-a ediție, organizat de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre, în cooperare cu Curtea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara a obținut Premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise din concursul Moot Competition
Consiliul Județean Timiș a inițiat procesul de transparență decizională asupra proiectului de hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 290 din 19 decembrie 2023, privind aprobarea tarifelor de interes județean și a prețurilor de pornire la licitații pentru anul fiscal 2024. Acesta se referă la propunerile de modificare a tarifelor de pornire a licitațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește modificarea tarifelor de închiriere la Bastionul Theresia și la Palatul Administrativ
Odată lansată ediția din acest an a Bugetului Participativ la Timișoara, primăria lansează apelurile pentru selecția partenerilor campaniei, precum și a membrilor externi ai Comisiei de Buget Participativ. Cetățenii implicați civic sunt invitați să susțină această inițiativă. Termenul limită pentru înscriere, atât pentru membrii comisiei cât și pentru parteneri, este 13 mai 2024, ora 22:00....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută parteneri și membri pentru comisia de Buget Participativ
Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT
Top