Desi biciclistii n-au voie in centru, Timisoara are film de prezentare pe doua roti / VIDEO

Primăria Timișoara a pus restricții pentru bicicliști în centrul orașului, dar, pe de altă parte, a plătit 3.500 de euro pentru un film de prezentare pe două roți. Banii, spun reprezentanții municipalității, provin în mare parte din sponsorizări. Filmul vrea să fie o invitație la descoperirea Timișoarei, adresată turiștilor și localnicilor deopotrivă.

film prezentare

Acum câteva luni, viceprimarul Dan Diaconu prezenta ideea unui film „al Timișoarei”, derulat sub formă de poveste. Acesta ar urmat să se numească „Timișoara First Date” și ar fi fost istorisit de Marcel Iureș și Medeea Marinescu. Suma alocată: 150.000 de lei. Filmul nu a fost realizat încă și nici nu se știe când și dacă va mai fi făcut vreodată. „Sunt încă discuții despre acest documentar. Bugetul de 150.000 de lei există. Urmează să vă comunicăm dacă și când se va mai face acest film”, spune viceprimarul Dan Diaconu.

Diaconu a prezentat, în schimb, un alt filmuleț făcut în ultimele săptămâni. „Nu a mai existat un astfel de instrument de promovare realizat de noi. Filmul este o invitație de a descoperi Timișoara, nu doar de către turiști, ci chiar de propriii cetățeni. Timișoara este un oraș viu, atrăgător din punct de vedere al afacerilor și al turismului. Filmul prezintă puțin din oamenii pe care îi are Timișoara și care sunt, probabil, cel mai important avantaj al orașului”, a explicat viceprimarul.

Filmulețul are două minute și jumătate și a costat 3.500 de euro, bani despre care Diaconu spune că provin, în cea mai mare parte, din sponsorizări. Interesant este că străinilor le este prezentată Timișoara… pe două roți! O tânără străbate pedalând veselă centrul urbei, trecând inclusiv prin Piața Victoriei. La mijlocul lunii august a intrat în vigoare o hotătâre de consiliu local care interzice traversarea pe bicicletă a Pieței Victoriei și a străzii Alba Iulia. Filmul, „tras” inclusiv cu ajutorul unei drone, va fi prezentat oficial la Maastricht, odată cu semnarea acordului de cooperare culturală cu provincial Limburg și alte trei orașe europene.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

dorian a spus: (august 28th, 2013 at 19:05 )

mda, un corporatist la masa si o fata pe bicicleta. o limonada, un pic de la jazzissimo si 2 pe-o banca intr-un parc. si cum ar invita filmul asta pe cineva in timisoara?

codrin a spus: (august 28th, 2013 at 19:35 )

actuala administratie devine mai jalnica pe zi ce trece. clipul asta neprofesionist care se doreste a fi de promovale a orasului e doar un exemplu. si cand te gandesti ca cineva a incasat bani pentru asta, iti vine sa-ti schimbi buletinul. dar nu putem face toti, asa ca mai inghitim rahaturile lui robu doi ani si ceva. apoi, la alegeri, il trimitem noi acasa.

Corina L. a spus: (august 28th, 2013 at 19:47 )

Pe mine filmul asta nu ma inspira defel, iar muzica e groaznica. Sper ca primaira n-a dat vreun ban pentru „opera” asta. Serios, e un film pe care l-ai putea face cu un telefon mobil mai destept.

Mihai Munteanu a spus: (august 28th, 2013 at 20:09 )

Interesant. Cine il vede poate sa creada ca Timisoara are chiar si bazin de inot! Asta printre alte ciudatenii, gen fata aia care umbla cu bicicleta prin parcuri si pe trotuare. Si muzica aia infioratoare a ales-o cine? Domnul primar?

Dana Cosma a spus: (august 28th, 2013 at 21:11 )

mie imi place. aia care nu va place faceti voi altul mai bun. si cind se face ceva va deranjeaza? bine ca v-au placut taranisti aia care nu faceau nimic.

hahahaha a spus: (august 28th, 2013 at 21:13 )

Deci fotograful international de nunti a ajuns realizator de filme pentru primaria Timisoara! Faina treaba! Dar oare primaria stie ca in orasul asta sint oameni care chiar stiu sa faca filme?

mirela a spus: (august 28th, 2013 at 22:14 )

Filmul e foarte frumos, arata Timisoara asa cum e ea: vie, colorata, cosmpolita. Nu inteleg de ce carcotiti atata!

Domnul Goe a spus: (august 28th, 2013 at 23:20 )

Acum pe bune, primaria chiar crede ca o sa vina cineva in Timisoara ca turist dupa ce vede filmul asta? In afara de niste pustani care or sa stea la hostel si vor avea de cheltuit 100 de euro intr-o luna? Ce crede primaria ca ofera filmul asta ca idee de turism sau de afaceri in Timisoara?

Nicu R. a spus: (august 29th, 2013 at 01:18 )

Mie mi-a placut! Ce crede restul lumii este neesential! Ce daca filmul a fost facut de un fotograf? Ce daca in oras sunt realizatori de filme buni? Si sa ziceti mersi ca n-am vrut sa cante Inna pe coloana sonora!

Andreea B. a spus: (august 29th, 2013 at 03:43 )

Foarte frumos! Bravo, domnul primar! De aia v-am ales, sa ne faceti mindri de orasul nosstru!

Vali a spus: (august 29th, 2013 at 05:22 )

Poate primaria ar fi trebuit sa se uite mai mult pe youtube. Sunt acolo filme facute de asa-zisi amatori care sint mai faine ca asta, facut, cica, de un profesionist.

eu_unu a spus: (august 29th, 2013 at 08:40 )

ba da voi sunteti si prosti….nu e interzis accesul in centru biciclistilor…si interzis mersul pe bicicleta in centru…..nu cred ca sta cineva si de amendeaza daca mergi pe langa ea pe centru

Iulian A. a spus: (august 29th, 2013 at 21:57 )

Servus Dane, sunt Iulian! Te rog raspunde-mi si mie la telefon zilele astea. Multumesc.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea ansamblului MultipleXity, obiectivul care trebuia să fie gata odată cu momentul în care orașul a fost Capitală Europeană a Culturii. Suma care ar urma să fie obținută din Programul Regional Vest este de 14 milioane de euro. Proiectul presupune transformarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026

Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara, oraș care va găzdui unele dintre cele mai importante Campionate Naționale Individuale din calendarul șahului românesc, dedicate tuturor categoriilor de vârstă și nivel de performanță. În perioada 13–22 februarie 2026, Timișoara va fi gazda Campionatului Național Individual – Open, Senioare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează un raport recent al Comisiei Europene, ”Entrepreneurial Skills and Mindsets in Education, 2025”, realizat în cadrul inițiativei „Community for Educational Innovation”, care propune o schimbare de perspectivă care merită tratată cu seriozitate. Mesajul central este simplu, dar incomod: educația antreprenorială nu mai poate fi tratată ca o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de marketing digital, organizat în cadrul Proiectului Ecotech – Integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est. Acesta este co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Educație și Ocupare (PEO)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea ansamblului MultipleXity, obiectivul care trebuia să fie gata odată cu momentul în care orașul a fost Capitală Europeană a Culturii. Suma care ar urma să fie obținută din Programul Regional Vest este de 14 milioane de euro. Proiectul presupune transformarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de marketing digital, organizat în cadrul Proiectului Ecotech – Integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est. Acesta este co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Educație și Ocupare (PEO)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital
Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara, oraș care va găzdui unele dintre cele mai importante Campionate Naționale Individuale din calendarul șahului românesc, dedicate tuturor categoriilor de vârstă și nivel de performanță. În perioada 13–22 februarie 2026, Timișoara va fi gazda Campionatului Național Individual – Open, Senioare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026
Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează un raport recent al Comisiei Europene, ”Entrepreneurial Skills and Mindsets in Education, 2025”, realizat în cadrul inițiativei „Community for Educational Innovation”, care propune o schimbare de perspectivă care merită tratată cu seriozitate. Mesajul central este simplu, dar incomod: educația antreprenorială nu mai poate fi tratată ca o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială
O companie românească de arhitectură, specializată pe proiecte medicale, va realize proiectul unui nou spital municipal la Lugoj. Chiar dacă a existat deja o inițiativă pentru ridicarea unei astfel de unități medicale, prin PNRR, Primăria Lugoj a renunțat la investiție pentru că nu s-ar fi putut finaliza la timp și ar fi fost nevoită să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arhitecții au prezentat primele imagini ale unui nou spital municipal care se va realiza la Lugoj
Polițiștii locali au făcut, în weekend, noi controale pentru verificarea fumatului în localurile din Timișoara. Dacă în urmă cu săptămână au fost date doar avertismente, de data asta două localuri, din 15 verificate, au fost sancționate cu câte 5.000 de lei. Ambele localuri au fost avertizate anterior. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţia Locală, noi razii în localuri pe motiv de fumat. De data asta s-au dat şi două amenzi
„Educația este subfinanțată într-un moment critic pentru România. Cercetarea se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană, la un nivel departe de cel competitiv”, atrage atenția Florin Drăgan, rectorul UPT. Acesta mai consideră că într-o perioadă dificilă pe plan economic trebuie stabilite domeniile prioritare la nivel de țară, în care să fie făcute investiții masive...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, trage un semnal de alarmă: educația e subfinanțată în România, iar banii pentru cercetare sunt puțini
Festivalul de literatură polițistă românească Bega Noir a avut loc în 6–7 februarie 2026, la Cărturești Mercy din Timișoara, reunind, pe parcursul a două zile, scriitori, cititori și profesioniști din aria justiției într-un dialog autentic despre crimă, adevăr și responsabilitatea ficțiunii. Evenimentul a propus o formulă unică în peisajul cultural românesc, aducând față în față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bega Noir aduce la aceeași masă scriitorii de crime și profesioniștii justiției
CSC Dumbrăvița încheie faza grupelor din Cupa României în compania unei prim-divizionare, FC Argeș Pitești. Întâlnirea din ultima etapă a Grupei A se dispută mâine seară, de la ora 20.00, la Mioveni, concomitent cu cealaltă partidă care are drept miză calificarea în sferturi, CFR Cluj – Rapid București. Înaintea ultimei etape, FC Argeș e liderul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița intră oficial în „pâine”! Meci de Cupă contra uneia din surprizele primei ligi, FC Argeș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.