Stoia i-a luat lui Robu internetul wireless din parcuri

Viceprimarul Traian Stoia mai rezolvă o problemă spinoasă a Timișoarei: dă internet gratuit în parcuri. Asta, după ce a constatat că proiectul similar al primarului Nicolae Robu, anunțat în toamna anului trecut, e… sublim, dar lipsește cu desăvârșire.

Timişorenii vor avea acces la internet gratuit din această toamnă, în 11 parcuri, printr-o rețea wireless a cărei paternitate și-o asumă, mândru, viceprimarul Traian Stoia. Social-democratul susține că a discutat cu o firmă de telefonie mobilă care va oferi acest serviciu peste câteva săptămâni. Astfel, timișorenii se vor putea da pe net în Parcul Copiilor, Parcul Rozelor, Parcul Central, Parcul Botanic, Parcul Karlsruhe, Parcul Poporului, Parcul Soarelui, Parcul Alpinet, Parcul Carmen Sylva, Parcul Girocului şi la Grădina Zoologică.

În octombrie 2012, primarul Nicolae Robu anunța, triumfător, că „am semnat un contract cu Vodafone, în urmă căruia toate parcurile mari din Timișoara vor avea internet wireless. Este o donație din partea acestei companii de telefonie, care a decis să facă un act de caritate de interes public și astfel se va putea bucura de simpatia cetățenilor”. Ce s-a ales de „actul de caritate de interes public”? Praful, cel puțin conform viceprimarului Stoia. „A mai existat un proiect asemănător, cu wireless în parcuri, însă nu s-a implementat. A fost sublim, dar lipseşte cu desăvârşire. Cel de acum va fi implementat în toamnă, aceasta este promisiunea”, a declarat social-democratul.

Pus pe tăiat cheltuieli, Stoia a mai anunțat că a obținut o reducere de 150% la contractul pentru telefoanele mobile ale PMT, care a plătit, până în iunie, peste 5.000 de euro lunar, pentru convorbirile angajaţilor. „Pentru telefonie plătim 2.000 de euro pe lună. Am obţinut o reducere de 150%, o dublare a puterii pentru internet în primărie, de asemenea am obţinut 202 telefoane noi, o serie de beneficii pe care firma a înţeles să le ofere. Este vorba de aceeaşi firmă, care a venit cu oferta cea mai bună”, a conchis viceprimarul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

sly a spus: (iulie 14th, 2013 at 23:40 )

Sa mearga primarul si vicele prin Oradea la plimbare sa ia aminte ce inseamna sa fie platiti din banii cetatenilor(wi-fi gratuit, centura pe 4 BENZI).

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis

Actualul primar al orașului Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, evită să vorbească despre ceea ce ar fi ”colaborare politică”, atunci când e alături de președintele PSD Timiș, Alfred Simonis. Nu vrea să spună că va candida sub sigla acestui partid, el fiind liberal la origini, ani bun, un partid din care a fost dat afară nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Doi adversari din Qatar, unul din Italia și unul din Arabia Saudită pentru Politehnica în Austria

În perioada 14-24 iulie Poli va efectua un cantonament în localitatea Mönichkirchen, din Austria. Pe perioada stagiului alb-violeții vor disputa patru jocuri amicale. Echipa și stafful nostru vor fi cazați, în cele mai bune condiții, la Hotel Thier. Mönichkirchen este un oraș-târg din districtul Neunkirchen (în sudul Austriei Inferioare). Programul partidelor din Austria: 17 iulie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi adversari din Qatar, unul din Italia și unul din Arabia Saudită pentru Politehnica în Austria
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Două firme vor primi aproape patru milioane de lei pentru realizarea unui sens giratoriu pe centura Lugojului

O asociere din care fac parte o firmă din Lugoj și una din Bistrița au câștigat licitația pentru realizarea unui sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia. Valoarea contractului se apropie de 3,8 milioane de lei. După finalizarea procesului de evaluare a ofertelor primite, DRDP Timișoara a anunțat rezultatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două firme vor primi aproape patru milioane de lei pentru realizarea unui sens giratoriu pe centura Lugojului

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Actualul primar al orașului Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, evită să vorbească despre ceea ce ar fi ”colaborare politică”, atunci când e alături de președintele PSD Timiș, Alfred Simonis. Nu vrea să spună că va candida sub sigla acestui partid, el fiind liberal la origini, ani bun, un partid din care a fost dat afară nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis
După cum am anunțat deja ieri, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a transmis, la scurt timp după ce Alfred Simonis anunța că a reușit să mai transfere o parte din banii trimiși primăriei Timișoara pentru proiectul stadionului LEGO, propriul său punct de vedere, referitor la această arenă, dar și la stadionul ce trebuie ridicat de Compania...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde aroganțelor lui Lațcău pe tema stadioanelor: ”Suntem deschiși și la varianta rambursării banilor și a retragerii complete din investiție”
Minunea circulației rutiere prin noul pasaj Solventul se întrerupe pentru o bună perioadă de timp. Operațiunea va ține cel puțin până în ultima zi a anului în curs și este necesară pentru montarea liniilor de tramvai și a unor macazuri pentru acestea în zona respectivă. Conform anunțului Primăriei Timișoara, pentru execuția lucrărilor, din 27 iulie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide total circulația rutieră în noul pasaj Solventul. Constructorul se apucă de pus liniile de tramvai
Consiliul Județean Timiș, Primăria Sânnicolau Mare și cu susținere prin Regio Vest, programul derulat de ADR Vest cu fonduri europene, vor ridica în orașul aflat la granița cu Ungaria primul aquapark din această parte a României, realizat cu fonduri europene. Este un proiect pe care Sânnicolaul și-l dorește de mai mulți ani, cu o valoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare se va ridica, în doi ani, un aquapark în valoare de 40 de milioane de euro, deschis și vara și iarna
Universitatea de Vest Timișoara coordonează proiectului „GLUE — Innovation & Entrepreneurship via Green Living Labs in the UNITA Ecosystem”, selectat pentru finanțare de EIT Higher Education Initiative, în cadrul Call for Proposals 2025. Cu un buget total de 1,87 milioane de euro și un consorțiu de 13 parteneri din cinci țări, GLUE va extinde educația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT va coordona un proiect în valoare de două milioane de euro pentru extinderea educației antreprenoriale
O asociere din care fac parte o firmă din Lugoj și una din Bistrița au câștigat licitația pentru realizarea unui sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia. Valoarea contractului se apropie de 3,8 milioane de lei. După finalizarea procesului de evaluare a ofertelor primite, DRDP Timișoara a anunțat rezultatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două firme vor primi aproape patru milioane de lei pentru realizarea unui sens giratoriu pe centura Lugojului
Rezultatele unui an de studiu, dar și dorința de a transforma spațiile universitare pentru generațiile viitoare s-au întâlnit joi, 9 iulie 2026, în două evenimente organizate de și pentru studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Expoziția FUTURE DAYS a prezentat cele mai valoroase proiecte academice, iar evenimentul caritabil „ANIMĂ UN...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După muncă și răsplată! Studenții arhitecți de la UPT au încheait „sezonul” cu evenimente la Future Days
Joi, 9 iulie, a fost realizată predarea de amplasament pentru două proiecte de realizare a canalelor tehnice în Ghiroda și Giarmata Vii. Prin aceste lucrări se realizează canalizația tehnică pentru extinderea rețelelor de telecomunicații în subteran de către operatori. Valoarea totală a lucrărilor este de aproape 1,7 milioane de lei, fără TVA, ordinul de începere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În comuna Ghiroda vor fi demarate lucrări privind realizarea a două canale tehnice
În perioada 14-24 iulie Poli va efectua un cantonament în localitatea Mönichkirchen, din Austria. Pe perioada stagiului alb-violeții vor disputa patru jocuri amicale. Echipa și stafful nostru vor fi cazați, în cele mai bune condiții, la Hotel Thier. Mönichkirchen este un oraș-târg din districtul Neunkirchen (în sudul Austriei Inferioare). Programul partidelor din Austria: 17 iulie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi adversari din Qatar, unul din Italia și unul din Arabia Saudită pentru Politehnica în Austria
Niciun copil din județul Timiș nu a luat media 10 la Evaluarea Națională. Niciunul, din peste cinci mii. Unul din cinci nu a luat nici măcar media 5. Clujul e la 90 la sută medii de trecere, Bucureștiul la 92, Timișul la 79 — fix media țării. Oraș universitar, fostă Capitală Europeană a Culturii, rivalitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scaunele se rotesc. Copiii rămân
Top