Robu vrea metrou la Timisoara, dupa ce muta linia ferata in subteran

Primarul Nicolae Robu are noi planuri futuriste pentru Timișoara, după aprobarea Planului Urbanistic General. Linia ferată care străbate orașul va fi dusă în subteran, într-un orizont de timp nedefinit, pe o sumă de bani necunoscută și inexistentă. Reprezentanții CFR n-au fost consultați încă, dar Nicolae Robu crede că la Timișoara ar putea exista chiar și metrou!

Primarul Nicolae Robu a dezvăluit, luni, un plan spectaculos pentru linia ferată care rupe oraşul în două. „Vrem ca această linie ferată să fie dusă în subteran şi în locul ei să fie o fâşie care traversează tot oraşul pe o lăţime de 60 de metri, unde să se poată amenaja un bulevard la nivelul secolului XXI, cu clădiri care pot fi aprobate doar ca elemente ale unei concepţii unitare, cu alei pietonale, spaţii verzi, benzi de bicicletă, benzi special amenajate pentru transportul în comun şi benzi benzi corespunzătoare pentru traficul obişnuit”, a declarat Robu.

Această „componentă vizionară” face parte din Planul Urbanistic General (PUG) care urmează să fie aprobat în viitor. Primarul „Multe oraşe din ţară au luat-o înaintea Timişoarei. Am analizat toate cele trei variante, varianta cu estacadă şi cu varianta ca linia ferată să iasă din oraş, dar concluzia a fost că cea mai bună este ducerea în subteran a căii ferate”, mai spune Robu.

Ca de obicei, primarul nu știe cât ar putea costa un astfel de proiect și nici de unde vor proveni banii. „Acum doar se rezervă posibilitatea unei dezvoltări urbane. Am putea avea şi transport în comun urban, am putea folosi în partaj linia ferată pentru trenuri, dar şi pentru mijloacele de transport în comun de tip urban, tramvai şi metrou. Noul PUG va intra în vigoare cel mai probabil după șase-opt luni”, mai spune Robu. El n-a purtat încă discuţii cu cei de la CFR. Oricum, la cele 18 luni necesare pentru realizarea pasajului Michelangelo – cu o lungime de câteva sute de metri – un traseu de metrou funcțional ar lua, probabil, câteva zeci de ani.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

BRAVO a spus: (iunie 3rd, 2013 at 14:03 )

Oricum,e clar cea mai ieftina varianta!

Tony Gheata a spus: (iunie 3rd, 2013 at 14:33 )

Ideea nu e noua, exista o strategie in acest sens veche de cativa ani buni. Planul e facut in colaborare cu Institutul Fraunhofer (germania) si este cunoscut de CFR, guvern etc. Strategia prevede ingroparea garii sau scoaterea ei in afara orasului pe langa aeroport, ingroparea liniei ferate si multe altele. Implementarea costa cam 2 miliarde si CFR-ul e principala frana, nu are bani nici de salarii dar apoi de mutarea sau modernizarea unei gari…

Blue a spus: (iunie 3rd, 2013 at 15:17 )

Sunt dezamagit ca abia acum a ajuns Robu sa faca metrou. Am pierdut un pariu pe tema asta. Sper sa nu pierd si celalat in care am pariat ca pana in toamna va face cea mai lunga partie de ski din tara.

males a spus: (iunie 3rd, 2013 at 15:40 )

Cand face pista de Formula I ?

@males a spus: (iunie 3rd, 2013 at 17:31 )

Dupa ce face cosmodrom, c-a vorbit deja cu cei de la NASA (cu care e bun priten, normal) si i-au cerut sa faca neaparat un cosmodrom pentru aterizarea OZN-urilor.

tony a spus: (iunie 3rd, 2013 at 19:26 )

cica robu vrea sa faca si un stadion subteran. incepe sa-mi placa omul asta din ce in ce mai mult.

dr. Răshină a spus: (iunie 4th, 2013 at 10:09 )

Pt Males

Sper ca te-ai gandit la pista de formula I subterana ? Ca aia pe deasupra e aproape gata . E vorba de strada ce va lega bv Sudului de str Pestalozzi . Mai e putin de turnat ultimul strat de noroi si in curind pornim la drum.

ASU forever in 5 ligue a spus: (iunie 4th, 2013 at 12:46 )

Pai si nu ar fi bine ca peste 20 ani sa fie linia ferata in subpasaj ???!! Eu zic ca da! Bravo Robu!

MATEI a spus: (iunie 11th, 2014 at 14:59 )

Sa faca Robu metrou(e un vis cu prost gust)N-avem drumuri,trotuare,parcar si ce avem e vai de ele.Mijloace de transport in comun in special tramvaie si linii de tramvai la pamint,lipsa calificati la reparatii si cu randament,piese shimb sa nu mai povestesc,.Asa cine crede in asemenea vise facute de Robu ,.Sa puna la punct mijloacele de transp. public si sa functioneze ,dupa aceea sa viseze daca mai poate.!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.